24 decembrie 2013

Aventura pe centura

 Scriam pe 3 Decembrie:


"Astazi in drum spre Cernica, am prins o coada din aceea comic de tragica pe centuras, fix inainte de lac, adica la o aruncatura de ghinda fata de unde trebuia eu sa ajung.
In timpul asta, pentru ca plictiseala era cu mult peste nivelul acceptat de mine, si deja urlatul melodiilor de la radio ma cam depaseste, am inceput sa fiu atenta la expresiile soferilor care treceau in sensul opus (sens care parea sa circule mult mai fluent), notandu-le cateva trasaturi intr-o notita pe telefonul mobil . Astfel, am identificat o gramada de personaje, si am ras copios de una singura in masina (din pacate pentru starea mea de "prea multa apa la bord", si din fericire pentru starea de "atarnat pe la usile medicilor")
Notita suna cam asa:

Morocanos
Barba Mos Craciun
Frunte lata
Gogu, tir, dinti albi, brunet
Doua fire, doua paie
Cap de bec
Blonda, radacini negre, nu.
Cracanat?
SUV, caciula blana
Cretul fericit
Fata bleaga
Mos Craiun si prietenii sai
O tigara si tarabana
Power Puff Girls
Alba-ca-zapada, canis
Caciula bleaga, ochi mari
Surcele si batai
Gura mica
Urecheata
Multe roti si proiectoare
Emil si duba neagra
Pescar
Nas, salamandra, mov
Ieri, unirii
Politia in actiune
Cazan, mare cazan, marsupiu
Suc de mere, frunte lata
Roscata, nas lung
Slab, slab, si inalt
Mustata de fecior
Draguta, aparat dentar
Machiaj pe centura
Ia-ma nene si pe mine
Varza, pepeni si ardei
Tractor defect

Bruneta si frumoasa (ma uitam in oglinda)
Glume. Haha "


Cam asa ma distram eu acum trei saptamani...Este posibil (ba nu) sa scriu si despre aventura cu inmatriculatul masinii, soferul (mai mult decat) idiot de pe Voluntari, care deschide portiera ca la mama acasa, si bineinteles, statul cu orele la urgente.
Pana atunci, Craciun fericit tuturor!

A te indragosti...in cateva randuri [XXV]

Undeva Februarie 2013...

Credea ca are totul, cand de fapt nu avea nimic. S-a ratacit in privirea lui, si tot acolo s-a gasit, dupa un timp. Apoi el s-a pierdut in ea, si s-au regasit unul pe altul undeva la mijloc, un mijloc in care nu aveau voie sa zaboveasca prea mult. S-a indragostit de interzis, si interzisul de ea. Au trecut peste toti, si toate, si cu greu au reusit, dar s-au implinit unul pe altul, si au ajuns fericiti.

27 mai 2013

17 mai 2013


Abia astazi mi-am facut curaj sa scriu, si in ciuda aparentelor, chiar ma simt bine.
Saptamana trecuta as fi spus la fel, si este ciudat, avand in vedere ca s-au intamplat atat de multe lucruri care ar demonstra opusul acestei stari.
Imi era teama de singuratate, si imi este si acum, din cand in cand...insa exact cum a spus un bun prieten al meu, nu am ramas singura, ii am pe ''ei''. Si sunt multi, sunt minunati si de multe ori ei reprezinta motivul pentru care ma trezesc dimineata cu un zambet larg pe buze, si o bunadispozitie impresionanta. Stiu ca nu sunt singura!
Doua parti diferite nu pot forma un intreg; chiar daca polii opusi se atrag, au ceva in comun, si acest ''comun'' a disparut odata cu toate sentimentele...cand am fost intrebata ce simt, si nu am stiut sa raspund, am realizat ca siguranta cu care spuneam candva ''iubire'' nu mai exista, si ca daca siguranta a disparut, nu mai are rost sa o caut degeaba, in disperare...
Exact starea pe care o exprima un cantec superb o aveam eu acum o luna-doua, si nu ma simteam bine deloc, dar nici nu incercam sa schimb ceva. Acum ca am facut-o, totul este in ceata, dar este o ceata calda, placuta, de care pur si simplu imi place sa ma las invaluita.
Culmea este ca stiu exact ce vreau acum, si mai ales, ce am acum. Ciudat...de obicei chestiile astea se bat cap in cap, insa acum sunt complementare, si am exact ceea ce vreau, am libertate, fericire, si siguranta. Am incredere, si este al naibii de greu sa obtii lucrul asta...eu am avut curaj sa am incredere, in mine si nu numai. Cel mai frumos este ca am si castigat increderea, si asta este un lucru dovedit de zeci de ori.
M-am detasat de multe persoane in ultimul timp, oameni de la care pur si simplu nu ma alegeam cu nimic, poate cu dureri de cap sau ganduri care ma tulburau. Acum multi imi sunt oarecum indiferenti, ceea ce este bine, pentru ca nu mai doare... Nimic nu mai doare acum, de fapt, totul provoaca placere, satisfactie si fericire.
Am avut momente in care m-au strapuns multe lucruri, si atunci a durut al naibii de tare, a fost ca si cum totul se darama in jur, si eu eram singura neatinsa de bucatile care cadeau pe langa mine. Si este urat, nu ma simteam norocoasa ca nu ma atinge nimic, din contra, ma durea ca ii atinge pe toti ceilalti.
Am fost nevoita de cateva ori sa ma indepartez de anumite persoane, fara sa vreau sau fara sa existe un motiv concret pentru care mi se impunea sa fac asta. Si nu-mi placea, nu ma simteam bine, detestam suferinta celeilalte persoane, ma sufocam pur si simplu cand stiam ca omul care pleca de langa mine nu o facea de buna voie, si era constrans sa faca asta. Asta este tragic, chiar este.
Unul dintre cele mai oribile sentimente pe care un om le poate trai.
Chiar imi doresc sa recitesc candva textul asta, si sa imi dau seama ce imi doream sa scriu, ce voiam de fapt sa spun, si de ce.

