Cuvinte vomitate

Nu ma intereseaza si sincer, nu vreau sa stiu de ce s-a ajuns aici.
Nu vreau sa stiu de ce toata lumea crede ca ne iubim, numai noi nu credem asta. Nu ma intereseaza, de parca n-am mai trecut prin asta. De parca noi doi nu stim de relatie avem. Conteaza? nu. Pentru Noi nu. Pentru ei de ce ar conta? Pe ea o intereseaza? Pai stie de fapt, cum se construieste toata treaba asta...

Acum ai ajuns tu sa ma dezamagesti pe mine. De fapt, in mometul in care am pasit pe poarta, nu imi mai venea sa ma intorc. Adica eu chiar doream sa plec de acolo, sa fiu libera, sa-mi aleg un alt loc in care sa ma duc...Daca as fi putut sa-mi aleg UN loc, ORICARE din lumea asta in care sa fi fost in momentul acela...dar eram acolo, spuse S, fara a sta pe ganduri.
Si stateam in fund pe pamantul rece si plangeam, si iarba era oricum uda, si S ma auzea, si eu cand plang, plang singura, sa nu ma auda nimeni, sa nu ma vada nimeni, sa nu stie nimeni de ce, cum si cand...Sa nu inteleaga nimeni ca ma doare, ca vreau sa treaca, sa-mi fie durerea alinata...

Apoi m-am intors...Si nu voiam sa te mai vad niciodata in viata mea, pentru un minut mi-am dorit sa dispari, apoi mi-am dat seama ca cel mai bine ar fi sa dispar EU, sa nu ma vada nimeni, sa fug de tot, sa nu ma uit in spate, sa iau prima sosea si sa vad unde ajunge, unde se termina, de ce si cu ce alta sosea se intalneste. Apoi mi-am dat seama ca nu am cum, ca soseaua nu se termina decat la mare...departare de casa. La mare, unde apa se intalneste cu solul si unde as fi putut sa stau pe nisip sa ma uit la stele. Dar eu m-am uitat la stele cu S, si am vorbit zeci de minute, si m-a facut sa zambesc, si chiar am ras putin, si oricum ma durea, si ma doare si acum, insa...era steaua aia mare cu cinci colturi. Si am cautat luna cu S, si nu am gasit-o...Si nici acum nu gasesc luna, pentru ca se ascunde siguuur de mine, de noi, si de toata lumea. Luna se poate ascunde, dar eu nu! Nu inteleg...luna, dependenta de soare, poate fugi cand vrea...Eu, dependenta de... ... nu ma pot furisa nicaieri, pentru ca poate nu vreau. Poate de fapt, daca as vrea as putea, si asta ar insemna ca sunt atat de nehotarata si ametita incat nu-mi pot da seama. Cred...

M-am enervat degeaba, inca odata...Cred...nu stiu exact...De fapt poate eu sunt putin exagerata, si poate nu-mi dau seama intotdeauna de anumite lucruri. Mai exista posibilitatea ca eu sa am dreptate, si sa nu ma enervez degeaba. Sunt colerica, get used to it. Asta e, nu ma pot schimba, n-a putut mama omida sa ma faca altfel, nu o sa poate un simplu om.

Nu, nu e tot. Deocamdata asta am varsat. Si eu vars mult cand ma apuca, dar nu neaparat asa. Poate alta data, poate mai tarziu, poate maine, poate...nu!