17 mai 2013

Abia astazi mi-am facut curaj sa scriu, si in ciuda aparentelor, chiar ma simt bine.
Saptamana trecuta as fi spus la fel, si este ciudat, avand in vedere ca s-au intamplat atat de multe lucruri care ar demonstra opusul acestei stari.
Imi era teama de singuratate, si imi este si acum, din cand in cand...insa exact cum a spus un bun prieten al meu, nu am ramas singura, ii am pe ''ei''. Si sunt multi, sunt minunati si de multe ori ei reprezinta motivul pentru care ma trezesc dimineata cu un zambet larg pe buze, si o bunadispozitie impresionanta. Stiu ca nu sunt singura!
Doua parti diferite nu pot forma un intreg; chiar daca polii opusi se atrag, au ceva in comun, si acest ''comun'' a disparut odata cu toate sentimentele...cand am fost intrebata ce simt, si nu am stiut sa raspund, am realizat ca siguranta cu care spuneam candva ''iubire'' nu mai exista, si ca daca siguranta a disparut, nu mai are rost sa o caut degeaba, in disperare...
Exact starea pe care o exprima un cantec superb o aveam eu acum o luna-doua, si nu ma simteam bine deloc, dar nici nu incercam sa schimb ceva. Acum ca am facut-o, totul este in ceata, dar este o ceata calda, placuta, de care pur si simplu imi place sa ma las invaluita.
Culmea este ca stiu exact ce vreau acum, si mai ales, ce am acum. Ciudat...de obicei chestiile astea se bat cap in cap, insa acum sunt complementare, si am exact ceea ce vreau, am libertate, fericire, si siguranta. Am incredere, si este al naibii de greu sa obtii lucrul asta...eu am avut curaj sa am incredere, in mine si nu numai. Cel mai frumos este ca am si castigat increderea, si asta este un lucru dovedit de zeci de ori.
M-am detasat de multe persoane in ultimul timp, oameni de la care pur si simplu nu ma alegeam cu nimic, poate cu dureri de cap sau ganduri care ma tulburau. Acum multi imi sunt oarecum indiferenti, ceea ce este bine, pentru ca nu mai doare... Nimic nu mai doare acum, de fapt, totul provoaca placere, satisfactie si fericire.
Am avut momente in care m-au strapuns multe lucruri, si atunci a durut al naibii de tare, a fost ca si cum totul se darama in jur, si eu eram singura neatinsa de bucatile care cadeau pe langa mine. Si este urat, nu ma simteam norocoasa ca nu ma atinge nimic, din contra, ma durea ca ii atinge pe toti ceilalti.
Am fost nevoita de cateva ori sa ma indepartez de anumite persoane, fara sa vreau sau fara sa existe un motiv concret pentru care mi se impunea sa fac asta. Si nu-mi placea, nu ma simteam bine, detestam suferinta celeilalte persoane, ma sufocam pur si simplu cand stiam ca omul care pleca de langa mine nu o facea de buna voie, si era constrans sa faca asta. Asta este tragic, chiar este.
Unul dintre cele mai oribile sentimente pe care un om le poate trai.
Chiar imi doresc sa recitesc candva textul asta, si sa imi dau seama ce imi doream sa scriu, ce voiam de fapt sa spun, si de ce.