Cauta...

27 iulie 2009

Real friendship kills the death!


That part of your life came, but you're not ready! My friend, nobody knows that you're suffering so much...Why don't you tell us? Why do you prefer to keep the pain deep hidden in your heart? They can't help you...the truth is that nobody could do something. But we can listen to you. That moment came and I think that you should realise how much your friends care. Forget about all dirty jokes we've done to you! Real friendship means more than broken glasses and tooth paste on the face! You know we love you and the only reason we've done it was to keep you laughing. Don't try to hide behind a tree, you're to close, my friend, we'll find you, and it won't be so beautiful if you don't tell us. The most important thing from all around the world is called 'trust'. So do trust us! Because we trust you.
I know what's your problem. You don't want us to suffer. But how can you think that we can be happy for you're problems, when you don't tell us any of your mistakes, regrets or any other shit that happens to you!
It's not fair that I'm the only one who knows it! We must be like an only person, we must means I for us.
Go to them and say: I'm sorry guys, I know I've told you many lies about me and my mood, but I don't know how to say it...I'm gonna die.
We so fucking love you, dude! You are important to us! Believe me! And you don't have to leave this world sad, because here we are! And we'll be with you forever!

26 iulie 2009

Dezamagire

Buuun, ma simt neimaginabil de aiurea, sunt cu moralul la pamant, si totul a inceput de la o simpla conversatie cu o prietena...Ea nu are nicio vina!
A doua parte care a declansat starea mea a fost o piesa, bineinteles.
Treaba sta in felul urmator! Dupa 8 luni! 8 luni! Eu inca nu am trecut peste. De ce? Pai pentru ca asa este in viata.Cuvintele ca "cea mai mare frica a mea e sa fiu parasita" imi sunt la fel de cunoscute ca Tatal nostru. Poate pentru ca asta este, si sincer este aiurea, nu pentru ca nu as trece peste, dar este foarte duresos, in sensul ca toti oamenii la care tii fac asta, iar exact cei de care nu mi-ar pasa sincer daca m-ar parasi nu o fac, si chiar tin la mine. Este un cacat total, iar eu sunt sincer prea cu moralul la pamant acum sa ma cenzurez si chestii...


"Si tocmai asta patesc. Toti prietenii mi-au zis ca nu o sa plece niciodata , ca ma vor accepta mereu indiferent cum sunt pentru ca asta stiu sa fac cel mai bine: sa mi-o iau in bot si sa trec peste!". Asta mi-a zis prietena respectiva. Da, asa este. Totul pare minunat, pana cand ti se arunca niste cacaturi in fata. Cuvinte care dor, vorbe nedrepte, cum ar fi:

"Nu mai sunt dispus la compromisuri si cacaturi;

Nu mai suntem pe aceasi lungime de unda;

Deci probabil de acum inainte vom fi 2 persoane care nu se cunosc si cand ne vom vedea pe strada tu o sa ma ignori asa cum ai facut si datile trecute;

Guess so.You got other friends.Don't mind me;

Tu stii mai bine ce vrei."
Ei bine, aceste vorbe dor, si inca foarte tare, si tocmai cand le auzi, iti vine sa reversi tot ce simti, asa cum Dunarea isi varsa in Marea Neagra toti nenorocitii de draci! Exact asa! Cu tot cu pesti, bolovani, nisip si moloz! Si cu toate cacaturile pe care le mai ia pe drum...Cam asa ceva:

"A fost vina mea accept consecintele ...;

Toate astea pana cand am vazut ca defapt ai ajuns sa ma detesti;

Si nu e ce vreau ... adica erai cel mai bun prieten al meu... iti dai seama ca nu asta vreau;

Niciodata nu am realizat chestiile astea. Nici macar nu am crezut ca te-a afectat atat de tare."

Stii...te sacrifici pentru o persoana, si acea persoana pentru tine, dar in final ajungi sa simti ca te afli pe dreapta fix paralela. Drace, te chinui sa ajungi intr-un punct de incidenta si degeaba. Principiile geometrice nu pot fi negate, clar!
Nu vreau sa dramatizez, pentru ca oricum maine o voi lua de la capat, si voi trece peste. Mereu este asa, si oricum mi se intampla mult prea multe lucruri bune in viata, asta insemnand ca sunt fericita. Insa momentele astea iti strica tot cheful, si nevoia de a te descarca este la fel de mare ca cea de a respira, pe bune.
Si piesa respectiva despre care vorbeam...


