30 aprilie 2009

Sfarsitul lui aprilie...ce chestie!


Nu am mai scris de ceva vreme si azi, asa, ca de sfarsit de luna as vrea sa povestesc blogului meu ce am mai facut in ultima vreme.
Ei bine, au inceput sa se adune tot mai multe gunoaie in capul meu, care am impresia ca este ca o groapa de gunoi [de mentionat "groapa de gunoi", caci deseurile ce ajung aici nu sunt bio-degradabile si nici nu se recicleaza saracele...]. Nu ma simt bine, nu ma simt in stare de nimic, afisez acelasi zambet fals in fiecare zi, par fericita si vesela, probabil am momentele mele. Lumea ma descrie ca pe tipa aia care rade constant, sau tipa care mereu zambeste, rade la bancuri seci:D etc.
Vreau o schimbare! Stiu, vreau vacanta, vreau libertate, poate Stefan are dreptate, poate imi lipsesc prietenii, caci nu prea ii mai simt aproape [si sincer, nici nu mai vreau sa aud de cativa dintre ei], poate singurele clipe in care ma simt si eu bine sunt cele de dupa scoala [cam juma de ora pe zi] sau weekend-urile [care au si ele partile lor proaste].
Nu e normal, un om nu trebuie sa fie asa, stai! Eu nu sunt asa, de fapt asa ma simt, dar ma port diferit. Daca ma simt intr-un fel, dar maport instincitv altfel, inseamna ca nu sunt in acel fel; sunt sigura de asta.
Si acum inchei, deja e prea mult pentru o zi, saptamana, luna, ce-o fi ea! Hai ciao!

20 aprilie 2009

Doar o drogată

Zilele astea, că tot am fost la ţară, unde PC oha, am scris de mână nişte povestioare. Prima dintre ele este următoarea:

Acum mă simt bine. Întreabă-mă şi o să spun că totul merge strună. Încă mai stau aici, unde iarba este permanent verde, parcă nu îmbătrâneşte în timp, şi nimeni nu o udă, nimeni nu o tunde, nimeni nu face nimic în legătură cu asta. Dar eu, cu un gust amar îmi spun: "o să trec şi peste asta!" Deja m-am obişnuit cu oamenii ăştia îmbrăcaţi în halate verzi. Trec mereu pe lângă mine şi mă întreabă cum mă simt. Ce să le spun? Adevărul? Este evident! Cine s-ar simţi bine într-un spital de nebuni? Refuz să cred că locul meu este aici, alături de rătăciţii ăştia.
M-am pierdut în speranţe. Şi asta s-a întâmplat numai din vina mea. Nu voiam să fie aşa, dar iată că acţiunile mele funeste m-au adus în pragul nebuniei. Eram doar o copilă, atât de inocentă şi fericită. Dar aceste tentaţii m-au atras către necunoscut, unul foarte nemilos, care a profitat de vulnerabilitatea mea.
S-a întâmplat cu mulţi ani în urmă, nici nu mai ştiu exact unde sau cum. Dar am căzut pradă tentaţiei. Prima oară nu simţi nimic, pur şi simplu îţi intră în sânge, şi te pătrunde până în cele mai îndepărtate puncte ale gândirii, halucinezi şi îţi uiţi mintea undeva departe...Dar următoarea dată devine plăcut...
Şi aşa am prins gustul. Ajungeam foarte uşor într-o stare euforică. Cel mai îngrozitor moment era acela în care reveneam cu picioarele pe Pământ. Eram în lumea reală, dar îmi doream foarte mult să mă întorc la starea de extaz.
Am dus-o aşa ani întregi, ajunsesem jalnică, dar gustul desăvârşit al plăcerii îmi provoca poftă. Şi ei erau la fel de slabi ca mine. Nimeni nu ar fi putut spune "Nu!". Ţin minte cum stăteam în cerc, şi râdeam unii de alţii, ne provocam la fel şi fel de întreceri. Eram un grup mic. Cinci, mai exact. Dar eram de nedespărţit. Ne-am fi dat viaţa unul pentru altul.
Două fete şi trei băieţi. Eram cei mai buni prieteni. Dar ea, o persoană atât de drăgiţă şi inocetnă. a vrut mai mult. Şi când un om obţine ceva, simte nevoia de mai mult. Aşa a făcut ea...Moartea ei ne-a terifiat. Am plâns ore în şirlângă mormântul ei, şi am jurat împreună cu băieţii că nu o să lăsăm să ni se întâmple asta. Dar jurămintele sunt greu de respectat, iar soarta nu cruţă pe nimeni. Doi dintre ei şi-au pierdut viaţa, tot din cauza dorinţei de extaz absolut. Rămăseserăm doi. Ăşângeam unul pe umărul celuilalt, îngroziţi de soarta rudă ce avea să ne aştepte.
Eu una eram mai tare, mă abţineam, dar el era altfel, întotdeauna a fost diferit de mine. Eram speciali unul pentru altul. M-a învăţat să iubesc şi să fiu iubită, mi-a dăruit momente de neuitat. Dar nu a mai rezistat . Pur şi simplu, voia să scape de ea, de "târfa aia nenorocită", cum îi spunea el...de viaţă. Şi a făcut-o!
Am fost distrusă, ajunsesem să mă înjosesc pentru un gram de plăcere. Am hotărât brusc că trebuie să fac ceva. Şi aşa am ajuns aici, un loc cumplit din care vreau să scap! Medicii spun că sunt vindecată...
Abia aştept să ies şi să trag din nou!

