25 aprilie 2016

Superficial

Exista o melodie pe piata care spune "daca ne potrivim, de ce ne impotrivim?".
De fiecare data cand ascult piesa respectiva, ma gandesc automat la toate cuplurile pe care le cunosc, mai mult sau mai putin. La toti partenerii, iubitii, parintii, sau colegii pe care ii stiu. Involuntar, imi zboara mintea la mine.
Oamenii sunt ai naibii de ciudati, sunt ciufuti si perfectionisti, sau delasatori, toleranti si extrem de maleabili. Exista si oameni morocanosi, vesnic tristi sau niciodata multumiti. Mai sunt si cei care topaie bucurosi toata ziua, si pe fata carora nu ai sa vezi niciodata strop de nemultumire sau tristete. Exista si pietrosii, mereu seriosi si sobrii. Sa nu mai zic de cei aroganti, frustrati sau "perfecti".
De ce exista atat de multe firi? De ce nu ne potrivim cu totii? Poate...asa este normal, sau poate nu e in regula sa fim toti la fel, pentru a nu ne plictisi...poate zodiacul este de vina, ori asezarea planetelor.
Ideea ca toti ne nastem diferiti este minunata si relevanta, insa ma gandesc uneori de ce ne este atat de greu sa o acceptam la maturitate? Copil fiind, eram mai putin selectiva, si nu prea imi pasa cine de unde venea, atat timp cat ne intelegeam si schimbam masinute intre noi.
Acum imi cam pasa. Am ajuns sa ma uit la om din cap pana-n picioare inainte sa ma prezint, studiez fiecare miscare si taxez orice mi se pare mie nepotrivit. De ce? De ce nu pot sa ma bucur de o conversatie, fara sa ma deranjeze ca omul are pantaloni negri si pantofi maro? De ce nu pot sa vorbesc cu o tipa fara sa ma streseze rujul roz sidefat de pe buzele ei? De ce ma deranjeaza ca vecinul are burta, si ca vecinei i se vede celulita prin colanti? Habar n-am, dar virusul asta se extinde.
Se extinde ca am ajuns sa ma critic si pe mine, si pe cei apropiati mie. Si observ acelasi lucru din partea lor:

"baaaa, cat ai slabit! Arati foarte bine, fata si corpul te strica!"
"Vai, ce bine iti sta tunsa asa, pacat ca e prea scurt."
"Rochita asta este baby-doll, sau asteptam un nepotel?"
"Imi place foarte mult atitudinea ta", spuse el uitandu-se spre decolteu.
"Esti frumoasa, dar ai fi superba cu 10 kile in minus"
"Sunt noi blugii? Sau de ce vin asa stramti?"
"Ce pantofi frumosi ai. Doar pantofii...oricum nu se potrivesc cu rochita hahaha hihihi, glumesc, fata, esti superba. Nici cu machiajul nu merg hihihi"
"Ce-mi place sa vorbesc cu tine...esti singura care asculta...daca ai vreo problema sa ma suni" (ca oricum nu raspund).

Apoi stau sa ma gandesc cum vorbeam acum 5 ani cu unii oameni, si ma intreb de ce s-au schimbat atat de mult lucrurile. De ce a devenit totul atat de superficial, fals si infect...primeam mesaje, sau telefoane, ma vedeam cu oamenii la cafea  si discutam:

"Ce ai mai facut cu planurile tale?"
"Cum esti cu sanatatea? Te mai doare aia, te mai jeneaza aia?"
"Ai reusit sa te duci in cine stie ce loc iti doreai?"
"Te indrepti in continuare spre visul tau?"
"Esti fericita? Ce te face fericita?"
"Cand ai ras ultima oara cu toata pofta?"

Ultima oara cand am ras cu toata pofta a fost cand o minune de fetita de 7 ani a tras un vant si a spus "miaaaau". Acum 5 minute. M-a interesat ca nu a zis "pardon"? Nicio secunda! M-am bucurat de clipa, si apoi i-am atras atentia ca nu e frumos, desi inca radeam amandoua in hohote.

Dimineata, ma schimbam de bluza, si ea de pijama. Se uita la niste alunite ale mele, incerca sa le numere, sa le grupeze, un fel de matematico-anatomie. Ce sa vezi, minunea mica nu s-a luat nici de burtica mea, nici nu m-a intrebat de ce nu am sanii ca siliconatele din reviste sau de ce nu poate sa-mi numere coastele.
In schimb, ea cand s-a imbracat, eu i-am spus: prinde-ti parul mai frumos, nu-ti lua pantaloni roz, si tricou galben...

O alta amintire cu ea o am de acum doi ani, cand suflam in papadii si ne puneam dorinte. M-a intrebat ce mi-am dorit, si i-am spus ca un parfum care imi placea mie foarte mult. Cand mi-a spus: "Paula, mi-am dorit sa fii mereu sanatoasa, ca sa poti veni la mine", am inceput sa plang in propria-mi prostie! De ce? Pentru ca mi-am dat seama ce suflet frumos si curat are, si cum mi l-am murdarit eu pe al meu de-a lungul timpului.

De aici porneste totul...intr-un fel sau altul o stric, asa cum m-au stricat si pe mine multi. Asa cum am ajuns sa critic si sa fiu selectiva pana la ultimul firicel de par, asa va ajunge si ea. Asa cresc si arogantii, si frustratii, dar si cei toleranti si sensibili. As vrea sa pot creste oameni toleranti...eu asa am crescut...dar m-am stricat. Ca un ceas scump si de calitate, care ajunge pe mana cuiva care nu stie cand sa-l intoarca.