Dar toate trec...tristetea, pasiunea, iubirea, dezamagirea, compromisul, prietenii, conflictul, insa fericirea nu pleaca nicaieri. Cel putin nu de langa mine...
Noapte buna!

24 iulie 2009

Pentru Anca...despre valize.


Welcome back home! Da, suna bine. Desi nu stau prea mult prin Bucuresti, ca nu ma pot abtine sa nu plec.
Pentru ca mi-am petrecut o saptamana alaturi de tata [da, sigur...] la munte, m-am gandit sa o ajut pe Anca cu o anumita problema. Aceea a valizelor. Are ia un post [aici] in care povesteste despre cum n-a reusit ea sa indese cum trebuie hainele inpoi in valiza, dupa o minca vacanta. Eu am reusit. Trist, dar am reusit!
Sa incep. Tot omul pleaca de acasa cu tricouri, chiloti, ciorapi,blugi, hanorace, papuci, cosmetice, si ce chestii ii mai trec lui prin cap. Cand pleci, iti aranjezi frumos hainele pe pachetele, pui si lenjeria in pungulite si le asezi pe straturi in geamantan/valiza/geanta/mai stiu eu ce.
Booon, totul frumos la plecare, ai uitat periuta de dinti pe care te-ai jurat ca o bagi imediat ce o folosesti in dimineata plecarii, dar iti amintesti, te intorci dupa ea si o arunci in buzunarul ala mic al valizei.
Timpul pe care il petreci prin vacanta este minunat, schimbi chiloti dupa chiloti, sosete dupa sosete, si sa nu mai zic de tricouri, pantaloni etc. Acele lucruri se murdaresc. [impropiu zis, de fapt transpiri putin ca nu dai la sapa]. Nu le mai poti purta nespalate, logic. Asa ca le bagi. Unde? De regula in punga cu haine murdare.
Acea punga cu haine murdare, din nefericire, ajunge singura punga cu haine pe care trebuie sa o iei acasa. Plus toalele cumparate din magazinele de la reduceri. Si asa nu stii cum sa faci, cum sa te scremi, sa nu ajungi ca in desene animate sa te pui cu posteriorul pe valiza ca nu se inchide fermoarul.
Pai eu ce am facut saptamana asta. Toate trocourile, toti pantalonii si fustele, nu le-am bagat in punga cu haine murdare, ci le-am strans exact cum le-am adus de acasa. Le-am bagat in valiza, alaturi am pus punga cu lenjerie intima si ce mai era? Aaaa, da, neseser-ul. Pe ala l-am pus la locul lui, am avut grija sa pun periuta in ziua plecarii, si gata bagajul.
Apropo, hainele acelea de care ziceam, cumparate...Alea le-am pus intr-o alta geanta mai mica, pe care am cumparat-o. Dar o solutie ar fi bagajul parintilor, nu stiu cum se face, ca la ei mereu ramane niste spatiu.
Anca, sper ca te-am ajutat, daca nu, macar m-am ajutat pe mine!
Ciaules!

14 iulie 2009

Plec! Dar ma intorc!

Ce dulce e vacanta. Si se arata a fi si mai dulce incepand de maine, deoarece plec. O saptamana, alaturi de tatal meu. Din pacate, mama mea nu isi poate lua concediu.
Abia astept sa respir aerul curat, si sa ma plimb cu o sticla de apa rece intr-o mana! Cine stie, poate o sa intalnesc din pura intamplare niste cunostiinte, nu mi-ar parea rau...In orice caz, la revedere: Lipscani, Fire, narghileaua mint choco, Cismigiu, Krishna, Mall Vitan, tie, voua gragi cititori! Ne re-vedem;auzim;scriem peste o saptamana. o sa vin cu mana goala, fara suveniruri, dar cu sufletul plin si mintea goala, pregatita pentru a fi reincarcata la maxim.

Trecand peste desartirile astea, vroiam sa transmit unei
persoane dragi mie, ca in legatura cu suportul ala pentru betisoare parfumate, am gasit unul! Exact cum imi ziceai tu, mare, rotund, avea ying si yang pe el. Superb, din lemn, sculptat manual, cu spatiu pentru 4 betisoare. Singura problema este...este...pretul, bineinteles. Cam...49 lei!? Eu nu am venituri, rezulta nu detin niciun fel de buget din care sa-mi pot achizitiona asa ceva...Asa ca am sa raman la farfurioara mea de cafea. Pana la urma, mirosul conteaza... P.S.: te iubeeesc "persoana" !

13 iulie 2009

Ploaia

Noo, ma uit asa la cer si vad ca o sa ploua...este innorat. Dar nu imi pasa. Ploua de multe saptamani prin Bucurestiul asta si deja m-am obisnuit, si am invatat sa imi placa. Ziua cald de mori, numa bine sa stai in canapea la tv cu un cocktail in mana, dupa-amiaza ploaie, iar seara racoare, numa' bine de iesit p'afara.
Ei bine, imi place ploaia. Si imi ador pelerina de ploaie. Ma simt ca in Harry Potter. Pentru ca in fiecare seara cand ploua, ies pe strada cu pelerina si ma plimb...Imi limpezesc gandurile, ma simt bine, si pe bune, cand ploaia imi atinge pielea parca imi spala pacatele...Tehnic vorbind nu am pacate, dar ca orice om mai calc si eu stramb.
Si astazi sper din tot sufletul sa ploua, pentru ca pelerina mea nu a mai fost udata de cateva zile, si pacatele mele nu au mai fost spalate -cica pentru asta ar trebui sa existe taina spovedaniei, dar nici aia nu am mai implinit-o de ceva vreme-. Asa ca rogu-Te Doamne sa ploua azim pentru ca trebuie sa ma linistesc, singura, pe strazi, cu handsfree-ul in ureche si cu muzica la un nivel relativ scazut.
Ma simt foarte ciudat, si nu m-as opri nicio clipa din scris, dar cred ca o sa ma duc la jurnalul meu, pentru ca ieri am primit o agenda de la doua persoane foarte speciale pentru mine, un cuplu scump si simpatic, doi oameni la care tin, si care mi-au facut saptamana mai buna, vizitandu-ma ieri.
Revenind la ploaie, am nevoie de relaxare, trebuie sa stau intr-un loc izolat, sa uit de toti si de toate, sa uit ca am facut multe persoane sa sufere in ultimul timp, ca am lasat oameni balta, ca m-am pus pe mine o data in viata inaintea celorlalti, si ca m-am dezamagit pe mine insami in privinta unor lucruri. Ploaia imi este prietena...azi, maine si pentru totdeauna...

12 iulie 2009

La multi ani pui mic si bloooond ;x !


Vineri, 10 iulie, ora 10:00: plecare din gara Basarab
Vineri, 10 iulie, ora 11:00: sosire Butimanu.

Asa a inceput. Opt nebuni, dintre care una, sarbatorita: "Hai la mine la tara!". Atat le-a trebuit. Intre timp, a mai sosit o nebuna.
Buuun, ajungem noiu la Butimanu, mai stam ceva, punem de gratar. Lucica, bucatarul sef a facut cartofii. Eu, ajutorul de bucatar am asezat p'acolo masa, tacamuri si ce mai trebuie.
S-o desfacut si vinul alb. Si apa minerala...si la masa inc-un vin alb, inca o apa minerala...si tot asa. Mergem sa vedem garla. Aoleeeu, ce garla frumoasa. Parca plutea dopul de pluta pe ea...Hai sa traga nebunii cate-o tigara.
Inapoi acasa. Eu m-am odihnit o ora, ca sa plece vinul din capul meu. Dupa a fost ok. O cafea tare si totul era ca la inceput.
Hai la garla sa facem baie. Auuu, nu pot ma sa intru in apa, am uitat si costumul acasa...Da-l in mama ei de viata de costum. Pantaloni scurti si sutien! Nu va pot explica s-anume cat mal se gasea in garla aia. Dar nu a contat, caci era calda, nu foarte adanca [apr 1.70m], ci perfecta.
Ne-om intors acasa, am luat-o pe gin cu apa tonica. Hai ca nu era tare. Hai sa punem de al doile gratar. Deja venise a noua persoana. A devenit ajutor de ajutor de bucatar. Lucica se ocupa de cartofi, eu de masa, si Pia a facut gratarul! Excelent Pia, iti multumim, fara tine murea Jessie de foame.
Ora 00:00. Deja sambata. Hai sa punem tortul. "Multi ani traiasca bla bla bla...". Sa ne traiesti Sabina! Hai pana la garla...Hai! De data asta cu ginu'.
Inapoi acasa. Hai sa preparam narghileaua. Cum ba, aveam niste carbuni de 7cm lungime si diametru de 1.5cm. CUM sa ii incalzesti p'aia? Vine Pia cu beculetu' aprins...Ii taiem cu un cutit. Zis si facut...desigur, erau disproportionati total, si i-am fript la ochiu' aragazului, ca pe copanele de pui. Cum o facem? Pai cu vin rosu frate, aroma de cirese, alea alea. Cum spuneam, eram noua persoane. Era atat de tare ca am ramas DOAR doua persoane la narghilea: eu si Jessie. Bravo frate! Duci mult, e bine. Terminam narghileaua, hai sa mai facem una. De data asta cu apa, si aroma de mere. Si asta, dementiala. Dar nu am mai tras mult, ca m-am plictisit.
2:00: Hai la garla, sa ne plimbam. De data asta am luat doar apa cu noi...Nu ca am mai fi avut altceva, dar hai treaca mearga. [ba da, mai era gin;)].
3:00: Toata lumea se culca. Ramanem doar eu, Pia si George. Hai sa jucam o carte afara. Cam frigut, am cam tremurat. Scor macao: G-4 P-1 eu-7 [jocuri pierdute, ce credeati?].
5:00: Se aude frigiderul. Pia: e Jessie, haplea haplea, baga-n el. Am inceput sa radem, bineinteles. Noroc ca nu s-o trezit Lucica, ne lua dracu! AM mancat niste mere verzi din gradina...
5:30: Vine Jessie: Ce faceti ba? Eu: Asteptam rasaritul! Jessie: aaaa, soarele a rasarit deja. George: ba nu!. Astia doi au pus pariu, deci George are sa-i dea lui Jessie o sticla de vin.
6:00:Eu, George, Geo intre timp, Jessie eram la garla. Pia: Paula, hai la somn! Eu: Hai ba! Ne-am dus sa ne culcam, Lucica ne-a injurat o lecuta. Pe la 7 am adormit.
11:00: trezirea! Mama la telefon. Ea:ce faci? Eu: dooorm! Toti dormim! Dupa asta, o cafea tare...M-a uns pe suflet.
12:00:crenvusti, unt, branza, castraveti, mustar, pita. Excelent!
13:00:plecare spre Bucuresti. Maxi-taxi, muzica, transpiratie, tristete.
14:00:Bucuresti, gara Basarab! Nasssspa! Vroiam inapoi. Toti! Metrou-Unirii-104-acasa. Nu vroiam, dar a trebuit. Apoi o baie fierbinte si in sfarsit m-am pieptanat!
17:00; somn de voie, pana la 20:00. Apoi mess.
2:00: Deja duminica. Somn de voie pana la ora 14:00. Mama: cum sa dormi atat? Eu: Ia du-te pana in Butimanu sa vezi cum e sa nu dormi?! A inteles...
16:40: Scriu si au venit musafirii.

O fost un sweet 16 foarte dragut, fara oameni beti si farfurii sparte. O iubesc pe Sabina, si desi maine [13iulie] face 16 ani, eu scriu post-ul de azi. La multi ani puiule si sa ai parte de tooot ce iti doresti!

8 iulie 2009

Dimineata la doctor...sau in trafic!

Astazi m-am dus la medic. Minunat, nu am facut nimic, trebuie sa merg si luni.
In fine, nu asta era lucrul important, ci faptul ca de la medic, am luat-o pe niste anume stradute si am ajuns la Unirii. De la Unirii, pentru ca eram singura, am zis sa iau autobuzul, ca daca mergeam pe jos ma plictiseam prea tare. In autobuz am observat 3 lucruri:
1.o femeie in varsta pe care am ai vazut-o azi o data in autobuz.
2.negrii sunt mai politicosi decat romanii.
3.mai exista si oameni cu bun simt la noi in tarisoara.
Pentru a desfasura cele trei puncte, am sa va relatez intamplarile din 104.
1.Doua femei in varsta si o doamna pe la varsta a doua.Una dintre cele doua batranele s-a asezat pe scaun, si a pus geanta pe scaunul din fata. Doamna pe la varsta a doua i-a retezat-o scurt spunand: stiu ca sunteti in varsta, dar va rog nu puneti geanta, ptr ca vreau si eu sa stau; poate sunt nesimtita, dar am hernie si nu pot sta i picioare. Ei bine, babutele s-au simtit atat de prost incat nu au comentat nimic. Si desi saracele erau batrane si bolnave nu ezitau sa rada si sa glumeasca pe seama unui grup de negri. Pe doamna cu geanta am revazut-o cand m-am intors acasa!Usor de recunoscut...
2.Revenind la acel grup, erau 3 negri care circulau ca omu' cu autobuzul. Buuun. Desi erau 2 locuri libere, niciunul nu se aseza, si imi ziceau mie sa stau pe scaun. Cum eu nu stau de felu' meu jos in autobuz, am refuzat politicos. Cald fiind in autobuz, altul din acel grup m-a intrebat daca vreau sa stau mai aproape de geam, ca par putin rosie la fata. Asa era, doar am fost la medic, va amintiti? Din nou am refuzat, multumind insa pentri "oferta" :))
3.La un moment dat mi-am dat seama ca am uitat sa perforez, asta fiind la intoarcere. Si pentru ca eram departe de tampenia aia odioasa de perforator imi intindeam mana si faceam slalom printre capetele oamenilor. Bineinteles, niciunul nu si-a miscat putin scafarlia, sa pot si eu sa perforez. Dar, un domn, cam in jur de 40 ani, mi-a luat efectiv biletul din mana, a patruns in multime si mi-a perforat biletul. Asta inseamna bun simt, si ii sunt recunoscatoare, pentru ca la urmatoarea statie, pe la tribunal, au urcat controlorii.
Si uite-asa mi-am petrecut dimineata, printre oameni si...oameni?

5 iulie 2009

Printesa si cavalerul...

Pentru ca beau apa plata dintr-un pahar de Jack Daniel si nu am altceva mai bun de facut decat sa stau pe net sau sa citesc [ceea ce voi face, probabil, mai incolo], m-am gandit sa scriu o povestioara, pe care am inventat-o intr-o zi cu soare, in care trebuia sa il adorm pe Matei. Cum lui ii place sa vorbesc mult si prost, pentru ca lucrurile astea il obosesc si automat, il adorm, am creat o mica...abureala. Nu am un titlu mai bun...:D

Printesa si cavalerul?

O fata frumoasa, printesa peste Regatul Otto, traia in castelul ei, pe Dealul Rinoh, deal ce avea inaltimea de 800m. La fiecare 100m, dealul era inconjurat de paznici, astfel incat nimeni sa nu poata sa ajunga la palat, si mai ales, la Printesa. Printesa Ilona era o fata frumoasa, de 19 ani, o floare care abia isi desfacea petalele, tanara, bruneta, cu parul in bucle, sani rotunzi si coapse puternice, maini fragede, si o privire atat de patrunzatoare, cu ochii verzi ca smaraldul, cruda inca si cu suflet trist. Trista pentru ca Regele Gorak, tatal sau, om bun si sufletist, nu o lasa sa iasa din curtea regala, nu ii dadea voie sa viziteze Regatul...Regele considera ca frumusetea ei este mult prea pretioasa pentru oamenii de rand, slujitorii lui, care traiau la poalele dealului.
Printesa era foarte trista...ea nu se indragostise niciodata, nu stia cum arata barbatii din regatul ei, nu cunostea lumea, nu-si vazuse niciodata pamanturile, si nu statuse de vorba cu vreun supus al ei...Desigur, fata avea o educatie selecta, tatal ei avand grija ca ea sa invete carte, sa citeasca pe marii filosofi si sa cunoasca harta Pamantului, cele intamplate in istorie si gramatica limbii romane.
Intr-o seara, fata i-a marturisit doicii ei, Maria, ca ar dori sa-si cunoasca meleagurile, sa alerge prin padurile ce inconjoara dealul si sa cunoasca oamenii ce ii vor deveni candva, slujitori. Astfel, Ilona a planuit sa fure haine de slujitoare si sa se strecoare in afara Palatului, mintind paznicii ca se duce sa cumpere merinde printesei. Cum Regele Gorak vroia ca fetei lui sa nu-i lipseasca nimic, a indeplinit imediat dorinta Ilonei, trimitand o trasura pentru slujitoare. Aceasta a luat-o pe doica si au pornit spre regat...Cand au trecut de portile ce inchideau gardul care inconjura dealul, Printesa a zambit, intindzand buzele ei rosii ca sangele de taur, cum nu o mai facuse de mult. Doica a simtit imediat bucuria fetei, astfel incat a poruncit trasurii sa opreasca. Ilona s-a oprit la o taraba pentru a cumpara merindele dupa care se presupunea ca este trimisa. Acolo, privirea ei s-a ciocnit de doi ochi negri, acoperiti putin de pletele negre si buclate ale vanzatorului, un barbat cu adevarat frumos, primul astfel de tanar pe care il vazuse pana atunci. Privirea lui s-a oprit in momentul in care tatal sau l-a strigat.
-Rares! Vino, baiete! Mama ta te asteapta! Raman eu la taraba, fugi!
Printesa ramasese uluita la auzul numelui...
-Domnisoara, va pot ajuta cu ceva?
-Nu, multumesc...Doar..nimic... spuse fata.
Apoi doica a cumparat la intamplare cateva kilograme din fiecare fruct din piata, si s-a intors impreuna cu Ilona la Palat.
Seara, fata nu a coborat la masa, pretinzand ca ii este rau. Dar ea nu se putea gandi decat la o anumita persoana... Si repeta mereu acelasi nume...Rares... Dupa ce s-a servit masa, doica a urcat in camera printesei...aceasta plangea si suspina, iar batrana nu stia cum sa faca sa o potoleasca...Atunci Ilona nu a mai putut.
-Nu mai pot, doica, nu mai pot.
-Of, fata mea, dar ce s-a intamplat, draga? Nu ar trebui sa tresari de fericire?
-De ce, doica? Viata asta asa amara...
-Draga mea, dar ce s-a intamplat asa rau?
-Astazi...astazi...
-Nu mai plange si spune, floare de colt mica...
-Astazi am intalnit un baiat, unul superb, si nu imi pot lua gandul de la el
-Asta era? Astea se duc si vin ca pasarile calatoare.
-De-ar fi numai asta...
-Dar?
-Eu nu am prieteni, doica. Eu nu stiu cum este sa vorbesti cu cineva despre viata, eu mi-am ingropat intreaga viata in carti si manuscrise...
-Of, a venit si momentul asta...
-Despre ce vorbesti?
-Fata mea, culca-te, si maine dimineata vei avea o viziune total diferita. Ai sa vezi.
Dar fata nu simtea nicio schimbare. Trecand saptamanile, incepuse sa slabeasca, sa paleasca in culoare...Regele a chemat pe toti doctorii si vracii din Regat, dar niciunul nu si-a dat seama ce are printesa..nu i s-a gasit nicio boala, niciun diagnostoc...totul parea mult prea ciudat. Printesa, intr-un moment de slabiciune sufleteasca a evadat din nou din curtea palatului, pretinzand ca este o slujitoare. Rares, si el abatut, trist, cu gandul la Ilona, cand a vazut-o, i-a tresarit inima de bucurie. Acestia s-au luat in brate, de parca s-ar fi cunoscut de o viata...Baiatul a dus-o in padure, intr-un luminis de care nu stia nimeni, in afara de el, pentru ca el il facu-se cu ani in urma, doar cu sabia si toporul.
-Ilona...
-Trebuie sa-ti spun ceva.
-Nimic...ochii tai vorbesc singuri.
-Sunt printesa Ilona, fiica Regelui Gorak. Curtea nu stie unde sunt.
-...
-Sunt captiva acolo, nu am voie sa ies si sa-mi vizitez regatul, de la varsta de 10 ani tata mi-a interzis sa parasesc curtea...
-Dar de ce?
-De ce...nu?
Apusul soarelui se apropia, iar cei doi nu mai vroiau sa-si desparta trupurile si sa dezlege imbratisarea permanenta. Fata s-a intors la palat, din nou cu merinde pentru printesa...In acea seara inflorise din nou, canta, isi pieptana buclele mereu, se privea in oglinda si isi saruta tatal pe obraz mai des decat o facea inainte...Doicii ii era frica, deoarece presimtirile ei nu-i vesteau intamolari placute...Si asa s-au vazut cei doi luni intregi, pana ce fata a implinit 20 ani.
In aceeasi zi de mare sarbatoare, cavalerul cel mare al regelui s-a stins, in urma unei lupte cu un urs fioros din padure. Rares a asistat la lupta, ajutandu-l pe cavaler sa infranga ursul, dar din pacate, ghera deja patrunsese prin armura ce invelea inima cavalerului. Rares a jupuit ursul, lasandu-l in padure, si si-a legat plana lui pe umeri. Apoi l-a carat pe cavaler pana la palat, in fata regelui, si a dezvaluit intamplarea in fata consulilor si celorlalti doi cavaleri. Regele, pentru a onora curajul tanarului, l-a numit cavaler principal al Curtii. Atunci Ilona a tresarit de bucurie, si abia daca se putea abtine sa nu sara la gatul lui Rares. Acum el era erou, cavaler al Curtii, si o insotea pe Printesa peste tot, in Curte, pentru a o pazi de eventualele pagube.
La festivitatea implinirii de 20 ani a Ilonei, Regele i-a spus fetei ca ii indeplineste orice dorinta. Aceasta l-a dorit pe Rares, si i0a marturisit tatalui sau ca a plecat in nestirea lui din Curte. Acesta, maniat, a pus Calaul sa o biciuiasca pe doica.
-30 de bice!
-Nu, tata! Doica nu are nicio vina!
-Taci si indura! Asta ii trebuie daca nu stie sa respecte Curtea Regala!
-Tata! Daca doica e biciuita eu imi iau gatul!
Si printesa a scos sabia din teaca lui Rares. Acesta, ferm, i-a smuls-o din maini, lasand-o pe fata cu lacrimi in ochi. Doica a fost biciuita, iar fata s-a refugiat in bratele cavalerului ei.
-Ia-ti mainile de pe fiica mea! Asa ceva nu s-a mai pomenit de cand Cerul si Pamantul! O printesa maritata cu un cavaler al curtii! Cu slujitorul ei! Cum, o fata atat de frumoasa sa se daruiasca tie, biet tanar, umil. Esti baiat bun, nu zic, dar ma tem ca nu voi putea sa te crut!
-Nuuuuu! Tata! Tata!
-Maine la prima ora vei fi executat! Aruncati-l in temnita.
-Tataaaaaa! Nu face asta!
Iar fata, cu lacrimi in ochi, a fost luata de ceilalti doi cavaleri si incuiata in camera ei. Doicii i-a fost permis sa stea cu ea peste noapte, pentru a-i alina durerile sufletesti...Insa nimeni nu stia ca durerea sufleteasca nu o putea alina decat persoana la care tanjeste dragostea printesei...Cand doica a adormit, printesa s-a strecurat in temnita...De fapt, o camera in dedesupturile Palatului, nepazita, deoarece Regele nu obisnuia sa inchida pe nimeni. Fata i s-a daruit in acea noapte trup si suflet, gandindu-se doar ca nu il va mai vedea niciodata pe Rares.
In dimineata urmatoare, Rares nu mai era in temnita, gratiile erau rupte, iar paznicii de pe intregul deal puteau sa jure ca nu au vazut pe nimeni parasind Curtea. Toti gardienii apoi au patruns in Curte, cercetand tot terenul amanuntit. Astfel Rares a putut parasi dealul. Vorbind cu Preotul Ruther, un prieten vechi, dar si cel care ii impartaseste pe toti cei de la Curte, i-a trimis Ilonei o scrisoare.

Pentru ca Ilona era din ce in ce mai slabita si trista, Preotul a venit la ea, sub pretextul spovedaniei, pentru a-i inmana scrisoarea. Aceasta, nerabdatoare, a citit-o cu sufletul la gura, dar i-a si raspuns lui Rares.

-->
Ilona,
Nici nu stiu ce sa scriu, doar sper ca aceasta scrisoare sa ajunga la tine…Te iubesc! Singurul lucru pe care il doresc este sa fim impreuna…Eu plec la fratele meu, in Grove, pentru ca acolo voi fi in siguranta, si peste un timp, voi veni sa te iau, iti jur!
Te iubesc! Al tau pentru totdeauna, Rares



-->
Rares,
Iubirea noastra este mai presus de orice! Te voi astepta toata viata! Jur!
A ta pentru totdeauna,
Ilona.

Luna urmatoare, doica i-a spus Ilonei ca este insarcinata. Avea greturi mereu, ii era rau, lesina, dar in sinea ei se simtea bine, implinita. Desi trista, il astepta pe Rares in fiecare dimineata, seara, in fiecare moment al zilei. Fiindui frica de reactia tatalui sau, Ilona a ascuns sarcina, care era fericit ca fata lui se ingrasa, stia astfel ca este bine si sanatoasa. Cand a implinit 5 luni de sarcina, Ilona a hotarat sa o ia pe doica si sa fuga impreuna, in Grove. Zis si facut. In urma ei a lasat doar o scrisoare.

-->
Tata,
Te iubesc, te respect, si nu o sa uit niciodata ce ai facut pentru mine. Dar locul meu nu este aici, cu tine, ci langa adevarata mea dragoste, Rares. Am luat-o pe doica cu mine, pentru ca ea va trebui sa aiba grija de baietelul caruia ii void a nastere in 4 luni…Ai grija de tine!
Fiica ta,
Ilona.



Ajunsa in Grove, Ilona l-a gasit imediat pe Rares, acesta fiind cunoscut de catre toti oamenii de pe acolo. Cei doi s-au imbratisat ore in sir, iar Rares era atat de fericit ca Ilona ii va darui un copil, incat a organizat o adevarata petrecere acasa la fratele sau, Eusebiu. El era la casa lui, avea o sotie frumoasa si tanara, si impreuna aveau doi copi. Ilona se intelegea foarte bine cu Eusebiu si sotia sa, si era foarte fericita. La Palat lucrurile nu stateau atat de bine.
-Ruther, stii ceva de fata mea? Spune!
-...
-Ruther! Iti dau cat aur vrei.
-Maiestate, este secretul spovedaniei!
-Du-i macar o scrisoare, atat iti cer, nu trebuie sa ma duci la ea!
Peste campuri, rauri si paduri, in frumosul Grove, familia printesei era fericita, pentru ca fiul Ilonei si al lui Rares se nascure. Era un baiat frumos, si nazdravan inca din primele clipe...ii pusesera numele Matei. Nu peste mult timp, preotul a sosit cu scrisoarea.

-->
Fiica mea,
Regret ca te-am izgonit indirect din regatul meu…As dori nespus de mult sa imi cunosc nepotul. Nu doresc sa iti fac rau, doar ca nu am putut intelege de ce tocmai Rares… Imi pare rau ca ai suferit ani intregi din pricina mea, si ca nu ti-am acordat libertatea de care ai avut nevoie…
Te rog permite-mi sa te vad macar pentru ultimoa oara…
Mult success in viata,
Tati.


-Este bolnav de cancer...
-Tata?
-Da, fiica mea.
-Parinte, trimite de indata vorba. Vreau ca tata sa vina aici, sa ia parte la botez! Iar tu, parinte, vreau sa imi botezi copilasul...
-Dumnezeu sa te aiba in paza, fata mea. Ma intorc cat de repede cu tatal tau.
Nu au trecut 2 saptamani si cei doi au ajuns in Grove. Regele a inceput sa il indrageasca pe Rares, pentru ca era barbat muncitor si se vedea ca o iubeste pe fiica sa. La botezul lui Matei, a avut loc cea mai mare petrecere de pana atunci pe acele meleaguri...Toti prietenii si apropiatii familiei au luat parte. La varsta de trei ani abia, baiatul a inceput sa vorbeasca. Spre fericirea tuturor, care credeau ca saracul este mut, primul sau cuvant a fost "tataie". Regelui i s-a umplut inima de fericire cand baiatul l-a strans in brate si i-a spus mai apoi "tataie, te iubesc!".
Cand baiatul a implinit cinci ani, Regele Gorak s-a stins, strapuns de boala, lasand in urma o familie fericita. Nimeni nu a inteles cum de cancerul lui l-a crutat atat de mult, dar Rares spunea mereu ca Dumnezeu a facut o minune, lasandu-l pe batran sa-si spele pacatele si sa se duca implinit la poarta Raiului.
Cei trei, usor usor si-au cladit propriul camin, traind fericiti alaturi de Eusebiu si familia lui, in Grove, unde cerul era mereu senin, iar frumusetea inflorea pretutindeni.

-->
Sfarsit!

-->