Cand dai tot ceea ce ai.

Esti barbat, intr-o relatie frumoasa. Imagineaza-ti frumosul ca fiind ceva imperfect.
O ai langa tine zi si noapte, la bine si la greu. Te iubeste nespus, are grija de tine, iti calca, iti gateste, iti satisface toate poftele si mai ales, nu te minte niciodata.
Multi ii spun ca nu o meriti, ca nu esti destul de bun pentru ea. Ca ar trebui sa renunte la tine, pentru ca poate gasi pe altcineva, care sa ii ofere mai mult - respect, sprijin, rasfat, mai mult din toate. Mai multe clipe de fericire, mai multe zambete, mai multe complimente, mai multe...multe.
Insa ea te vrea doar pe tine. Isi doreste sa se trezeasca in fiecare dimineata in bratele tale. Nu esti cu nimic mai special decat oricare altul, nu-i asa? Nici macar nu o faci sa zambeasca dimineata. Stii cat de important e sa faci o femeie sa zambeasca? Nu o apreciezi, nu o admiri, si nici nu o inciti cu nimic. Esti monoton si urmezi o rutina grozava, de care tu parca nu te saturi. Alaturi de ea, si iti este alaturi.
In realitate, faci pe altcineva sa zambeasca. Admiri alta femeie, care nu ar face pentru tine un sfert din ceea ce ai in momentul de fata. Admiri o femeie care nu are nevoie de tine, si de care nici tu nu ai nevoie. O cuceresti cu vorbe dulci si o faci sa isi doreasca sa te aiba. Pana reusesti. Apoi, te intorci acasa.
Te intorci la cea care te iubeste, care a spalat, a gatit si a facut curat, asteptandu-te.
Cand aude cheia in usa, tresare ca un catelus care isi astepta stapanul. Sare in bratele tale, dar simte ca tine de gat un trunchi de copac...rece, rigid si scortos. Simte. O femeie care iubeste simte intotdeauna. Dar nu vrea sa vada. Pentru ca dragostea e oarba. Dar o vorba spune asa: "Dragostea e oarba, insa din magar, nu poti face armasar."