Cauta...

6 decembrie 2018

Clementineală



Pentru mine, cel mai frumos sentiment de sărbători este cel pe care l-am trăit azi-dimineață.
Ca în fiecare an, aseară când am ajuns acasă, am început să le torn alor mei dulciuri şi fructe în ghetuțe. Pe lângă astea, tatei i-am luat o păturică moale şi pufoasă, că e adeptul statului la televizor, învelit până la nas, iar mamei, o trusă de machiaj, că aveam amandouă nevoie. Simbolic!
În timp ce umpleam ghetuțele lor, am vazut că nici pe mine nu mă uitase Moşul, însă m-am abținut şi nu am tras cu ochiul la punguța mea cu atenții.
Am încercat să dorm, însă eu întotdeauna visez la dulciuri şi clementine, astfel că am adormit foarte târziu. 
Dimineață târziu, aud foşnete din hol. Era tatăl meu, care desfăcea o prăjiturică găsită în ghete, si o înfuleca cu drag şi poftă. 
Am ieşit din cameră, somnoroasă şi curioasă, am chicotit când l-am văzut cu o prăjiturică într-o mână şi cu un grepfrut în cealaltă. Se uită la mine entuziast şi mă întreabă, încă mestacând: asta e păturică?
Momentul acela a fost maximul pe care puteam să mi-l doresc. Este cel mai frumos lucru pe care îl poți simți de sărbători...fericirea din sufletul celor cărora le dăruieşti dragoste, fără să-ți plângă cardul.
Doamna mama, care era deja plecată de mult la serviciu, mi-a trimis mesaje. Tare încântată că are farduri noi!
Eu nu am cuvinte să spun cum a fost să mănânc gofre cu ciocolată şi mandarine la micul dejun şi să mă bucur că Moş Nicolae nu m-a uitat nici anul acesta.

P.S.: Anul acesta nu am primit nuieluşă

22 august 2018

Healer


                          Photo source


Being a healer is tough, cruel for one's existence. It is somehow the job of an empath, hard to be seen from the distance. The need to help others pervades the brain and makes it hardly impossible to say "NO".
No, I won't turn my back to you, pretending your issues are not alive. This is my way of saying "No", when I ain't saying it like this I strive.
I might deeply feel your pain inside my own body, hearing it screaming to be released. I'm aware it clutches your every cell, it's mulish and seems it doesn't want to escape.
Paradoxical, you're sick of this pain, but it's the only thing that keeps you away from becoming insane.
You don't know me, but I feel you. Your energy, it drains my entire essence out and makes me want to help you, I don't see another way out.
How can I be so sure, there's a huge crowd out there and there's your lack of fervor gleaming everywhere.
I see it, I take you out and try to pluck all the impurities, with more that I take out, I increase my own insecurities.
People say I'm susceptible, obnoxious at the same time, abominable. Some claim I'm rather lovable, in fact I'm certainly debatable.
I'm overwhelmed by myself, but I always have time for others, not sure what to do, but when I do it, everyone wonders how I am so thrilled, with my mirthful laugh around me. It's easy, my life's a mess, with some comedy surrounded by tragedy.

16 august 2018

Agonie



Sub luna trista si eclatantele stele, ma intind alene pe pamantul crud si privesc intens undeva spre abis, cautandu-ti ochii prin dorintele grele. Ma imbrac in parfumul tau timid, plin de naiv si copil, in ale tale idei, pasiuni si trairi, pe care le traiesc si eu si le simt. Gandurile-mi zboara prin trup si prin minte, alearga haotic prin vene, gandul la tine ma face sa mint si sa zbor usor printre stele.
Simt ca ma vezi plutind pe nori de vata, cand patrunzi in ale mele vise, simt ca nu vrei sa ma vezi arzand, apoi cenusa sa fiu din iluzii stinse.
Tanjesc cu ardoare sa-mi zambesti sfios, sa-mi tintesti priviri in suflet, sa-mi atingi mintea, sa fii minutios, sa-mi asculti grijuliu orice urlet.
Ma joc toata noaptea cu ale mele fantezii, pe tine te-nvelesc in miresme. Te simt in mirosuri si culori vii in povesti, poezii si aforisme.
In zori imi apari ca Helios pe cer, in jur e pustiu, iar totul e mut, nici vantul nu bate,  si-mi vine sa zbier, ma trezesc singura pe pamantul crud.









Prezentul in viitor

Traieste azi. Iubeste cu toata fiinta. Bucura-te de soare, de ploaie sau de vant. Pleaca la mare, la munte, sau in vacanta mult dorita. Numara-ti amintirile frumoase, nu banii. Banii circula, se duc de colo-colo, iar tu stai pe loc. Te porti precum un copac. Esti copac? Nu. Esti om. Nu-ti place locul in care te afli, pleaca! Nu-ti convine ceea ce faci, schimba-ti activitatile! Ti-au crescut radacini? Nu prea cred...Ai impresia asta? Taie-le! Doar tu poti face asta pentru tine.
Goleste-ti mintea pentru o clipa. Apoi, lasa doar lucruri bune si frumoase sa-ti patrunda in ganduri. Lucruri care iti plac, care te fac...fericit.
Unde ai vrea sa fii acum? Ce ai vrea sa faci?
Cu cine iti doresti sa faci tot ce-ti trece prin minte?
Prezentul a devenit atat de imprevizibil, incat viitorul este de nepatruns. Planifica-ti viitorul, dar nu in detrimentul prezentului.
Traieste prezentul astfel incat sa ajunga un trecut memorabil in viitor!

29 iunie 2018

Fara titlu



                                                                        Sursa foto

Minte-ma! Incearca, insa nu vei reusi...
Convinge-ma va exista alta ca mine, insa nu este asa; poate doar una mai buna; insa nu este asa
Arata-mi ca exista femeie pe Pamant care sa te adore mai mult ca mine...nu vei gasi;
Fa-ma sa cred ca se va darui trup si suflet, din toata inima, zi si noapte, pentru totdeauna...nu vei putea;
Spune-mi ca nu te iubesc asa cum trebuie, ca nu am grija de sufletul tau, si de tot ceea ce mi-ai daruit mie...nu ai cum;
Obliga-ma sa recunosc ca si eu gresesc...nu este nevoie;

Lasa-ma sa iti arat ca nu vei dori sa ma minti...niciodata.
Invata sa inveti din greseli, si ajuta-ma sa fac la fel.
Iubeste-ma pentru totdeauna!

Cu dragoste,
Te iubesc pentru totdeauna!





[3 Octombrie 2014]

16 iunie 2018

În vârf de munte






E dimineață.
Cocoşii cântă-n vârf de munte, iar trenul se grăbeşte cum ştie el spre ceea ce unii numesc undeva, iar alții, acolo.
Am fost şi eu cumva fericită aici, râzând ca un copil la fiecare strop de ploaie şi aplaudând entuziastă la tâcâdâm-ul şirului de oameni care circulă prin țară cu dimineața-n cap.
M-am bucurat de soare, iar el m-a răsplătit cu bunătate şi căldură, m-am rugat de luna cea rece şi singuratică să-mi arate calea ei; tare-am greşit, lăsandu-mi ființa lună să devină, rece si pustie fără soarele ei.
Am dansat în picioarele goale prin iarbă şi țărână, nepăsându-mi de iedere şi urzici. Este atât de simplu să dansezi prin furtună, atunci când nu te poate atinge nimic!
M-am lăsat pradă vulturilor, iar ei, neputiincioşi, şi mici, m-au dansat în veşnicul cer şi m-au lăsat să zbor ca pe unul de-al lor.
Atât de multe am fost când eram, că n-am cuvinte să scriu şi vorbe să spun.
Să spun lumii întregi despre o nebună şi un nebun.
Nebun după mine cum Heathcliff tremura din muşchi şi oase-n fața Cathrinei, nebună după tine ca această constatare-ntr-un prea devreme moment al zilei.

31 mai 2018

In dor major

Imi lipsesti din palme, din brate si din trup, dar niciodata din suflet. Te visez adesea, iti simt caldura, textura si chiar mirosul.
Esti pur si simplu alinare pentru sufletul meu ranit. Esti oaza de placere si fericire, atunci cand ma scald in adancurule tale, cunoscute doar de mine.
Mi-e dor de atingerea ta calda, de cum ma porti prin vise, cand patrund cu totul in lumea ta si-mi las toate de tine atinse...temeri, fantezii, secrete si doruri. Doar tu le stii pe toate.
Imi e dor de tine, fiinta pripeaga.
Imi e dor de tine, mare neagra!🖤



13 februarie 2018

Limbajul femeilor

Citeam pe pagina de facebook a unui domn Profesor pe care am avut onoarea sa-l cunosc in facultate, un scurt comentariu vis-a-vis de limbajul femeilor (unul foarte, foarte succint asa).
Voi sintetiza respectivul comentariu:
Toata lumea cunoaste clasicele "Nu sunt suparata pe tine" (Voi sufla flacari), "Faci cum vrei" (Faci cum vreau), "Cee?" (Reformuleaza cat ai ocazia), "Uau" (Prost esti), "Bine." (Am incheiat conversatia), "Nimic" (aici sunt multe injuraturi) sau clasicul Seen (Ma gasesti unde se termina linia orizontului).

Voi incepe aceasta postare personala cu urmatorul citat:

                                               sursa: http://diaryofamadmind.com/

Bineinteles, aceste cuvinte nu vor sa aduca niciun fel de jignire barbatilor sau femeilor, sunt cumva metaforice, deci nu trebuie luate mot-a-mot, insa in esenta descriu perfect vesnica lupta intre sexe.

Femeile. Inteligente sau nu, sincere ori parsive, frumoase (fiecare in felul ei, prin aspect ori caracter, aparenta ori esenta), analiste innascute, loiale sau deloc asa, dedicate in general, sufletiste ori pietre de moara. De ce se comporta asa? De ce nu le intelege nimeni? Sa ne intelegem - nici ele nu se inteleg; nici pe ele, nici unele cu altele!
Ar trebui sa vorbesc la persoana I plural. Sunt si eu pe acolo. Ce mai conteaza? Cum ziceam, nu ne facem noi fata noua. Hah!

Ce vrem noi de la barbati? E simplu: NU STIM ce vrem de la barbati.
Vrem sa fim alintate, dar parca ar merge un pic de "duritate", vrem flori dar nici in fiecare zi ca devine plictisitor, vrem laude, insa nu exagerate, caci nu le mai credem, vrem sa mancam fara sa ne ingrasam (noi astea de ne ingrasam cand respiram langa ciocolata), vrem satisfactie fizica, sufleteasca si intelectuala (asta cand nu gasim tot felul de scuze sa nu...avem parte de stimulente).
Ne dorim din tot sufletul sa gasim omul ala care sa stie totul despre noi, cand nici noi nu ne cunoastem complet. Barbatul trebuie sa stie care e mancarea noastra favorita, dar stam o ora la restaurant sa rasfoim meniul.
Suntem fericite pana la cer si inapoi, dupa care intram brusc in stari necunoscute, sub replica "N-am nimic". Chiar nu avem nimic. Ne conturam idei absurde si inutile in cap si le transformam in probleme inexistente. Apoi, ne dorim sa gaseasca barbatii solutii, sa ne sprijine si sa ne ajute sa trecem peste, si ne enervam cand nu fac astfel! Ajungem la o concluzie vesnica: tot noi ne descurcam! Nu este un neadevar. Singure iesim la liman. Nu e amuzant?

Barbatii. Loiali sau nu, solidari sau indiferenti, priceputi ori insuficient de "caliti" incat sa schimbe un bec, inteligenti sau batuti in cap, buni sau cu adevarat rai...toti au aceeasi povara pe cap: femeia.

Mai exact, cum functioneaza ea. Bineinteles, regula nu este generala, insa in mare parte, femeia are nevoie de: respect, incredere, afectiune, intelegere si comunicare. Acum, fircare ramura poate fi descrisa, dezvoltata mai exact. Limbajul femeilor cere, in esenta, unul dintre aceste 5 elemente foarte importante. In momentul in care ea simte ca unul din aceste lucruri nu ii este acordat, actioneaza, impulsiv, cu ajutorul acestor semnalmente dubioase.

Respectul.
O femeie nu va accepta, de exemplu, sa o jignesti. Iar daca vei face asta alaturi de prietenii vostri, va zambi iar apoi cand o vei intreba ce are, iti va spune "nimic". Tu, barbat fiind, ai uitat ca ai pus-o intr-o situatie dificila. Si de aici neintelegerea acelui "Nimic..."

Increderea.
Cand iese la o cafea cu fetele sau se duce la salon a sta 3 ore, da-i pace. Nu o face de doua ori pe saptamana; poate odata la 2 luni. Daca o acuzi de verzi si uscate, cand vei vrea sa iesi la bere cu baietii, iti va spune: Fa ce vrei.

Afectiunea.
Imbratisari spontane, pupici, mesaje, etc etc. Cel mai important: Arata ca iti pasa cu adevarat. Arata-i ca o iubesti. Fa-o sa simta ceea ce simti tu pentru ea. Daca nu e iubire, nu te purta ca si cum ar fi. Altfel, te vei lovi de: uau...

Intelegerea.
Incearca sa o cunosti, cat mai mult. Sa stii ce o face fericita, si sa faci cumva sa fii fericirea ei. Stii ca-i plac florile, e simplu sa ii iei 3 lalele odata la doua saptamani. Mai simplu decat sa o vezi bosumflata weekend de weekend. Ii plac bijuteriile? Fa-ti un obicei din a-i lua o bratarica, un pandant, o pereche de cercei din cand in cand. E mai ieftin decat sa-ti vinzi mai apoi sufletul, ca sa iti dai seama de ce "nu e suparata pe tine".
Intelege-i starile, atitudinea si accepta-i ideile. Chit ca nu sunt toate pe gustul tau, e mai bine uneori sa mananci o friptura fara sare, decat sa nu mananci deloc.

Comunicarea.
Unul dintre cele mai importante aspecte dintr-o relatie. Ai ceva pe suflet, spune-i. Vrea sa-ti spuna ceva, asculta. E posibil ca in 5 minute sa rezolvi o problema careia altii nu ii gasesc solutie in 5 ani. Nu este greu! Fa in asa fel incat sa nu auzi acel "Cee?", care sa te faca sa te gandesti daca trebuia sa spui sau nu un lucru. Sinceritate.
Atfel, raspunsul nu va fi niciodata doar: "Bine"

Acestea fiind spuse, limbajul femeilor nu este nici vreun dialect extraterestru, nici vreo limba moarta, necunoscuta. Este doar reflexia comportamentului barbatului din viata ei.