De dimineata

Dimineata aceea ar fi trebuit sa fie altfel...ar fi trebuit sa se trezeasca in zgomotul lui, si sa il vada cautandu-si disperat ceasul printre toate parfumurile ei...sa o tachineze cum o face doar el, sa-i spuna ca este urata, dar ca o iubeste, apoi sa zambeasca, si sa-i spuna ca este frumoasa. Si-ar fi dorit sa bea cafeaua impreuna cu el in dimineata aia, sa stea in bratele lui, sa priveasca cerul, si sa stie ca seara, cand se va intoarce de la servici, se vor intalni sub cer, imbratisandu-se.

1 mai 2013

Carpe Diem!

Nu prea are timp sa se gandeasca daca este rau sau bine. Nu vrea sa-si umple mintea cu ganduri de genul asta. Se simte ea bine, este fericita si zambeste din ce in ce mai mult. A ajuns sa-si adore rasul, sa vrea sa-l auda, sa se uite in oglinda si sa-si iubeasca zambetul, sa-si admire frumusetea cu totul, din cap pana-n picioare, in cele mai ascunse locuri din mintea ei. Nici macar nu stie unde se duce, cu cine sau de ce, totul se invarte in jurul ei, si se vede doar pe ea, singura. Pentru prima oara se gandeste la ea, si nu ii pasa, nu o intereseaza ceea ce face, nici macar ceea ce simte! Nu o mai doare, nu se mai simte vinovata, si nu mai percepe greseala ca fiind greseala, raul ca pe rau, sau ura ca pe ceva rau. Daca o uraste, inseamna ca-i pasa, si ii pasa si ei; daca este rau, clar nu e bine, dar ce conteaza cum e?  
Daca toate sunt gresite, poate asa ar trebui sa fie.
S-a trezit intr-o dimineata mai devreme decat trebuia, si s-a ridicat din pat, insa avea impresia ca ceva  o trage inapoi, si nu era somnul, nici lenea, era ceva acolo de care nu se putea detasa, ceva ciudat. Stia exact ca voia sa se intinda in locul acela, dar nu a facut-o, i-a fost atat de usor sa plece in dimineata aceea, si se tot intreba daca ii este, inca, atat de usor sa se detaseze.
Intr-o alta dimineata, inainte sa se trezeasca, s-a dus sa se plimbe, singura... Privea totul ca pentru prima oara, si se intreba cum ar fi ca in fiecare dimineata sa aiba aceeasi senzatie. Cum ar fi sa te indragostesti zilnic de aceeasi persoana? Sa te sarute, si sa simti mereu ca este prima oara cand face asta? Sa simti ca fiecare imbratisare este prima, si sa te bucuri de fiecare lucru pe care il face o persoana, ca si cum ar fi prima oara cand face acel lucru... Si exact asa se simtea, si era groaznic de bine, si avea nevoie sa fie atinsa, privita, sarutata, iubita, pentru prima oara.
Refuza inca sa se gandeasca la multe lucruri, dar nu-si poate scoate din minte prima clipa in care s-a indragostit, si culmea este ca fiecare clipa este prima.