Doi iepuri dintr-o lovitura!

El este un vanator foarte priceput. Pandeste prada, o urmareste luni de zile, si apoi se napusteste asupra ei, lasand-o fara suflare. Iepurii se prind greu. Sunt iuti si vigilenti, nu se lasa usor prinsi, si mai ales, pot ameti vanatorul de tot.
Insa el a uitat un lucru pe care il invatase de mult. Niciodata nu trebuie sa vaneze doi iepuri. Pentru ca este imposibil sa prinda doi iepuri dintr-un foc.
Asta pentru ca pe unul dintre iepuri ar putea sa-l prinda, sa-l savureze pana la ultima picatura, dar pe celalalt...pe celalalt il va rani doar.
Ei bine, acel iepure ranit va sti ca a fost lasat sa sangereze in singuratate, in favoarea altui iepure. Si se va intreba de ce vanatorul nu l-a luat pe el, si l-a preferat pe cel impuscat. Iepurele ranit nu intelege de ce vanatorul nu l-a lasat sa-si vada de plimbarea lui linistita pe camp...De ce vanatorul i-a iesit in cale si a vrut sa-l impuste, desi avea alt iepure in sac?
Lacomia vanatorului este mult prea mare. Oare se va simti neputincios vanatorul, stiind ca a scapat un iepure? Sau oare va avea macar pe constiinta suferinta iepurelui ranit? Oare se va multumi cu iepurele impuscat? Oare iepurele din sacul vanatorului stie ca acesta vrea mai mult decat poate duce?
Oare vanatorul va avea curajul sa caute iepurele ranit si sa recunoasca in fata lui ca a gresit? Sa-i spuna de ce l-a lasat sangerand pe camp...?

Iepurii nu sunt prinsi, se lasa prinsi. Mama natura daruieste, pentru ca se asteapta sa primeasca. Oricum daruieste mult mai mult decat ar trebui...Si pentru ce? Oamenii sunt nerecunoscatori.