Cand dai tot ceea ce ai.

Esti barbat, intr-o relatie frumoasa. Imagineaza-ti frumosul ca fiind ceva imperfect.
O ai langa tine zi si noapte, la bine si la greu. Te iubeste nespus, are grija de tine, iti calca, iti gateste, iti satisface toate poftele si mai ales, nu te minte niciodata.
Multi ii spun ca nu o meriti, ca nu esti destul de bun pentru ea. Ca ar trebui sa renunte la tine, pentru ca poate gasi pe altcineva, care sa ii ofere mai mult - respect, sprijin, rasfat, mai mult din toate. Mai multe clipe de fericire, mai multe zambete, mai multe complimente, mai multe...multe.
Insa ea te vrea doar pe tine. Isi doreste sa se trezeasca in fiecare dimineata in bratele tale. Nu esti cu nimic mai special decat oricare altul, nu-i asa? Nici macar nu o faci sa zambeasca dimineata. Stii cat de important e sa faci o femeie sa zambeasca? Nu o apreciezi, nu o admiri, si nici nu o inciti cu nimic. Esti monoton si urmezi o rutina grozava, de care tu parca nu te saturi. Alaturi de ea, si iti este alaturi.
In realitate, faci pe altcineva sa zambeasca. Admiri alta femeie, care nu ar face pentru tine un sfert din ceea ce ai in momentul de fata. Admiri o femeie care nu are nevoie de tine, si de care nici tu nu ai nevoie. O cuceresti cu vorbe dulci si o faci sa isi doreasca sa te aiba. Pana reusesti. Apoi, te intorci acasa.
Te intorci la cea care te iubeste, care a spalat, a gatit si a facut curat, asteptandu-te.
Cand aude cheia in usa, tresare ca un catelus care isi astepta stapanul. Sare in bratele tale, dar simte ca tine de gat un trunchi de copac...rece, rigid si scortos. Simte. O femeie care iubeste simte intotdeauna. Dar nu vrea sa vada. Pentru ca dragostea e oarba. Dar o vorba spune asa: "Dragostea e oarba, insa din magar, nu poti face armasar."

Fericirea

Fericirea poate avea multe forme si culori. Te poate invalui din senin, ori trebuie construita in timp. Uneori trebuie sa muncesti pentru ea, alteori vine gata impachetata.
Pentru multi oameni, fericirea nu are definitie. Altii stiu exact ce anume le confera acest sentiment.
Foarte multi oameni ii fac pe altii fericiti extrem de usor...altii nu stiu cum sa faca asta...ori nu vor sa stie.
Ce inseamna sa faci pe cineva fericit? Sa-l vezi zambind? Sa-l faci sa rada in hohote? Sa se bucure de fiecare moment din viata? Toate astea la un loc, plus inca ceva.
Oamenii au uitat sa fie fericiti. E mult sa mergi pe strada si sa vezi pe cineva zambind. E mult, si tragic. Ma bucur cand vad oameni razand...ar trebui sa mi se para ceva normal.
Cat iti ia sa faci pe cineva sa zambeasca? Cateva secunde: un mesaj, un gand bun, o imbratisare, o floare, o incurajare, un sarut, si tot asa...
Cat iti ia sa faci pe cineva sa zambeasca, si sa nu uite prea repede de ce a zambit? Cateva minute: o plimbare in parc, in mall, in piata, o vizita scurta, dar la momentul potrivit, un dar oferit din suflet, un suc baut impreuna la colt de strada, si tot asa...
Cat iti ia sa faci pe cineva sa zambeasca, si sa nu uite niciodata de ce a zambit? Cateva ore: o cina in parc, pe o banca pustie, o conversatie la telefon, lunga cat noaptea intreaga, o discutie fata-in-fata, sincera si nevinovata, o imbratisare de sute de minute, un sarut cald, de zeci de secunde, o noapte alba petrecuta impreuna, si tot asa...
Cat iti ia sa faci pe cineva fericit? O viata intreaga, in care omul acela zambeste, si daca uita de ce a zambit, il mai faci o data sa zambeasca, si tot asa, pana ajunge sa nu uite niciodata de ce a zambit.
Fericirea nu trebuie uitata, pentru ca este cel mai important lucru pe care oamenii il pot avea impreuna. Nu poti fi prieten cu un om, daca ceea ce faci il intristeaza, nu poti avea o familie, daca dezamagesti, nu poti avea o relatie daca nu esti dedicat, nu poti fi fericit, daca esti trist, dezamagit, si singur.
Daca oferi fericire, vei primi acelasi lucru in schimb. 

Viata e simpla si frumoasa, daca stii sa gasesti fericire in fiecare mic detaliu.

Pe dinauntru

Sunt multi oameni care tin lucruri diverse in taina...lacrimile, povestile vechi, amintirile frumoase, urate, sau simple spuse ale prietenilor, locuri, momente sau trairi placute ori...nu.
Poate fiecare om are un loc secret...nu ma gandesc la un loc pe care sa nu il stie nimeni...ci un loc de care sa nu stie nimeni.
Ilona si-a gasit locul secret din intamplare. Intr-un inceput de vara, in marginile orasului in care locuia, a avut ocazia sa mearga la o nunta intr-un mic colt de Rai, ce se afla pe malurile unei delte in mijlocul "nicaieriului".
A plecat de acolo cu sunetul pasarilor in minte, cu mirosul florilor proaspete in vene si cu liniste in suflet.
Peste cateva zile, s-a intors acolo singura. A stat ore in sir sa asculte pasarile, si sa admire cerul. S-a plimbat printre firele de iarba si a cules parfum de flori de pe miile de petale de iris proaspat rasarit.
Fata a ramas vesnic indragostita de acel loc, si s-a reintors acolo de foarte multe ori, in taina. Intotdeauna singura, se urca in masina si pentru doua-trei ore, disparea din nebunia urbana in care traia.
Pentru ea, plimbarile acestea erau ca o evadare. Era taina ei...doar a ei...
Asupra Ilonei s-au napustit, in acelasi timp, cea mai urata si cea mai frumoasa perioada din viata ei. Fata stia inca de pe atunci ca iubirea invinge in cele din urma, si ca dragostea adevarata se manifesta pana la ultima suflare, si desi te face sa iei cele mai drastice decizii, te alina si te imbie cu parfum de primavara in orice moment al vietii.
Pentru ea, dragostea nu fusese niciodata atat de confuza; nu reusea sa inteleaga ce i se intampla, si de ce iubea in disperare un om pe care abia daca il cunostea. Cu trecerea timpului, a ajuns sa il iubeasca mai mult decat se iubea pe sine, i-a oferit tot ceea ce a avut, si l-a dus in locul ei secret. De ce, nici ea nu stie..."secretele nu se spun niciodata", se gandea ea..."daca ar fi asa usor in viata reala", isi zicea cu lacrimi in ochi.

Cu el acolo, pe banca, i-au venit in minte cuvintele pe care o batrana i le spusese pe pontonul vechi din spatele manastirii:
"Nu anii te maturizeaza, ci durerea.
Nu iubirea te schimba, ci indiferenta.
Nu cuvintele dor, ci tacerea.
De aceea este mai bine sa tii unele lucruri in secret, si sa nu incerci a afla niciodata cele mai ascunse taine ale omului. Daca cineva isi va dezbraca sufletul in fata ta, cu bunele lui si relele, cu adevarurile si minciunile, cu durerile si bucuriile, greutatile si momentele de usurare, cu totul si cu toate, va fi cel mai frumos moment pe care il vei trai, si vei simti cel mai frumos lucru de pe Pamant - iubirea adevarata."

Superficial

Exista o melodie pe piata care spune "daca ne potrivim, de ce ne impotrivim?".
De fiecare data cand ascult piesa respectiva, ma gandesc automat la toate cuplurile pe care le cunosc, mai mult sau mai putin. La toti partenerii, iubitii, parintii, sau colegii pe care ii stiu. Involuntar, imi zboara mintea la mine.
Oamenii sunt ai naibii de ciudati, sunt ciufuti si perfectionisti, sau delasatori, toleranti si extrem de maleabili. Exista si oameni morocanosi, vesnic tristi sau niciodata multumiti. Mai sunt si cei care topaie bucurosi toata ziua, si pe fata carora nu ai sa vezi niciodata strop de nemultumire sau tristete. Exista si pietrosii, mereu seriosi si sobrii. Sa nu mai zic de cei aroganti, frustrati sau "perfecti".
De ce exista atat de multe firi? De ce nu ne potrivim cu totii? Poate...asa este normal, sau poate nu e in regula sa fim toti la fel, pentru a nu ne plictisi...poate zodiacul este de vina, ori asezarea planetelor.
Ideea ca toti ne nastem diferiti este minunata si relevanta, insa ma gandesc uneori de ce ne este atat de greu sa o acceptam la maturitate? Copil fiind, eram mai putin selectiva, si nu prea imi pasa cine de unde venea, atat timp cat ne intelegeam si schimbam masinute intre noi.
Acum imi cam pasa. Am ajuns sa ma uit la om din cap pana-n picioare inainte sa ma prezint, studiez fiecare miscare si taxez orice mi se pare mie nepotrivit. De ce? De ce nu pot sa ma bucur de o conversatie, fara sa ma deranjeze ca omul are pantaloni negri si pantofi maro? De ce nu pot sa vorbesc cu o tipa fara sa ma streseze rujul roz sidefat de pe buzele ei? De ce ma deranjeaza ca vecinul are burta, si ca vecinei i se vede celulita prin colanti? Habar n-am, dar virusul asta se extinde.
Se extinde ca am ajuns sa ma critic si pe mine, si pe cei apropiati mie. Si observ acelasi lucru din partea lor:

"baaaa, cat ai slabit! Arati foarte bine, fata si corpul te strica!"
"Vai, ce bine iti sta tunsa asa, pacat ca e prea scurt."
"Rochita asta este baby-doll, sau asteptam un nepotel?"
"Imi place foarte mult atitudinea ta", spuse el uitandu-se spre decolteu.
"Esti frumoasa, dar ai fi superba cu 10 kile in minus"
"Sunt noi blugii? Sau de ce vin asa stramti?"
"Ce pantofi frumosi ai. Doar pantofii...oricum nu se potrivesc cu rochita hahaha hihihi, glumesc, fata, esti superba. Nici cu machiajul nu merg hihihi"
"Ce-mi place sa vorbesc cu tine...esti singura care asculta...daca ai vreo problema sa ma suni" (ca oricum nu raspund).

Apoi stau sa ma gandesc cum vorbeam acum 5 ani cu unii oameni, si ma intreb de ce s-au schimbat atat de mult lucrurile. De ce a devenit totul atat de superficial, fals si infect...primeam mesaje, sau telefoane, ma vedeam cu oamenii la cafea  si discutam:

"Ce ai mai facut cu planurile tale?"
"Cum esti cu sanatatea? Te mai doare aia, te mai jeneaza aia?"
"Ai reusit sa te duci in cine stie ce loc iti doreai?"
"Te indrepti in continuare spre visul tau?"
"Esti fericita? Ce te face fericita?"
"Cand ai ras ultima oara cu toata pofta?"

Ultima oara cand am ras cu toata pofta a fost cand o minune de fetita de 7 ani a tras un vant si a spus "miaaaau". Acum 5 minute. M-a interesat ca nu a zis "pardon"? Nicio secunda! M-am bucurat de clipa, si apoi i-am atras atentia ca nu e frumos, desi inca radeam amandoua in hohote.

Dimineata, ma schimbam de bluza, si ea de pijama. Se uita la niste alunite ale mele, incerca sa le numere, sa le grupeze, un fel de matematico-anatomie. Ce sa vezi, minunea mica nu s-a luat nici de burtica mea, nici nu m-a intrebat de ce nu am sanii ca siliconatele din reviste sau de ce nu poate sa-mi numere coastele.
In schimb, ea cand s-a imbracat, eu i-am spus: prinde-ti parul mai frumos, nu-ti lua pantaloni roz, si tricou galben...

O alta amintire cu ea o am de acum doi ani, cand suflam in papadii si ne puneam dorinte. M-a intrebat ce mi-am dorit, si i-am spus ca un parfum care imi placea mie foarte mult. Cand mi-a spus: "Paula, mi-am dorit sa fii mereu sanatoasa, ca sa poti veni la mine", am inceput sa plang in propria-mi prostie! De ce? Pentru ca mi-am dat seama ce suflet frumos si curat are, si cum mi l-am murdarit eu pe al meu de-a lungul timpului.

De aici porneste totul...intr-un fel sau altul o stric, asa cum m-au stricat si pe mine multi. Asa cum am ajuns sa critic si sa fiu selectiva pana la ultimul firicel de par, asa va ajunge si ea. Asa cresc si arogantii, si frustratii, dar si cei toleranti si sensibili. As vrea sa pot creste oameni toleranti...eu asa am crescut...dar m-am stricat. Ca un ceas scump si de calitate, care ajunge pe mana cuiva care nu stie cand sa-l intoarca.