25 aprilie 2016

Superficial

Exista o melodie pe piata care spune "daca ne potrivim, de ce ne impotrivim?".
De fiecare data cand ascult piesa respectiva, ma gandesc automat la toate cuplurile pe care le cunosc, mai mult sau mai putin. La toti partenerii, iubitii, parintii, sau colegii pe care ii stiu. Involuntar, imi zboara mintea la mine.
Oamenii sunt ai naibii de ciudati, sunt ciufuti si perfectionisti, sau delasatori, toleranti si extrem de maleabili. Exista si oameni morocanosi, vesnic tristi sau niciodata multumiti. Mai sunt si cei care topaie bucurosi toata ziua, si pe fata carora nu ai sa vezi niciodata strop de nemultumire sau tristete. Exista si pietrosii, mereu seriosi si sobrii. Sa nu mai zic de cei aroganti, frustrati sau "perfecti".
De ce exista atat de multe firi? De ce nu ne potrivim cu totii? Poate...asa este normal, sau poate nu e in regula sa fim toti la fel, pentru a nu ne plictisi...poate zodiacul este de vina, ori asezarea planetelor.
Ideea ca toti ne nastem diferiti este minunata si relevanta, insa ma gandesc uneori de ce ne este atat de greu sa o acceptam la maturitate? Copil fiind, eram mai putin selectiva, si nu prea imi pasa cine de unde venea, atat timp cat ne intelegeam si schimbam masinute intre noi.
Acum imi cam pasa. Am ajuns sa ma uit la om din cap pana-n picioare inainte sa ma prezint, studiez fiecare miscare si taxez orice mi se pare mie nepotrivit. De ce? De ce nu pot sa ma bucur de o conversatie, fara sa ma deranjeze ca omul are pantaloni negri si pantofi maro? De ce nu pot sa vorbesc cu o tipa fara sa ma streseze rujul roz sidefat de pe buzele ei? De ce ma deranjeaza ca vecinul are burta, si ca vecinei i se vede celulita prin colanti? Habar n-am, dar virusul asta se extinde.
Se extinde ca am ajuns sa ma critic si pe mine, si pe cei apropiati mie. Si observ acelasi lucru din partea lor:

"baaaa, cat ai slabit! Arati foarte bine, fata si corpul te strica!"
"Vai, ce bine iti sta tunsa asa, pacat ca e prea scurt."
"Rochita asta este baby-doll, sau asteptam un nepotel?"
"Imi place foarte mult atitudinea ta", spuse el uitandu-se spre decolteu.
"Esti frumoasa, dar ai fi superba cu 10 kile in minus"
"Sunt noi blugii? Sau de ce vin asa stramti?"
"Ce pantofi frumosi ai. Doar pantofii...oricum nu se potrivesc cu rochita hahaha hihihi, glumesc, fata, esti superba. Nici cu machiajul nu merg hihihi"
"Ce-mi place sa vorbesc cu tine...esti singura care asculta...daca ai vreo problema sa ma suni" (ca oricum nu raspund).

Apoi stau sa ma gandesc cum vorbeam acum 5 ani cu unii oameni, si ma intreb de ce s-au schimbat atat de mult lucrurile. De ce a devenit totul atat de superficial, fals si infect...primeam mesaje, sau telefoane, ma vedeam cu oamenii la cafea  si discutam:

"Ce ai mai facut cu planurile tale?"
"Cum esti cu sanatatea? Te mai doare aia, te mai jeneaza aia?"
"Ai reusit sa te duci in cine stie ce loc iti doreai?"
"Te indrepti in continuare spre visul tau?"
"Esti fericita? Ce te face fericita?"
"Cand ai ras ultima oara cu toata pofta?"

Ultima oara cand am ras cu toata pofta a fost cand o minune de fetita de 7 ani a tras un vant si a spus "miaaaau". Acum 5 minute. M-a interesat ca nu a zis "pardon"? Nicio secunda! M-am bucurat de clipa, si apoi i-am atras atentia ca nu e frumos, desi inca radeam amandoua in hohote.

Dimineata, ma schimbam de bluza, si ea de pijama. Se uita la niste alunite ale mele, incerca sa le numere, sa le grupeze, un fel de matematico-anatomie. Ce sa vezi, minunea mica nu s-a luat nici de burtica mea, nici nu m-a intrebat de ce nu am sanii ca siliconatele din reviste sau de ce nu poate sa-mi numere coastele.
In schimb, ea cand s-a imbracat, eu i-am spus: prinde-ti parul mai frumos, nu-ti lua pantaloni roz, si tricou galben...

O alta amintire cu ea o am de acum doi ani, cand suflam in papadii si ne puneam dorinte. M-a intrebat ce mi-am dorit, si i-am spus ca un parfum care imi placea mie foarte mult. Cand mi-a spus: "Paula, mi-am dorit sa fii mereu sanatoasa, ca sa poti veni la mine", am inceput sa plang in propria-mi prostie! De ce? Pentru ca mi-am dat seama ce suflet frumos si curat are, si cum mi l-am murdarit eu pe al meu de-a lungul timpului.

De aici porneste totul...intr-un fel sau altul o stric, asa cum m-au stricat si pe mine multi. Asa cum am ajuns sa critic si sa fiu selectiva pana la ultimul firicel de par, asa va ajunge si ea. Asa cresc si arogantii, si frustratii, dar si cei toleranti si sensibili. As vrea sa pot creste oameni toleranti...eu asa am crescut...dar m-am stricat. Ca un ceas scump si de calitate, care ajunge pe mana cuiva care nu stie cand sa-l intoarca.

9 decembrie 2015

O dimineata pustie

Dimineata asta nu a fost ca toate celelalte. S-a trezit fara el, dupa un nesomn profund, invelit in lacrimi.
A aprins televizorul, si a pus ibricul pe foc, pentru a-si face cafea. In surdina televizorului se dezbateau tentative de suicid, crime si accidente, insa ea nu le auzea. In mintea ei rasuna un ecou rece al cuvintelor lui, iar pe piele simtea durerea vorbelor pe care el i le spusese cu o seara inainte.
Cafeaua mirosea bine, insa nu a putut sa o bea. Era sarata...inecata in lacrimile scurse pe obrajii ei rumeni.
Tresarea la fiecare zgomot, pentru ca astepta, de fiecare data, sa fie intrebata ce face, cum se simte, si de ce se simte asa. Intrebarile potrivite apareau din toate partile, dar nu de unde astepta ea.
Spre dupa-amiaza, s-a hotarat sa iasa din casa. In blugi, un pulovar vechi si o pereche de ghete ponosite, cu parul ciufulit si ochii umflati, a plecat spre nicaieri, in cautarea unui raspuns.
Ii era dor de el si nu stia cum sa i-o spuna, pentru a nu ramane fara un raspuns...a continuat sa caute.
Era intrebata frecvent cum este viata ei, insa nu avea un raspuns pentru ei; astepta sa-i dea lui raspunsul.
Se gandea cum dimineata isi citea mesajele, printre care nu se afla niciunul de la el;
Isi amintea de diminetile in care se trezea de gatul lui, cu nasul infipt in pieptul cald care ii gazduise visele toata noaptea.
Se gandea la zambetul lui fericit pe care i-l arata ori de cate ori o tinea in brate.
Isi dorea nespus de mult sa fi avut o dimineata ca acelea...
Isi mai dorea, in adancul sufletului ei, sa fie el cel care isi doreste.

31 august 2015

Concluzie in miez de noapte

Oamenii uita usor, iarta greu, iubesc prea incet, si timpul se scurge in viteza, ori iubesc prea repede, irosind iubirea. Cu usurinta judeca, si tot in acelasi mod calca in picioare si sfarama sufletele celor judecati! Insa niciodata, dar niciodata, oamenii nu inteleg! Fie ca nu vor, sau ca o fac fara intentie, nu inteleg! Pentru ca nu au perspectiva. Nu empatizeaza, vad doar inainte, iar daca iesi din ritmul lor, daca indraznesti sa te abati de pe lungimea lor de unda, esti schimbat! Esti diferit, si nu accepta asta!

12 martie 2015

Când ecoul mă trezeşte

"Eşti un super-om. Eşti inteligenţa şi frumuseţea pe două picioare!"

Un ecou lin răsună aceste cuvinte în capul meu, mirosul tău pe a mea pernă nu prea-mi dă voie s-adorm, iar urma bratelor tale din jurul corpului meu mă face să tremur de dor.

Fiecare parte din pielea mea respiră mirosul îmbrăţişărilor tale, iar de fiecare data când zâmbesc, îţi simt sărutul pe buzele-mi crăpate de vântul care-mi aduce ale tale dulci şoapte.

"îmi e dor de tine" este gândul cel mai rău, căci am aflat că dorul e o boală. Lasă-mă  goală de orice secret, de gânduri urâte, iar eu am să-ncerc, cu tot ceea ce am şi îţi aparţine, să te fac fericit şi să strigi la mine -

"Eşti un super-om. Eşti inteligenţa şi frumuseţea pe două picioare!" Fără tine nu pot, nu vreau, te iubesc prea tare!

31 octombrie 2014

Dor de bunicul

O fetita de 6 ani, care imi aminteste in fiecare zi de mine. Este la fel de incapatanata precum eram si eu la varsta aceea. De multe ori ma lupt cu copilul din mine atunci cand stau de vorba cu ea, si ma gandesc ca atunci cand eram eu mica, multi se chinuiau cu mine si mofturile mele.
Ieri am intrat in camera ei, si am gasit-o stand pe fotoliu, cu o foaie de hartie in mana. Nu am bagat de seama imediat, si am inceput sa vorbesc cu ea ca de obicei si sa o tachinez. Vazand ca nu primesc nicio replica, m-am intors spre ea, si am observat ca este foarte atasata de foaia pe care o tine in mana:
- Ce ai acolo, scumpete?
- L-am desenat pe tataie
- Frumos. Ai desenat frumos
- Imi era dor de el dimineata si...i-am facut asta. Imi e dor de el
- Stiu. Si mie imi este dor de el
- Da, dar il iubeam
- Si acum nu il mai iubesti?
- Ba da. Dar cum? Nu o sa il mai vad niciodata
- Nu, asta nu. Dar...o sa iti amintesti mereu de el, nu? De ceea ce faceati impreuna.
- Da. Dar cum?
- Simplu - nu il uiti. Ce iti placea tie cel mai mult la tataie?
- Sa stam in curte si sa radem. Dar asta nu se va mai intampla
Deja vedeam lacrimile cum incep sa se strecoare de sub pleoapele ei micute, prelingandu-se pe gene, pana spre obrajorii bucalati.
- Scumpa mea, si eu eram micuta cand a plecat bunicul meu.
- Unde a plecat?
- Tataie unde a plecat, micuto?
- In cer.
- Asa si bunicul meu. Si mi-a fost dor de el. As fi vrut sa mai stau cu el, pentru ca imi placea mult. Dar nu a mai avut timp sa stea cu mine. Stii ce ma bucura acum?
- Ce anume? (Cu ochii ei bulbucati)
- Ma bucur ca l-am cunoscut. Am avut ocazia sa stiu cine e, si sa imi amintesc cu placere despre asta.
- Sora mea nu o sa isi aminteasca
- Stiu. Dar pentru asta esti tu, sa ii povestesti despre tataie, omul acela curajos si puternic care a invins lupta cea mai grea a vietii lui, si care va iubea enorm pe amandoua. Pana la urma, si ea o sa il iubeasca daca o sa te auda ca ii povestesti cu drag de el.
- Asa o sa fac, iti dai seama. O sa ii arat poze cu el, dar cand era mare si gras.
Zambetul ei nepretuit m-a inmuiat complet. Am stat de vorba mai apoi, o ora-o ora jumatate. Ce poti vorbi cu un copil?
Multi se intreaba lucrul asta. Multe.
Bunica mea imi spune mereu ca de cand eram mica, i-a placut sa asculte povesti de la mine, si sa vorbeasca cu mine, in loc sa imi citeasca sau sa sa imi spuna povesti.
Copilul asta va fi un om frumos, cu multe calitati si cu un suflet extraordinar. Sa o vad cum creste ma face sa ma simt mandra ca o parte din ea este creatia efortului pe care il depunem impreuna.

Uneori, o discutie cu un copil te poate linisti mai milt decat o sedinta la psiholog.