Dor de Craciun

Ma trezesc si plec de acasa, spre diverse locuri in care-mi petrec cateva ore, jumatati de zi sau ambele, combinate. In trafic, aceiasi soferi vesnic nemultumiti de orasul in care traim, de oamenii din jurul lor sau de strazile neasfaltate. Nimeni nu se mai bucura de cerul care se lumineaza, totusi, zi de zi, pentru noi sau de soarele care isi mai arata coltii pe ici colo, incercand sa ne inveseleasca.

Toti sunt intr-o agitatie grozava, in goana dupa cadouri cat mai scumpe sau mai aratoase. Oamenii nu isi mai ofera nimic din suflet, ci doar din buzunar. Obligatii, favoruri intoarse ori simplul gand ca "vine Craciunul, nu putem sa mergem cu mana goala."

Ma intristez...pentru ca asta a ajuns sa insemne Craciunul. Nu mai este dorinta de a-l face pe omul care iti este drag fericit, ci multumit. Este despre satisfactie, nu despre iubire.

Bineinteles, apoi mai sunt si oamenii care se bucura. Cei in care se poate vedea bucuria sarbatorilor de iarna, pentru ca este emanata prin toti porii lor. Sunt cei care zambesc tuturor vanzatorilor, care se uimesc de luminitele de peste tot si care aleg cu drag cadouri potrivite pentru fiecare persoana in parte. Oamenii care isi pun tot sufletul atunci cand daruiesc.

Sunt cuplurile acelea care-si zambesc continuu. Ei sunt oamenii care se sorb din priviri, sunt atenti la pasiunile celuilalt, la ceea ce il fac fericit pe celalalt si reusesc cu atat de multa usurinta sa-si faca persoana iubita sa vibreze de fericire.

Cum reusesc sa faca asta? Fara superficialitate, prin implicare si atentie. Cine a spus vreo data ca unui om ii trebuie sub brad un teanc de plastic, sub forma de cadouri, pentru a fi fericit? Oamenii fericiti isi doresc sa gaseasca sub brad dragostea din lucrurile marunte. Obiecte pe care sa le insufletim, carora sa le dam acea valoare sentimentala, punand tot sufletul la inaintare.

Sa ne imaginam ca anul acesta, de Craciun, trebuie sa punem sub brad un bilet. Atat. Pe care sa fie scrisa o singura propozitie. Ce am scrie noi, oamenii, persoanelor dragi?
Craciun fericit? Sarbatori fericite? A venit Mos Craciun la tine cu un bilet? Nu prea cred...

I-as scrie mamei "Pentru mine, esti cea mai buna mama de pe Pamant"
Si tatei..."Meriti sa ma straduiesc sa te fac mandru de mine"
Bunicii, "Esti sufletul meu drag!"
Matusii..."Sunt aici chiar si atunci cand nu sunt"
Unchiului..."De multe ori, mi-ai aratat lumea"
Varului, "Esti sufletul meu geaman"
Iar celuilalt var..."Esti fratele pe care nu l-am avut niciodata"
Lui, "Nu vei scapa niciodata de mine"
Iar ei..."Vorbeste-mi, pentru ca nu aud, ascult"
Lui, "Esti parte din mine"
Iar ei..."As vrea sa-ti pot calca dezamagirile in picioare"
Ei..."Da-ti voie sa treci peste"
Iar lui, "Sunt aici pentru tine"
Ei..."Timpul ne separa, insa prietenia ne uneste"
Iar ei..."Esti o mamica minunata!"
Mie mi-as scrie "Craciun linistit!", pentru ca linistea este tot ce-mi lipseste in agitatia asta de afara!

Draga mama de baiat

Draga mama de baiat,

Cum iti este viata alaturi de barbatul tau? Cum iti place soacra pe care o ai? Cat de educat si sensibil ti se pare omul de langa tine? Daca ar fi copilul tau ca el, ai fi fericita? Daca s-ar purta copilul tau cu sotia lui asa cum se poarta sotul tau cu tine, ai fi multumita?
Ceea ce conteaza de fapt:
Iti pasa cum se va purta copilul tau cu viitoarea lui sotie?


