Sa va spun povestea mea...
Am ignorat-o ani de zile, am trecut pe langa ea de sute de ori, si nici macar o privire nu i-am aruncat. Casa langa casa, insa pentru mine, ea era una din vecinele pe care nu le intalnisem niciodata la barfa in coltul strazii. In fiecare zi, rutina ei se rezuma la activitatile din interiorul unei cladiri micute si vechi, cu pereti scorojoti, dar vopsiti frumosi.
Deasupra usii de la intrare se afla o scandura draguta, parca desenata de un copil cu creioane cerate...pe ea scria "Suflet frumos..."
Inauntru, taramul acela minunat se intindea pe doua "ceruri" - parter - pod. Daca ar fi fost un bloc de noua, la ultimul etaj sigur s-ar fi aflat asa-zisul "al noualea cer". Suprafata nu avea mai mult de 50 mp, insa toate lucrurile ce ce aflau acolo imi dadeau senzatia ca ma aflam intr-un enorm muzeu al fericirii.
M-am plimbat cateva zeci de minute pe acolo, cautand nimic...am gasit totul. La etaj, in colt, langa geamurile care nu lasau lumina sa patrunda mai mult decat trebuia, se aflau 3-4 masute strambe de lemn, sculptate in motive splendide, si inconjurate de scaune de acelasi fel, cu pernute moi la sezut.
Crezand ca sunt de vanzare, am cautat-o sa o intreb...raspunsul ei "nu sunt de vanzare, insa iti pot face cadou una" m-a rascolit, si am realizat ca bunatate mai exista, dar nu unde o cautasem eu inainte.
M-a asezat la masa si m-a servit cu o cafea buna si aromata, si cu fursecuri de casa. Mi-am dat seama ca sunt de casa, pentru ca erau taiate diferit si aveau gustul acela bland pe care pana la urma, nu l-am mai gasit in alta parte.
5 LEI...ma gandeam ca in Paris, cu 1 Euro nici macar zatul de la cafea nu l-as fi primit.
Timp de patru luni de zile...5 lei, in fiecare dupa-amiaza, dupa ce ma intorceam de la servici.
Avea multe pasiuni, atat de multe incat nici nu le-as fi putut tine minte, si intr-un fel sau altul, reusea sa isi adune pasiunile intr-un singur loc.
In podul acela, o biblioteca mare, cu sute de carti pe care le puteam imprumuta chiar si fara garantie...o baie micuta cu usa mereu incuiata, si o camaruta mica, unde intra doar ea, insa puteam cu usurinta sa trag cu ochiul atunci cand se ducea sa caute cate ceva in vreo cutie pe care o avea sub pat.
Veneam intr-o zi de la servici, cu vreo doua ore intarziere...afara viscolea - februarie, iar traficul fusese infernal. O vasuzem la geam, fara zambet pe buze. Pe usa de la intrare, scris "inchis". Nu voiam cafeaua, iar fursecurile oricum nu tineau de foame, insa voiam sa o vad si sa imi zambeasca macar doua secunde.
Am intrat si am urcat la ea...usa intredeschisa, am indraznit sa arunc o privire: langa biblioteca, se afla o comoda cu sertare, sertarase si o oglinda mare, rotunda. Patul avea baldachin crem de matase, iar lenjeria de satin ma atragea ca un magnet. Un fotoliu mare intr-un colt al camerei, langa geam, si o masuta mica, mica, langa pat, cu o cana mare pe ea, si cu multe foi scrise haotic...Totul aranjat, toate la locul lor.
Sobita din apropierea patului dogorea cu mult peste douazeci de grade.
Un tablou cu portretul ei prins de peretele de vis-a-vis de fereastra, si o pata de culoare pe tavan, in jurul candelabrului ce atarna subred de tavan.
Ma observase de mult, insa avea rabdare si ma lasa sa o privesc cat de mult voiam; cand am intors capul, s-a intors dinspre fereastra cu fata spre mine, si mi-a zambit.
Cafeaua la ibric pregatita, cele trei fursecuri alaturi, pe una din masute. Ma asteptase cu sufletul la gura, iar eu alergasem spre ea cat de repede puteam, nevrand sa o ingrijorez.
Cu mainile inghetate, si nasul rosu, i-am atins pometii fierbinti si i-am zambit, fara sa ma pot abtine. M-a imbratisat brusc, si m-a pupat pe frunte...eram fericit. Nu aflasem pana atunci ce inseamna fericirea, si m-a socat, m-a suprins si am adorat-o.
Am inceput sa gust fericirea de la acel intai pupic pe frunte, iar apoi am savurat-o cu fiecare sarut, am devorat-o facand dragoste, si am inceput sa o traiesc in fiecare zi alaturi de ea.
Au mai trecut vreo doua luni, si eu, nerabdator de fel, i-am adresat intrebarea... DA, mi-a raspuns cu ochii inlacrimati.
Pentru prima oara, am luat-o la mine...casa mea se intindea pe o suprafata nu foarte mare, insa nici de neglijat, iar curtea, dintr-un teren mostenit, era cat doua-trei din zona aceea.
Cand a intrat pe poarta inalta de fier, s-a intristat cumplit, vazand cata piatra se intindea in jurul casei mele. Inauntru, totul drept, mat, plat...ura cu desavarsire stilul meu. Iar eu il savuram pe al ei. Intr-un timp scurt, mi-a reorganizat timpul, casa, viata...
Intr-un timp la fel de scurt, am multiplicat visele noastre, sub forma a doi pitici frumosi cu par brunet si ochi de smarald...
Mi-am dat demisia, si din ziua aceea sunt nedezlipit de ea, de casa noastra, si de minunile pe care le-am creat impreuna!
Semnat,
Un barbat fericit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu