3 decembrie 2012

Asteptari

Toti consideram ca oamenii din jurul noatru ar trebui sa se comorte intr-un anumit fel cu noi, si din acest motiv suntem placut surprinsi, pur si simplu surprinsi sau chiar dezamagiti, din pacate.
Cel mai greu de crezut este ca desi noi avem pretentia ca un om sa ne ofere anumite lucruri, omul respectiv se asteapta la aceleasi chestii de la noi. Nu este absurd deloc, este principiul reciprocitatii, este ca atunci cand trebuie sa respecti pe cineva ca sa fii respectat, este acelasi lucru cu iubirea pe care doi parteneri ar trebui sa o impartaseasca unul altuia pentru a putea sune ca se iubesc, este exact ca atunci cand ploua, si apoi iese soarele, pentru a usca pamantul...este ceea ce se numeste completare.
Atunci cand gasesti persoana care te completeaza, poti fii sigur ca nu trebuie sa o scapi. Desigur, intotdeuna am considerat ca viata merge pe extrem de multe planuri, cum ar fi dragoste, prietenie, familie, studii, munca, autorealizare, etc. Bineinteles, nu doar eu am crezut asta. Si si nevoie de cate o persoana speciala in planurile respective...sau mai multe. Ei bine, aici incepi sa ai asteptari. Cum nimeni nu iti spune exact ce vrea de la tine, trebuie sa intuiesti, si atunci cand intuiesti prost o dai in bara in cel mai rau mod posibil...ranesti persoanele de langa tine. Si din pacate sunt fix acele persoane pe care le iubesti, la care tii si pentru care ai sacrifica ceva lucruri,sunt persoanele care te fac sa zambesti cand totul mucegaieste prin jur si care rad isteric cand pfaci o gluma proasta, pentru care problemele tale, desi banale si nesemnificative pentru oricine, pentru persoanele speciale din viata ta sunt tragedii in toata regula.
Unul dintre marile planuri in jurul carora se invarte viata mea are uneori mici probleme tehnice...desigur, planul este in principal inconjurat de cateva persoane, sub care se situeaza inca o grupare destul de restransa, urmata de a treia parte mai larga, de obicei mai neinteresanta si totusi importanta in felul ei. Revenind la primul plan, este format din acele cateva foarte putine persoane pe care le pot numara pe degetele de la o mana. Mai mult, totul se invarte in jurul unei singure fiinte. Cea careia pot sa-i spun (aproape) orice, intotdeuna existand un mic, mic secret pe care doar eu si ego-ul meu il cunoastem, cea pe care o pot suna in toiul noptii sa-i spun ca am citit un banc amuzant pe net, banc ce nu ar face nicio maimuta hlizita sa rada, acea persoana de la care ai cele mai mari asteptari in acest plan, si care se asteapta de la multe, multe lucruri de la tine.
Ei bine, vin momente in care ii spui orice si te judeca, sau nu-i convine, ori nu intelege, sau se face ca nu intelege ca sa te auda scuzandu-te sau explicand inca o data, si din nou, si iar, si iar, pana iti dai seama ca face misto de tine.
Te astepti sa fie intotdeauna alaturi de tine, cum esti si tu alaturi de ea, apoi iti dai seama ca ea crede ca nu esti alaturi de ea, si incep sa ti se sparga usor, usor pahare, oale, cratiti in cap, pana iti pica lumea in cap si nici nu stii de unde a venit. Te framanti continuu, stai o saptamana (aproape) in casa si te gandesti la ce s-a intamplat, la ce-ai facut, sau ce n-ai facut...ca o portita de scapare, lasi mingea in terenul persoanei in discutie, si stai si astepti un semn. Intr-un final semnul vine, iar asteptarile iti sunt pur si simplu...surprinse. Nu te asteptai la asa ceva, nu intelegi cum s-a ajuns intr-o situatie ca asta, iti explica, tu o tii pe a ta, ii explici, ea spune ce crede si ce vrea...si ajungi la o singura concluzie. Nu poti fara acea persoana, indiferent de tampeniile pe care le face, de greseli, de cuvintele pe care ti le spune, glumele pe care le face sau prajiturile arse pe care ti le daruieste. Si lasi totul in voia sortii, consideri ca ai rezolvat problema, iar peste ceva timp realizezi ca nu a existat neaparat o problema, si ca ai avut probabil asteptari prea mari. Oare?


Lucrurile astea pe care levrei de la persoanele din jurul tau sunt, desigur, foarte subiective. Insa devine obsesiv gandul ca nimic din ceea ce face cineva pentru tine sau cu tine nu este ce iti doresti, si atunci trebuie pur si simplu sa vorbesti, sa tipi, sa urli, sa ii soptesti omului aluia ca tu vrei ceva anume de la el, sa-i repeti daca nu intelege, sa-i arati cum se face ca sa iti poate urmari exemplul. Merita deoarece persoanele de la care ai asteptari nu sunt doar pe post de figuranti acolo in viata ta, sunt oamenii care te fac sa fii om, sa socializezi, sa comunici, sa inveti, sa te rogi, sa iubesti.






3 aprilie 2012

A te indragosti...in cateva randuri [XXIV]

Inca ii este dor, asa cum era el atunci, sau doar impresia ca era altfel. In sinea ei se gandeste ca nu avusese loc nicio schimbare, si ca toate fanteziile pe care le-a avut au fost doar povesti nemuritoare transpuse in realitatea imaginara in care traieste zi de zi. Acum, dupa ceva timp chiar si-a dat seama ca ii este mult mai bine si ca in viata ii poate fi dor si de lucruri mai putin bune care i s-au intamplat. A ramas insa, dorinta de mai bine in sufletul ei. Si tot asteapta sa fie asa... Oare atunci cand va ajunge acolo, va realiza cat de bine i-a fost inainte?

15 februarie 2012

Jurnal de dimineata



S-a trezit in miros de fum, si nu isi putea explica de ce. Patul pe jumatate gol, casa goala, inchisa, racoroasa, si la fel de ordonata cum era si cand a plecat el. Din cand in cand, mai fuma cate o tigara seara, dar niciodata in casa, pentru ca nu voia ca ea sa doarma in fum. Acum, ca nu mai era acolo, mirosul de tutun era inexplicabil.
S-a ridicat din pat, a deschis geamul, si a asteptat sa-i zambeasca soarele, singurul care mai ramasese acolo pentru a-i spune "buna dimineata". In bucatarie, zgomotul ibricului pe care l-a pus pe foc pentru a-si face cafea suna cu ecou. Atunci a simtit o adiere in spate, si s-a uitat emotionata. Cu emotia a ramas, si cu tresarirea aceea de adolescenta care tot spera...
S-a asezat in canapea, a deschis radioul si a ascultat matinalul pe care obisnuiau sa-l asculte impreuna. A baut cafeaua pur si simplu, nu a mai savurat-o, pentru ca nu era facuta de el, insa macar a trezit-o din starea de somnolenta.
A intrat in baie si a dat drumul la dus, asteptand sa vina apa calda-jumatate din spumantul lor preferat era deja imprastiat in cada. S-a asezat pe toaleta, privindu-si reflexia in faianta; s-a spalat pe dinti, pe ochi, si a ramas sa se priveasca pentru cateva secunde in oglinda. Secundele s-au transformat in minute, timp in care si-a descoperit trupul, usor, urmarindu-si singura fiecare centimetru de piele si fiecare miscare pe care o facea cu mainile. Sosetele primele, asa cum obisnuia el sa o dezbrace inainte sa faca dus. Apoi, pantalonii, pe care i-a impachetat in patru, urmati in final de tricoul lui larg, pe care l-a strans in brate si l-a sarutat parca in semn de despartire. A intrat in baie, si s-a afundat in marea de spuma. Avea grija de ea, si isi mangaia fiecare petic de piele, din cap pana in picioare. Dupa ce si-a udat parul, i s-a scurs o lacrima pe obrazul deja ud. A incercat sa se abtina, dar pentru ca era oricum singura, nu a mai facut-o. A umplut marea de spuma cu lacrimi, si s-a linistit abia atunci cand s-a bagat cu capul sub apa.
Abia iesita din baie, s-a intors in camera si a luat crema ei de corp preferata. Si-a mangaiat tot corpul cu crema, de pe fata, pana pe gat, sani, abdomen, maini, picioare...pe spate, fund, mijloc, coapse, imbibata in arome dulci, timide si hidratante. In trupul gol, s-a asezat in pat, pe spate, cu parul desfacut si intins deasupra pernei. A inspirat aer gol, si a realizat ca inca ii simtea mirosul venind exact din locurile in carea atins-o, sau au atins-o hainele lui, obiectele ori aerul din camera lui de acolo. Tocmai cu o zi inainte zicea ca cel mai frumos parfum nu este cel pe care il consumi, ci mirosul lui care ramane impregnat in piele, amestecandu-se cu al ei, stimulandu-i toate simturile...Cel mai ciudat este ca nu se astepta deloc sa-i simta aroma, nu acea aroma. Apoi, a inchis ochii si i-a putut aproape simti mainile pe corpul care-i tremura, degetele pe gat, si buzele lipite de ale ei. Il auzea cum respira, il auzea perfect, ca in noptile in care adormea langa ea. Ii simtea degetele plimbandu-se pe coapsele ei, si parul gadilandu-i umerii goi. Era fericita, zambea, cu ochii inchisi avea impresia ca se uita la el, si el la ea...Mai apoi il simtea peste ea, langa ea, sub ea, pe ea, in ea, peste tot, si era fericita... Momentele alea erau extraordinare pentru ea, se intorsese...el stia ca o face fericita. Apoi, se simtea din ce in ce mai bine, gemea de placere, si el o auzea. Zambind, a deschis ochii pentru a-l privi si pentru a-i spune ca il iubeste.
Scotand un tipat suav, placut, si-a dat seama ca tocmai se trezise, si ca il visase din nou... Auzind zgomote din bucatarie, a inteles ca s-a trezit din nou inaintea ei, pentru a face cafeaua.
- Stiu, cu lapte, fara zahar
- Esti frumos...
- Te iubesc!
A pupat-o, si a plecat...










Ganduri de dupa



Nimeni nu imi poate spune pe cine, cum si de ce sa iubesc, insa oricine imi poate spune in felul lui ce inseamna iubirea. El mi-a spus-o de nenumarate ori, in extrem de multe feluri. Mi-a aratat-o in culori vii, pale, dar si moarte. El mi-a expus-o natural, mi-a descris-o floral, printr-un colorit viu si atragator. Apoi, am aflat ca exista si iubirea aceea pe care o crezi din tot sufletul, si nu iti este numai daruita, ci o si impartasesti. Apare senzatia de reciprocitate, si in final momentul in care iti dai seama ca asta a fost...o senzatie. Iubirea a existat la un anumit nivel, si s-a naruit odata cu aparitia urmatoarei. Si astfel, el mi-a aratat ce este iubirea in adevaratul sens al cuvantului...in primul rand nu este un cuvant. Bineinteles ca nici "te iubesc" nu sunt doua cuvinte. Se numesc sentimente, si sunt acele sentimente parca de neatins, pe care cand le ajungi esti atat de confuz, incat uiti cum trebuie sa le pronunti. Poti sa le pronunti? Pe cat de greu imi era sa pronunt acest lucru, pe atat de frumos mi se pare acum. Am mai cunoscut iubirea si altfel. Nu mi-a fost aratata, pur si simplu, ci am gasit-o eu acolo, in interior. Nu imi era adresata, si nu am nicio problema cu asta...sunt fericita pentru ca am putut, pur si simplu sa o gasesc.
Uneori am impresia ca nici eu nu stiu ce dorinte se ascund in propriul meu trup, in sufletul meu sau in pura gandire pe care o am. Cert este ca una dintre ele este aceea de a iubi si de a fi iubita. "I'm hopeless, and awkward, and desperate for love..." urla in mintea mea in momentul in care ma gandesc la viata mea sentimentala. La prieteni, familie, iubiti, cunostinte, amici, obiecte, cadouri, mirosuri, atingeri, tot ce am iubit, iubesc si voi iubi intreaga viata.
Am sentimentul. Nu - siguranta ca asa voi ramane toata viata. Ma voi indragosti continuu si voi iubi in permanenta. Adevarat, cel mai frumos este cand te indragostesti a doua oara de aceeasi persoana. Si a treia oara, si a patra, si tot asa, pana iti dai seama ca dragostea nu moare niciodata, indiferent de nivelul la care se afla.
Mi-e dor de multe lucruri, nu imi pare rau pentru nimic, dar nu vreau sa mai trec prin unele chestii in viitorul apropiat. "O sa fie bine" suna deja cliseic pentru mine, iar cuvintele, care de cele mai multe ori fac cat o mie de fapte, pot insemna si pentru mine nimic.

Atat pentru aici. S-a dus pur si simplu ca servetelul acela pe care intr-o zi de iulie l-am lasat sa zboare deasupra dealurilor. Ce s-a intamplat cu locul in care a cazut? Acolo am pus punt; si virgula.