Urmeaza sa spun lucruri deranjante, "mama-soacra" universala. Nu citi decat daca te crezi o mama perfecta cu un prunc extraordinar, aproape print prin definitie.


L-ai nascut asa de greu cum numai tu stii, si il iubesti mai mult decat orice pe lumea asta. L-ai tinut la sanul tau nopti intregi si zile amare. Probabil, singura. Sotul cine stie pe unde era, cu treaba sau fara chef sa auda tipete si plansete. Nu-ti convenea, dar ai spus "orice pentru copilul meu".
A crescut sub ochii tai mandri, si ai inceput sa-i spui tot mai des ceea ce nu are voie sa faca. Insa nu i-ai spus ceea ce trebuie sa faca. Iar el nu a tinut cont de niciunele. L-ai lasat in pace, ca "asa-s baietii".

Nu i-ai spus niciodata ca te raneste, nu ai plans in fata lui, ca sa nu planga nici el. Dar nu te-ai gandit ca si baietii plang uneori, si cand a facut-o, a fost singur. Nu l-ai pus sa-ti tina usa, sa-ti traga scaunul la masa ori sa-ti tina geaca atunci cand te imbraci. Nu l-ai invatat sa raspunda cand il suni. Nu l-ai invatat sa-ti scrie dimineata si la pranz, sa-ti sarute fruntea noaptea cand vine din cartier. "Asa-s baietii, umbla teleleu si se intorc ei acasa".
Niciodata nu si-a curata singur ghetele sau pantofii, nu a calcat niciodata o camasa, ca "are mama grija sa fie baiatul frumos". Sotul tau nici in ziua de azi nu-si curata singur incaltamintea, asa-i?
N-a spalat un vas vreo data sau nici macar farfuria la bucatarie nu si-a dus-o, iar tu tipi disperata la barbat ca strangi dupa el toata ziua. Locul femeii e in bucatarie, asa-i? Nu l-ai fi invatat sa faca un ceai sau o supa. Cand ai fost bolnava la pat, a venit tot saraca maica-ta sa te ingrijeasca, tu cu doi barbati in toata firea in casa.

Nu i-ai spus niciodata ca si barbatii trebuie sa fie sensibili, ca trebuie sa le ofere atentie femeilor din jurul lor. Un barbat trebuie sa fie puternic, nu? Cu cata putere pot intoarce spatele, asa-i?
Cand l-ai dus la ziua Dianei, Andreei, Irinei sau Mariei, nu l-ai invatat sa ofere o floare, acum cand se duce acasa la Mirela, Ioana sau Cristina, cumpara doar prezervative.

Nu l-ai invatat sa se bucure de tine, ci sa te foloseasca. Ai facut totul in locul lui, iar acum crede ca i se cuvine tot. Esti masina de spalat, fier de calcat, croitor, banca, bucatar personal, menajera si orice altceva in afara de mama.
El asta intelege prin mama. Dar a inteles gresit. Mai rau este ca acum asta inseamna pentru el, femeia.

Nu i-ai aratat ce inseamna sa te bucuri de omul de langa tine; de cate ori te-a vazut atarnata de gatul sotului tau, dansand prin casa si razand de bucurie? De cate ori te-a vazut recunoscatoare? Multumita de viata ta? De cate ori te-a vazut intr-o rochie noua, cumparata de tatal lui fara nicio ocazie? De cate ori te-a vazut doar zambind in timp ce stergeai praful?

Invata-ti baiatul cum sa trateze o femeie. Invata-l sa fie partener, iubit, prieten, sprijin pentru femeia de langa el. Educa-l tu, altcineva nu va putea.




Respectul meu sincer tuturor mamelor care au stiut sa iti creasca baietii. Am avut si am in viata asta barbati minunati: prieteni, parteneri, colegi, colaboratori s.a.m.d. Oameni frumosi, care au stiut intotdeauna sa isi mascheze defectele prin alte zece calitati. Jos palaria mamelor care au construit suflete frumoase si caractere de calitate!
Toate meritele sunt rasplatite prin zambetele si lacrimile de fericire ale unor femei fericite.

Ciorapul cu zambete

Nu m-am culcat azi-noapte cu gandul ca am uitat sa-mi curat ghetutele, am fost preocupata de alte lucruri:
 Oare am luat suficiente dulciuri pentru cele mici?
Ar trebui sa le iau si cate o jucarie?
Clementine...bifat. Dar banane? Nununu, nu banane, las doar clementine.
 Oare o sa aud telefonul dimineata, cand ma suna sa-i dau cadoul? Doamne, unde am pus cadoul?! Stai sa vezi ca l-am ascuns atat de bine ca nici nu mai stiu unde este. O sa ii stric surpriza!
 Cand ajung eu sa trimit coletul ala?
Mai este atat de putin pana la Craciun!
Mai cumpar brad? Pentru ce sa cumpar brad?
 Fiinta, ai lasat parti din tine peste tot pe unde ai petrecut sarbatorile, si uita-te la tine, acum...goala si pustie.
 Haide, revino-ti, pune zambetul ala pe buze si maine iesi din casa ca un adevarat Mos Nicolae!
Nu stiu cum sau cand am adormit, cert este ca la 06:06 a sunat telefonul:
-Sunt la usa!
Am mormait ceva acolo, am cautat cutia, am gasit-o, am dus-o.
-Ce fata ai! zambea catre mine si stiam ca e bucuros ca mai are putin si o vede pe ea razand si plangand si tinandu-l de gat, fericita ca a reusit sa o suprinda din nou.

Intru in casa, ma pun in pat, ma acopar cu patura, 06:08. Suna telefonul:
-Bai, mai vino o data, te rog frumos!
Am mormait din nou ceva in telefon.
-Haide, vino, sunt la usa.

Am deschis usa, bineinteles ca nu era acolo. Insa pe jos, langa tocul usii, statea tantos un ciorapel plin cu bucurie, dragoste si prietenie. Nu credeam ca un ciorap ma poate face sa rad si sa plang de bucurie, in tocul usii, la 6 dimineata, in pijamale si cu picioarele goale. Stateam asa cu el in brate si simteam cum iese parfum de bunatate din el, cum ma imbratiseaza amandoi prin el si cum abia asteapta sa fie desfacut. Am intrat in casa, am desfacut pachetelul din interior (evident ca are bufnite!), am asezat dulciurile la loc sigur si m-am intins in pat.

Mi s-a intors filmul in care eram eu cu ea la cumparaturi, si zicea ca si-a uitat portofelul in nu stiu ce magazin, a fugit dupa el, apoi m-am dus dupa ea, mi-a spus ca i se paruse ca isi uitase portofelul, i-am spus: sper ca stati cuminti cu Mos Nicolae. "Da, ma" spune ea linistita...Oricum, ce puteam sa-ti iau cu tine in magazin?    

Apoi, am reusit doar sa trimit trei mesaje inainte sa adorm:
Idioti
Va iubesc
Idiotilor.



Este frumos sa crezi in povesti, chiar daca viata nu e ca-n basme.                                                

Echilibru, nu perfecțiune

Într-o relație, iubirea nu înseamnă nimic dacă nu se respectă adevăratele valori spirituale.
Dovezile iubirii adevărate nu vor fi niciodată materiale. Fiecare om îşi poate constui un imperiu cu propria lui voință, prin muncă şi răbdare.

Gesturile mici, din suflet, dovedesc dragostea adevărată: o cină "pompoasă" în bucătăria de acasă, într-o zi obişnuită de joi, o vorbă blândă atunci când totul pare dur în jur, un umăr pe care să plângi sau un compliment spus în treacăt, înseamnă mult mai mult decât orice bijuterie din lume.

Sprijinul reciproc, de asemenea, întăreşte o relație mai mult ca orice promisiune. Curăță-i tu pantofii ei, ca să-i arăți că ții la finețea palmelor care te mângâie cu atata drag când îi adormi în brațe. Schimbă tu becul acela ars din hol, ca el să stea fără griji atunci când nu e lângă tine, ştiind că te poți descurca singură. Nu da ochii peste cap când te roagă să duci gunoiul, pentru că şi ea se duce la magazin să-ți ia bere dacă este meci. Nu-l certa când îşi lasă şosetele lângă noptieră, pentru ca nici el să nu se supere când găseşte fardurile tale peste tot.

Nu există relație perfectă, cum nu există perfecțiunea în sine. Echilibrul spiritual nu este imposibil de atins, trebuie doar să ştim să ne modelăm în funcție de ceilalți. Rețeta succesului se găseşte prin comunicare, înțelegere şi respect.

Fără condiții?!

Niciodată nu m-am priceput la introduceri. Nu sunt neapărat o persoană directă, „din topor”, cum s-ar spune, însă am tendința de a nu ascunde neplăceri, antipatii sau gânduri sincere de orice fel.

Astfel că m-am regăsit în cuvintele pe care cu ani în urmă le spuneam anumitor oameni la care am ținut, pe care i-am ajutat și de la care am învățat câte ceva, ori am deprins anumite obiceiuri bune pentru starea mea spirituală.

Oamenii iubesc: mult, puțin, din suflet,din lăcomie, cu condiții sau nu, degeaba, fățarnic, cu scopuri ascunse, pentru totdeauna sau pentru perioade scurte de timp. Cine sunt eu să judec iubirea fiecăruia în parte? Orice om are dreptul să iubească ceea ce crede că îl face fericit: un alt om, un animal, un oraș, bani, mașini, o parcelă de pământ sau pe el însuși. Pentru mine, iubirea oamenilor către oameni este cel mai frumos sentiment existent pe Pământ.

Iubirea în sine, ar trebui să fie curată, să nu ascundă nimic, ceea ce este total ipocrit, dacă stăm să ne gândim că de cele mai multe ori este rodul unor gânduri ascunse învelite în cuvinte frumoase și promisiuni deșarte. Însă de asta s-a inventat divorțul, iar tot din acest motiv nu toate poveștile se încheie cu „până la adânci bătrâneți”.

Mai sus am rătăcit pe undeva cuvântul „condiții„ M-am gândit, de fapt, la iubirea necondiționată, asta pentru că am încercat și eu să mă absorb în acest fenomen din ce în ce mai întâlnit. Nu există. Nicăieri pe aceată planețică frumușică nu există așa ceva. Nu are cum. Este imposibil. Este un concept de neatins. Se poate observa înverșunarea mea împotriva acestei concepții - îl/o iubesc necondiționat. Zău?

Condițiile astea vin de la bun început. Ușor, ușor, poate involuntar, după ce ne îndrăgostim și trece perioada în care am crezut că am cunoscut perfecțiunea întruchipată, apar condițiile.

Pasul 1. Condițiile tainice. Nu spunem nimic, însă le gândim foarte mult: trebuie să aibă maniere, să-mi deschidă ușa, să-mi țină haina, geanta, sacoul etc etc. Trebuie să fie finuță...să nu mă facă de râs când ies cu ea în oraș. Să nu vorbească urât...să nu râdă prea tare...să nu poarte sandale din alea de piele...să nu se îmbrace prea vulgar...sper să-mi aduca mereu flori...sper să gătească mereu la fel de bine; să mergem anual în concediu, să nu ceară la fiecare ocazie bijuterii scumpe și lista poate continua de ambele părți.

Pasul 2. A trecut perioada de îndrăgostire, deja ne iubim, avem fluturași în continuare, ni se taie genunchii atunci când îi auzim vocea și suntem fericiți. Însă apar momentele în care „nu ne convin chestii unii la alții”. Altă expresie n-am găsit. Ne facem mici reproșuri, ne corectăm când vine vorba de lucruri pe care nu le putem accepta unul la celălalt. Aici dispare acel necondițioant cu care ne lăudăm cu toții.

Este normal să nu iubim necondiționat. Este greșit să încercăm să o facem. Asta pentru că ne pierdem identitatea, încercăm să acceptăm orice nu ne place, facem compromisuri inutile și ajungem să ne frustrăm și să fim nefericiți până la adânci bătrâneți. Pentru ce? Pentru cine? Nimeni în lumea asta nu merită să fie fericit prin nefericirea altuia. Scopul iubirii ar trebui să fie nobil: sunt fericit/ă dacă tu esti fericit/ă.