Cauta...

13 mai 2010

Ema


-->
Siruri de lacrimi se scurg pe obrajii ei pali. Ea apare ca o fiinta pura, inocenta, fara pic de vulgaritate. Si ochii ei albastri se uita speriati la el...Nu-i poate rezista, dar in acelasi timp ii este frica de ce se va intampla.
O cheama Ema. Are 19 ani, si o mama mult prea aspra, care nu-i intelege nevoile de afectiune din partea unei persoane de sex opus.
El...Are 20 ani. Il cheama Ionut. O iubeste mai presus de orice, si o doreste doar pentru el.
In urma cu trei ani, a ucis un om. In urma unui joc de poker si a catorva shoturi de whiskey o viata s-a sfaramat dintr-un singur foc de arma. Dar de atunci s-a schimbat. In ziua in care a implinit 18 ani, parintii lui au murit intr-un accident de masina. Din acea zi, nu s-a mai dus la clubul de poker, nu a mai baut si a jurat ca va deveni cineva in viata. A fost admis la facultatea de medicina, si s-a angajat la o firma particulara. Si-a consolidat prezentul si continua sa aiba grija de viitorul sau. Ema stie, intelege, il cunoaste asa cum nimeni nu l-a mai cunoscut, dar mama ei nu accepta un "criminal" in preajma fetei sale. Astfel cei doi par a nu avea nicio sansa impreuna...
Ei sunt indragostiti inca de cand Ema avea 15 ani. Ea, fata cuminte din cartier se indragostise de un golan. Aceasta dragoste, pornita dintr-un simplu sarut furat de Ionut, acum a ajuns o adevarata iubire. Se doresc unul pe celalalt mai presus de orice...Ema se gandeste la el zilnic, iar el face planuri de casatorie, ii vorbeste despre o casa la curte doar a lor, ii implora Emei sa-i promita ca-i va umple casa de copii si se gandeste deja la cum vor fi decorate camerele micutilor.
Trec luni amagitoare pentru Ema, in care nimic nu se schimba. Astfel, Ionut isi ia inima-n dinti si se duce la mama ei. Dupa o discutie lunga intre cei doi, Ema tremura mai rau decat o cladire la un cutremur. Nu stie ce se intampla, si despre ce pot discuta cei doi zeci de minute...
Intr-un final, Ionut iese din incaperea in care a discutat cu mama Emei, si cu lacrimi in ochi, o intreaba:
-De ce nu mi-ai spus?
-...
-Ema, m-ai mintit!
-Dar...am vrut ca totul sa fie bi...
-Nu intelegi, nu-i asa? Nu imi pasa de nimic pe lumea asta, asa cum imi pasa de tine. Te iubesc, si indiferent de ce se intampla sentimentele mele vor ramane aceleasi.
-Ionut...daca voi muri, te vei mai gandi la mine...?
-Ema, cancerul la san se vindeca!!!
Frustrarea lui Ionut se accentueaza din ce in ce mai mult...Ema i-a ascuns un lucru atat de important...
Intre Ema si mama ei are loc o cearta incredibila. Peste noapte, Ema si Ionut fug impreuna in alt oras, singurul indiciu pe care acestia il lasa fiind un biletel pe care scrie: 'mama, te iubesc. dar intr-o zi tu nu vei mai fi. iar ionut este singurul om din lume care va putea estompa golul din inima mea...'
Mama Emei este distrusa...Peste luni de zile, se schimba complet...Nu mai este aceeasi femeie, nu se mai duce sa joace tabinet sambata seara, precum obisnuia, ci sta inchisa toata ziua in casa, crosetand hainute pentru copii, cum obisnuia sa faca in urma cu muuulti ani in urma, cand Ema era o copila.
Trec anii, si in casa Emei si a lui Ionut bucuria se vede din orice unghi. Au 3 copii. Doi baieti gemeni, unul blond, ca ea, celalalt brunet, ca el, si o fata cu doi ani mai mica, avand un par lung, blond si aspru precum spicele de grau. In curtea lor se aud doar rasetele copiilor, ale Emei si ale lui Ionut.
Intr-o zi, Ionut vine acasa de la servici si o gaseste pe Ema plangand. Acest lucru nu il mai vazuse de la nasterea gemenilor. Uimit, o ia in brate si ii sterge lacrimile. O saruta, iar ea plange si mai tare. Intr-un final, Ionut si-a dat seama si i-a spus:
-Sambata mergem, iubita.
Ea surade, si-l ia in brate. Stia ca va intelege.
Vineri seara, in timp ce impacheteazaprajiturele si jucariile copiilor, Ionut si Ema sunt seriosi, gandindu-se la reactia ei...
A doua zi, spre dupa-amiaza, ajunsi la vechea casa, sunt cuprinsi de un val de amintiri...Bat in usa de scandura veche, si o vad indreptandu-se cu pasi lenti, lucru total neobisnuit, astfel ca ea, in trecut, cand suna soneria se ridica din pat in doi timpi si parca alerga spre usa. Cand mama Emei deschide usa si ii vede in partea cealalta a pragului, bufneste in plans. Isi strange fiica in brate, si ii pofteste in casa. Bucuria din inima ei este de neimaginat. Dupa ce isi cunoaste nepoteii, se indreapta spre Ionut, il strange parintesc in brate si ii spune:
-Nu am inteles...Atat amar de vreme...Atati ani de singuratate, pentru neintelegerea mea...Sunteti minunati, copii. Ai grija de Ema.
Iau cina in familie, iar mama Emei observa ca aceasta i-a furat secretele pentru prajoturi. Batrana le arata nepotilor ei hainutele crosetate in tot acest timp...Ema si Ionut sunt placut surprinsi si sunt bucurosi sa le accepte.
Mama ei pregateste doua camere pentru dormit, si se duce la culcare. In dimineata urmatoare, Ema pregateste micul de jun. Insa batrana nu cobora in salon. Ionut urca la etaj, bate la usa batranei, si nu primeste niciun raspuns. Intra si o gaseste pe batrana aproape moarta, intinsa in pat, cu ochii inchisi. Ii prinde mana in a lui, o striga pe Ema, insa pana apuca aceasta sa sune la ambulanta, batrana moare cu Ionut tinand-o de mana, ultima ei dorinta fiind aceea de a avea grija de fiica sa.
La inmormantare, Ema apare exact ca in adolescenta. Cu lacrimi scurse pe obrajii ei pali, ca o fiinta pura, inocenta, fara pic de vulgaritate.

11 mai 2010

Poezie

Pentru ca e aproape miezul noptii, si pentru ca somnul zace-n mine, dar inca nu-si impune punctul de vedere...Ora de poezie.
Poeziile mele preferate...Hm...Doi autori preferati:

-->
Alexandru Macedonski:
I. Rondelul opiumului
Fumandu-si opiumul uitarii
Pe rogojini din pai de-orez,
Fo-hi, spre piscul aiurarii,
E dus de visul lui chinez.
Scapat de chinul zbuciumarii,
Senin ca dupa-un meterez,
Fumeaza opiumul uitarii
Pe rogojini din pai de-orez.



Iar cand soseste-al noptii miez
Ce-l urca-n slava imbatarii,
Deplin se da halucinarii
Ce-atunci e singurul sau crez,
Fumandu-si opiumul uitarii.

II. Rondelul ticalosilor
Istovite taraturi
Trec aproape-n pielea goala.
Poarta negre-adancituri
Pe sub ochii lor de smoala.
Pe neghiobi ii baga-n boala,
Schimba-n robi pe casca-guri.
Istovite taraturi
Trec aproape-n pielea goala.



La
Montmartre e rascoala
Cand, din craci facand figuri,
Cu murdare strambaturi
Dau pe fata ce-au sub poala,
Istovite taraturi.


III. Geniurilor
Buffon laisse gronder l’envie,
C’est l’hommage de sa terreur.
Que peut sur l’clat de ta vie
Son obscure et lache fureur!...
(LEBRUN)
Invidia neagra in van se tot lupta
C-o inima
vila, perfida, conrupta.
Sa sfarme aceea ce voi ati creat,
Caci Iadul la ceruri s-atinga nu poate
Si-n sumbru-ntuneric Satana sa-noate
Mereu e fortat!
In van contra voastra pigmeii cuteaza
Sa-si verse veninul de care turbeaza,
Pigmeii ce-n lume nici urma nu las’!...
Ei vor ca sa zboare cu aripi de ceara
Si lesne le-nmoaie lumina solara
Spre soare-nainte de-a face un pas!
Audacie mare pe dansii-i domneste
Cand micul lor suflet amar va huleste!...
Triumful lor insa e-n veci momentan!
Byron n-a fost oare, chiar el, a lor prada?
Si-ndata pigmeii putura sa vada
Ca lupta in van!



O! Geniuri! voua aceasta cantare
Inchin, caci voi singuri fuserati in stare
Invidia oarba a nesocoti,
Urmand inainte pe calea frumoasa
Atata de dulce s-atat de spinoasa
Ce-atatia cuteaza a dispretui!
Si tie, junime, in care straluce
Scanteia cea sacra cu flacara-i dulce,
Debilele-mi versuri si tie dedic;
Mergi dar inainte si nu privi-n urma
Multimea de oameni compacti intr-o turma
Cu sufletul mic!
Derada! derada! fiintele brute
Si geniul vostru s-a voastra virtute!...
Voi mergeti-nainte!... Lasati-i pe ei!
Desfraul le roade si viata, si minte...
Tartarul cel negru le este parinte!
La forma sunt oameni, la suflet, pigmei.


IV. Aripi
Prin al vietii mare poate, mintea mea o ratacesc,
Si de bunavoie singur cu sperante m-amagesc,
Imi creez naluci de aur, intamplari nepomenite,
Urmarindu-le sub farmec, cu privirile uimite.
Poezie! Tu atuncea, si cand umblu, si cand stau,
Imi pui aripile-albastre ce avanturile-mi dau;
Nu e stavila pe care sa n-o trec prin cugetare
Si-ntamplarile-asteptate le astept fara-ncetare!
Aci dau de o comoara ce se afla-n al meu drum
Si ma-mbat de bogatie cum te-mbeti de un parfum.
Aci vad ca tot poporul ma ridica la marire,
Fermecat de-o vorba numai, de-o miscare, de-o privire,
Aci sutele de veacuri ce-au sa nasca vin pe rand
Cu minuni stralucitoare ca sa umple al meu gand.
Aci-n fruntea unei oaste vitejesti ma vad deodata,
Coifurile scanteiaza, tobele incep sa bata...
Aci statele din lume vanturandu-le, in mine
Simt din nou tumultul vietii si renasc dintre ruine.
Aci singur si de lume izolat, adancul cer
Imi deschide poarta sacra a obstescului mister
Si cu gandul ce sclipeste la lumina poeziei
Vad in stelele de aur alfabetul veciniciei!
Aripi! printre cate visuri poleite ma purtati!
Cate raze pe-a mea frunte puneti daca va miscati!
De cat soare acest suflet nu mi-l umpleti? Ce splendoare
De albastru si de rosu nu-ntrevad mangaietoare!
Cate perle de-ar monie se desira-n jurul meu
Cand prin inima ma faceti sa vorbesc cu Dumnezeu!



Aripi! Voi sunteti misterul ce multimea nu pricepe,
Focul sacru ce sub tample lumile si le concepe,
Soaptele ce se preschimba intr-un cantec nesfarsit,
Dus de-a ingerilor voce pan’ la cer nemarginit!


Ion Minulescu:
I. Fapt divers
doctorului C. Bibicescu
Azi-noapte...
Femeia care ma iubea —
O mica poema-n proza din opera mea —
Mi-a-ncuiat odaia unde nopti de-a randul
Amandoi dormisem
Si pacatuisem,
Dupa cum ne batea gandul,
Nervii
Si literatura,
Cand cu ochii,
Cand cu gura,
Cind cu trupul nesatul
De orgia bizantina din Stambul
Si de tot ce ne-ntregea
In odaia-n care ea,
Profitind de faima mea,
Ma iubea fara perdea
Cu acelasi “va urma”,
Ingradit in ghilimele,
Ca sa stam pe veci inchisi in ele...



Dar azi-noapte gluma unui tipograf
Mica mea poema-n proza
Mi-a facut-o... praf!...
Si...pe “banca verde unde doarme ploaia”,
Ca-ntr-o poezie de Henri Bataille,
Mi-am culcat azi-noapte pentru prima oara
Vechiul guturai
Si surpriza noua
C-as putea dormi si-afara,
Chiar cand ploua,
Fara sa regret nimic...
Nici fresca de mozaic
Ce-i impodobea odaia —
Balamuc de voluptate
Si pacate
Perimate, —
Nici gura femeii care ma iubea
Si ma destepta
Cu aceleasi buze rosii, de lalea,
Rasarite peste noapte, printre perne,
Din sofa!...
Vai de mine!...
Vai de ea!...
Vai de manuscrisul meu neterminat,
Fara “bun de imprimat”...
Vai de buzele ei rosii,
Sarutate-n vis doar de cocosii
Iadului —
Suspect refren,
Din Marsul funebru de Chopin...

Cut-cu-ri-gu! ding... dong... ding...
Lumanarile de ceara din odaia ei se sting,
Iar pe “banca verde”, unde dorm cu ploaia
Canta cucuvaia!...


II. Romanta ultimului sarut
Opreste-ma!...
Nu ma lasa

Sa te sarut,
Caci gura mea
In clipa-n care iti saruta gura
Iti soarbe lacoma si respirarea
Cu care-ti prelungesti caricatura
Pe care bunul Dumnezeu
Ti-a creionat-o dupa chipul sau —
Asa cum i-a dictat-o inspirarea!...
Opreste-ma!...
Nu ma lasa
Se te sarut,
Caci gura mea
E gura care nu saruta
Decat cu sarutarea muta
A celor ce,-mpacati cu cele sfinte,
Pornesc cu talpile-nainte
Si-n gura cu cate o floare,
Culeasa-anume pentru cine moare!...
Opreste-ma!...
Nu ma lasa
Sa te sarut,
Caci gura mea
Saruta fara... “va urma”.
Iar maine-n zori cand voi pleca,
In gura mea
Cu respirarea ta,
Nu-ti voi lasa — drept amintire —
Decat portretul meu pe poarta,
O zi de doliu-n calendar,

Nota de plata la dricar
Si... “Vesnica ta pomenire”
Pe fundul celor opt pahare
De tuica fiarta,
Golite dupa-nmormantare
De cei opt ciocli ce-ti purtara
Cosciugul in spinare.
Opreste-ma!...
Nu ma lasa
Sa te sarut,
Caci gura mea
N-a sarutat decat asa
Cum a vrut Ea...
Si tot asa va saruta mereu,
Fiindca — fatal — nu sarut Eu,
Saruta numai Gura mea...


III. Romanta negativa
N-a fost nimic din ce-a putut sa fie,
Si ce-a putut sa fie s-a sfarsit...
N-a fost decat o scurta nebunie
Ce-a-nsangerat o lama, lucioasa, de cutit!...
N-am fost decat doi calatori cu trenul,
Ce ne-am urcat in tren fara tichete
Si fara nici un alt bagaj decat refrenul
Semnalului de-alarma din perete!...
Dar n-am putut calatori-mpreuna...
Si fiecare-am coborat in cate-o gara,
Ca doua veverite-nspaimantate de fur tuna —
Furtuna primei noastre nopti de primavara!

Si-atata tot!... Din ce-a putut sa fie,
N-a fost decat un searbad inceput
De simplu “fapt divers”, ce nu se stie.










Confuza



Inca o teapa.
Daaar, au inceput sa curga lucrurile bune. Daca o tin tot asa voi ajunge sa intru in vara cu zambetul pe buze.

Viata mea se complica din ce in ce mai mult! As vrea sa nu ma mai complic asa de mult. Este exact cum spunea profesoara mea de matematica din generala. Presupunea ca scriam ipoteza unei probleme pe doua hartii. Trageam o linie pe mijlocul tablei. O foaie cu ipoteza la mine, o foaie la d-na profesoara. Ei bine...eu aveam nevoie sa sterg tabla de 4 ori ca sa rezolv problema, ajungand la acelasi rezultat cu cel al doamnei profesoare, care nu avea nevoie sa stearga tabla nici macar o data!!!
Asa este si viata mea. Eu rezolv problemele dupa ce le rastalmacesc pe toate partile. Daca as gasi si eu macar o data calea usoara, ar fi ceva...

A te indragosti...in cateva randuri [XII]

Inca o data a obtinut ceea ce vrea. Inca o data va arunca acest lucru pe fereastra. Pentru ca acum ea a preluat controlul, ea este cea care domina. El este doar de umplutura. Se intreaba daca este un lucru rau acela ca se foloseste de el pentru a-si ineca neintelegerea. Dar...din moment ce lui nu-i pasa, ea de ce s-ar strofoca?
Nici unul din ei nu are nevoie de iubire. Ci doar de a fi intelesi de cineva. De aici pana la a te indragosti poate fi o distanta mare...Sau nu.

va urma...

10 mai 2010

Am reusit...:)

Calatori prin traditii

-Tulnicul, vocea lemnului-

In anul 2008, in ultima saptamana din vara, ma aflam in Muntii Apuseni, mai exact, in localitatea Arieseni. Acea saptamana a reprezentat cea mai frumoasa calatorie din viata mea. Timp de o saptamana am strabatut Muntii Apuseni, alaturi de colegii din tabara la care am participat. O simpla tabara de vara, din care am avut insa, foarte mult de invatat.

Pe parcursul intregii saptamani, am vizitat pesteri, cascade, sau forme de relief de o frumusete rara. Intr-o dimineata am fost treziti mai devreme. Nestiind ce se intampla, ne-am lasat ghidati de vocea domnului profesor pana la cantina, si apoi spre autocar. Urma sa vizitam Ghetarul Scarisoara, si ni s-a spus ca drumul de la poalele muntelui spre pestera se parcurge pe jos, deoarece nu exista conditii pentru a-l strabate cu autocarul.

Cand am ajuns, ni s-a facut cunostiinta cu ghidul nostru, Domnul C. Era un barbat inalt, cu un corp atletic, cam tras la fata, si cu un baston in mana. Dansul urma sa ne indrume spre pestera, pentru ca singuri nu am fi reusit, din cauza drumului foarte complicat.

Imi amintesc si acum ca acolo, in munti, mai zaream cate o casa, iar de curiozitate intrebam ce distanta mai avem de mers pana la ghetar. Oamenii, de obicei barbati cu mustata si palarie, ne spuneau pe un ton calm ca pestera se afla situata dupa dealul ce urma. Ei bine, nici nu-mi mai amintesc peste cate dealuri am trecut, crezand ca la poalele acestora voi gasi ghetarul.

La un moment dat, a inceput sa se intunece, si toti puteam auzi tunete indepartate, lucru ce insemna, dupa cum ne spunea ghidul nostru, ca ordinea cosmica este dereglata, si ca va urma o ploaie. Putin speriati de felul in care Domnul C. vorbea despre ploaie, tunete si fulgere, despre care el sustinea ca sunt mesaje scrise pe cer, am hotarat ca la urmatoarea asezare omeneasca sa poposim si sa asteptam venirea ploii.

Ajunsi la urmatoarea casa, am observat curtea ticsita de tot felul de confectii din lemn, in special niste fluiere gigantice, de aproximativ 3-4 metri. Ne-am apropiat de curte, unde am vazut un batranel sufland in unul dintre acele instrumente. Ei bine, in cateva secunde, din munti s-a auzit un sunet la fel de puternic. Muntii, ca o scara a lumii, parca au tresarit cand au auzit sunetul, cutremurand Pamantul. Omul, apoi, cu un zambet foarte prietenos, ne-a poftit pe toti la un pahar de afine, intr-un foisor, construit tot din lemn. Noi, curiosi din fire, l-am intrebat pe batran ce face cu toate acele piese de lemn, in afara de a le vinde turistilor. Omul a zambit, si ne-a explicat ca una dintre traditiile pastrate de moti, locuitorii Apusenilor, este prelucrarea lemnului, si ca acele instrumente se numesc tulnice. De asemenea, ne-a explicat ca la vederea turistilor, el transmite un mesaj locuitorilor mai indepartati, care ii raspund prin acelasi sunet scos de tulnic. Astfel, oamenii Apusenilor nu folosesc scrisori si porumbei calatori pentru a comunica. Imediat dupa rostirea acestor cuvinte, cerul parca a trosnit exact ca un bustean uscat. Batranul a zambit, si a inceput sa vorbeasca despre lemn, explicandu-ne ca este considerat materie prin excelenta, plina de caldura si personalitate.

Batranul vorbea cu o pasiune incredibila despre arta cioplitului, si ne spunea ca se ocupa cu acest lucru de la varsta de opt ani. Ne povestea ca tatal, bunicul si strabunicul sau aveau aceeasi meserie, transmisa din generatie in generatie. Apoi, batranului i s-au umplut brusc ochii albastri de lacrimi, si ne-a marturisit ca singurul fiu i-a murit, si nu va putea transimte mai departe traditia cioplitului in familia sa.

Dupa ore bune de povestiri din tineretea batranului, ploaia s-a oprit si noi ne-am continuat drumul spre ghetar, unde am intampinat foarte multi oameni dornici sa discute cu noi despre orasul de unde proveneam si alte subiecte interesante.

Cand ne-am intors, batranul a suflat in acelasi tulnic, scotand zgomotul specific, care parca zdrungina muntii. Raspunsul indepartat nu a intarziat sa se auda, iar noi toti am ramas cu amintirea placuta a mesajului tainic al tulnicului.