18 mai 2018

Curățenie de primăvară



Primăvara este, pentru mine, cea mai frumoasă perioada a anului. Este momentul acela în care nu doar natura înflorește, ci și eu odată cu ea. După ce de-a lungul iernii parcă hibernez într-o oarecare latență, vine 1 Martie peste mine și începe entuziasmul: uuu, mărțișoare, uuu, culori, o multitudine de culori; încep să apară semnele celui mai frumos anotimp.
Urmează, bineînțeles, ziua femeii, toată lumea se agită, de la soți/iubiți, care nu știu ce bijuterii să mai cumpere, pană la copiii care vor să facă felicitări cât mai frumoase. Luna martie este o lună complicată pentru toată lumea. Pe mine personal, mă lovește astenia, iar uneori o face atât de tare, încât evit să dorm și uit să mă trezesc.

După aceea, îmi revin brusc, cam pe la începutul lunii aprilie, când deja aștept cu nerăbdare să înflorească lalelele - cele mai frumoase flori din lume. Bineînțeles, toate florile sunt superbe: magnolia, frezia, irisul, tuberoza, liliacul, sunt doar câteva dintre minunile naturii care ne fac viața mai frumoasă.

În fiecare an, pe la jumătatea primăverii, mă apuc de curățenie. Este firesc, toată lumea întoarce casa pe dos primăvara. Eu, îmi intorc viața pe dos. De fiecare dată, există câte ceva de aruncat: energie negativă, resentimente, mânie...lucruri de care nu avem nevoie, deși le-am ținut acolo, că poate..."or fi bune vreo dată la ceva”.

Mai mult de atât, uneori simt nevoia să-mi curăț rănile şi să îi îndepărtez pe cei care le-au provocat. Astfel, nu ştiu din ce motiv şi cu ce scop al Universului, acest lucru se întâmplă...primăvara.

Astfel, începe, într-un fel sau altul, o altă vară, o altă poveste - uneori, cu aceleaşi personaje, alteori...cu diverşi actori temporari, figuranți şi asistenți de producţie.

Niciun comentariu: