Real friendship kills the death!

That part of your life came, but you're not ready! My friend, nobody knows that you're suffering so much...Why don't you tell us? Why do you prefer to keep the pain deep hidden in your heart? They can't help you...the truth is that nobody could do something. But we can listen to you. That moment came and I think that you should realise how much your friends care. Forget about all dirty jokes we've done to you! Real friendship means more than broken glasses and tooth paste on the face! You know we love you and the only reason we've done it was to keep you laughing. Don't try to hide behind a tree, you're to close, my friend, we'll find you, and it won't be so beautiful if you don't tell us. The most important thing from all around the world is called 'trust'. So do trust us! Because we trust you.
I know what's your problem. You don't want us to suffer. But how can you think that we can be happy for you're problems, when you don't tell us any of your mistakes, regrets or any other shit that happens to you!
It's not fair that I'm the only one who knows it! We must be like an only person, we must means I for us.
Go to them and say: I'm sorry guys, I know I've told you many lies about me and my mood, but I don't know how to say it...I'm gonna die.
We so fucking love you, dude! You are important to us! Believe me! And you don't have to leave this world sad, because here we are! And we'll be with you forever!

Dezamagire

Buuun, ma simt neimaginabil de aiurea, sunt cu moralul la pamant, si totul a inceput de la o simpla conversatie cu o prietena...Ea nu are nicio vina!
A doua parte care a declansat starea mea a fost o piesa, bineinteles.
Treaba sta in felul urmator! Dupa 8 luni! 8 luni! Eu inca nu am trecut peste. De ce? Pai pentru ca asa este in viata.Cuvintele ca "cea mai mare frica a mea e sa fiu parasita" imi sunt la fel de cunoscute ca Tatal nostru. Poate pentru ca asta este, si sincer este aiurea, nu pentru ca nu as trece peste, dar este foarte duresos, in sensul ca toti oamenii la care tii fac asta, iar exact cei de care nu mi-ar pasa sincer daca m-ar parasi nu o fac, si chiar tin la mine. Este un cacat total, iar eu sunt sincer prea cu moralul la pamant acum sa ma cenzurez si chestii...

"Si tocmai asta patesc. Toti prietenii mi-au zis ca nu o sa plece niciodata , ca ma vor accepta mereu indiferent cum sunt pentru ca asta stiu sa fac cel mai bine: sa mi-o iau in bot si sa trec peste!". Asta mi-a zis prietena respectiva. Da, asa este. Totul pare minunat, pana cand ti se arunca niste cacaturi in fata. Cuvinte care dor, vorbe nedrepte, cum ar fi:

"Nu mai sunt dispus la compromisuri si cacaturi;

Nu mai suntem pe aceasi lungime de unda;

Deci probabil de acum inainte vom fi 2 persoane care nu se cunosc si cand ne vom vedea pe strada tu o sa ma ignori asa cum ai facut si datile trecute;

Guess so.You got other friends.Don't mind me;

Tu stii mai bine ce vrei."
Ei bine, aceste vorbe dor, si inca foarte tare, si tocmai cand le auzi, iti vine sa reversi tot ce simti, asa cum Dunarea isi varsa in Marea Neagra toti nenorocitii de draci! Exact asa! Cu tot cu pesti, bolovani, nisip si moloz! Si cu toate cacaturile pe care le mai ia pe drum...Cam asa ceva:

"A fost vina mea accept consecintele ...;

Toate astea pana cand am vazut ca defapt ai ajuns sa ma detesti;

Si nu e ce vreau ... adica erai cel mai bun prieten al meu... iti dai seama ca nu asta vreau;

Niciodata nu am realizat chestiile astea. Nici macar nu am crezut ca te-a afectat atat de tare."

Stii...te sacrifici pentru o persoana, si acea persoana pentru tine, dar in final ajungi sa simti ca te afli pe dreapta fix paralela. Drace, te chinui sa ajungi intr-un punct de incidenta si degeaba. Principiile geometrice nu pot fi negate, clar!
Nu vreau sa dramatizez, pentru ca oricum maine o voi lua de la capat, si voi trece peste. Mereu este asa, si oricum mi se intampla mult prea multe lucruri bune in viata, asta insemnand ca sunt fericita. Insa momentele astea iti strica tot cheful, si nevoia de a te descarca este la fel de mare ca cea de a respira, pe bune.
Si piesa respectiva despre care vorbeam...


Dar toate trec...tristetea, pasiunea, iubirea, dezamagirea, compromisul, prietenii, conflictul, insa fericirea nu pleaca nicaieri. Cel putin nu de langa mine...
Noapte buna!

Pentru Anca...despre valize.

Welcome back home! Da, suna bine. Desi nu stau prea mult prin Bucuresti, ca nu ma pot abtine sa nu plec.
Pentru ca mi-am petrecut o saptamana alaturi de tata [da, sigur...] la munte, m-am gandit sa o ajut pe Anca cu o anumita problema. Aceea a valizelor. Are ia un post [aici] in care povesteste despre cum n-a reusit ea sa indese cum trebuie hainele inpoi in valiza, dupa o minca vacanta. Eu am reusit. Trist, dar am reusit!
Sa incep. Tot omul pleaca de acasa cu tricouri, chiloti, ciorapi,blugi, hanorace, papuci, cosmetice, si ce chestii ii mai trec lui prin cap. Cand pleci, iti aranjezi frumos hainele pe pachetele, pui si lenjeria in pungulite si le asezi pe straturi in geamantan/valiza/geanta/mai stiu eu ce.
Booon, totul frumos la plecare, ai uitat periuta de dinti pe care te-ai jurat ca o bagi imediat ce o folosesti in dimineata plecarii, dar iti amintesti, te intorci dupa ea si o arunci in buzunarul ala mic al valizei.
Timpul pe care il petreci prin vacanta este minunat, schimbi chiloti dupa chiloti, sosete dupa sosete, si sa nu mai zic de tricouri, pantaloni etc. Acele lucruri se murdaresc. [impropiu zis, de fapt transpiri putin ca nu dai la sapa]. Nu le mai poti purta nespalate, logic. Asa ca le bagi. Unde? De regula in punga cu haine murdare.
Acea punga cu haine murdare, din nefericire, ajunge singura punga cu haine pe care trebuie sa o iei acasa. Plus toalele cumparate din magazinele de la reduceri. Si asa nu stii cum sa faci, cum sa te scremi, sa nu ajungi ca in desene animate sa te pui cu posteriorul pe valiza ca nu se inchide fermoarul.
Pai eu ce am facut saptamana asta. Toate trocourile, toti pantalonii si fustele, nu le-am bagat in punga cu haine murdare, ci le-am strans exact cum le-am adus de acasa. Le-am bagat in valiza, alaturi am pus punga cu lenjerie intima si ce mai era? Aaaa, da, neseser-ul. Pe ala l-am pus la locul lui, am avut grija sa pun periuta in ziua plecarii, si gata bagajul.
Apropo, hainele acelea de care ziceam, cumparate...Alea le-am pus intr-o alta geanta mai mica, pe care am cumparat-o. Dar o solutie ar fi bagajul parintilor, nu stiu cum se face, ca la ei mereu ramane niste spatiu.
Anca, sper ca te-am ajutat, daca nu, macar m-am ajutat pe mine!
Ciaules!

Plec! Dar ma intorc!

Ce dulce e vacanta. Si se arata a fi si mai dulce incepand de maine, deoarece plec. O saptamana, alaturi de tatal meu. Din pacate, mama mea nu isi poate lua concediu.
Abia astept sa respir aerul curat, si sa ma plimb cu o sticla de apa rece intr-o mana! Cine stie, poate o sa intalnesc din pura intamplare niste cunostiinte, nu mi-ar parea rau...In orice caz, la revedere: Lipscani, Fire, narghileaua mint choco, Cismigiu, Krishna, Mall Vitan, tie, voua gragi cititori! Ne re-vedem;auzim;scriem peste o saptamana. o sa vin cu mana goala, fara suveniruri, dar cu sufletul plin si mintea goala, pregatita pentru a fi reincarcata la maxim.

Trecand peste desartirile astea, vroiam sa transmit unei persoane dragi mie, ca in legatura cu suportul ala pentru betisoare parfumate, am gasit unul! Exact cum imi ziceai tu, mare, rotund, avea ying si yang pe el. Superb, din lemn, sculptat manual, cu spatiu pentru 4 betisoare. Singura problema este...este...pretul, bineinteles. Cam...49 lei!? Eu nu am venituri, rezulta nu detin niciun fel de buget din care sa-mi pot achizitiona asa ceva...Asa ca am sa raman la farfurioara mea de cafea. Pana la urma, mirosul conteaza... P.S.: te iubeeesc "persoana" !

Ploaia

Noo, ma uit asa la cer si vad ca o sa ploua...este innorat. Dar nu imi pasa. Ploua de multe saptamani prin Bucurestiul asta si deja m-am obisnuit, si am invatat sa imi placa. Ziua cald de mori, numa bine sa stai in canapea la tv cu un cocktail in mana, dupa-amiaza ploaie, iar seara racoare, numa' bine de iesit p'afara.
Ei bine, imi place ploaia. Si imi ador pelerina de ploaie. Ma simt ca in Harry Potter. Pentru ca in fiecare seara cand ploua, ies pe strada cu pelerina si ma plimb...Imi limpezesc gandurile, ma simt bine, si pe bune, cand ploaia imi atinge pielea parca imi spala pacatele...Tehnic vorbind nu am pacate, dar ca orice om mai calc si eu stramb.
Si astazi sper din tot sufletul sa ploua, pentru ca pelerina mea nu a mai fost udata de cateva zile, si pacatele mele nu au mai fost spalate -cica pentru asta ar trebui sa existe taina spovedaniei, dar nici aia nu am mai implinit-o de ceva vreme-. Asa ca rogu-Te Doamne sa ploua azim pentru ca trebuie sa ma linistesc, singura, pe strazi, cu handsfree-ul in ureche si cu muzica la un nivel relativ scazut.
Ma simt foarte ciudat, si nu m-as opri nicio clipa din scris, dar cred ca o sa ma duc la jurnalul meu, pentru ca ieri am primit o agenda de la doua persoane foarte speciale pentru mine, un cuplu scump si simpatic, doi oameni la care tin, si care mi-au facut saptamana mai buna, vizitandu-ma ieri.
Revenind la ploaie, am nevoie de relaxare, trebuie sa stau intr-un loc izolat, sa uit de toti si de toate, sa uit ca am facut multe persoane sa sufere in ultimul timp, ca am lasat oameni balta, ca m-am pus pe mine o data in viata inaintea celorlalti, si ca m-am dezamagit pe mine insami in privinta unor lucruri. Ploaia imi este prietena...azi, maine si pentru totdeauna...