15 aprilie 2009

Plec de acasă!


Am luat o hotărâre bruscă! Plec de acasă...
Nu mai suport Bucureştiul ăsta, totul este urât, oameni monotoni, care nu mai au speranţă şi nu mai ştiu să viseze.
Este trist, deja simt că înnebunesc, vreau să mă eliberez şi simt nevoia să mă plimb muult, să ascult muzică şi să trag nişte poze...
Azi m-am trezit, am îceput să îmi arunc hainele şi o carte în rucsac, şi frate, mă car! Bineînţeles că mă duc la ţară, la bunici. Acolo mă aşteaptă şi Alina, pe care abia aştept să o văd, şi Andreea, surioara ei ,care azi împlineşte 9 anişori (La mulţi ani!).
Vă iubesc măi bloggeraşi, şi revin cu un post mai încolo, de la laptopul ăla de sub ieslea vacii (mi-am tras net prin paie:D ). De fapt, o să o rog pe Alina să mă lase să scriu ceva de la ea de acasă :))
Ciao şi baftă! :)

6 aprilie 2009

Happiness is...



Mă simt destul de aiurea...am motivele mele. Dar sunt foarte fericită, pentru că am atât de multe motive să fiu aşa...
Şi apropo de fericire, săptămâna trecută, marţi mai exact am vorbit la engleză despre fericire, despre ce ne face pe noi fericiţi şi ce nu. Am rămas deloc plăcut surprinsă de răspunsul unor colegi (nu dau nume, na!), şi am încercat să găsesc motive pentru care sunt eu fericită. Şi sunt atât de multe motive, nişte tresăriri, nişte impulsuri, câteva zâmbete sau destule glume care atrag chicote în timpul scurtelor pauze dintre ore.

Ei bine, o parte din tema pentru mâine, la engleză sună cam aşa (sper):
"Make up 3 more sentences that begin 'Happiness is..' ". Şi iată propoziţiile mele:

Happiness is:
...one of those things you can't buy with money.
...the most beautiful gift gaved us from God-life.
...when you give a smile and it comes back to you.
...to know that you'll always have a friend who will stand by you.
...when my dog plays with my hair,and when he gets bored, he licks my face.
...my dad saying "I'm proud of you!"
...when I see people smiling.
...the moments spend with my best friends.
...when I see people helping each other.
...nothing but love.
...eating an ice-cream with Ştefan.
...when I get small things from special friends.
...the though that I'm alive.
...doing something and feel like going crazy.
...talking for hours with people that deserve my attention.
...when I can smile and laugh even if a bad thing happened to me.
...when Alina calls me only to tell me: "You're my best friend and I love you!"
...when I feel I got to many problems, but somehow someone makes me feel like a little innocent child.
...when my phone calls and when I answer I hear Simona singing Daniel Powter-If you had a bad day.
...me. :)

Ei bine, nu mă pot opri, dar trebuie să o fac, altfel scriu pâna mâine...Nu am mai văzut de mult un om pe stradă zâmbind...Doar oameni trişti, şi nu este corect. Viaţa trebuie trăită, nu e epuizată.

2 aprilie 2009

Domnul Patrick

Domnul Patrick stătea pe un scaun, meditând la viaţa lui de pâna atunci. Îşi amintea cu drag toate momentele petrecute împreună cu cei dragi. Dar nu voia sa accepte soarta ce îl aştepta.
Se simţtea împlinit, nu avea regrete, dar voia să mai facă unele lucruri aşa, ca pentru ultima dată. Voia să retrăiască anumite momente şi să mai simtă acele vibraţii ale sufletului, care păreau sa nu-şi mai aibe locul în trup de bucurie.
În acea noapte, a hotărât brusc că trebuie să faca ceva pentru a schimba mersul lucrurilor. Sau cel puţin, pentru a le amâna o vreme.
S-a ridicat de pe scaun şi a început să alerge prin casă, dinntr-un colţ în altul, neştiind încotro se îndreaptă. Ajuns în camera lui, în bezmeticia ce îi controla mintea, şi-a tras o vestă mai groasă pe el şi a ieşit pe Stradă. La ora aceea nu era nimeni prin cartier, zona era pustie, iar el privea intens spre capătul Străzii.
Era singurul om care bântuia printre blocuri, în căutarea niciundelui. Pe un colţ de drum, a zărit Magazinul. Locul de unde Domnul Patrick se aproviziona cu tot ce voia, chiar de la vârsta de cincisprezece ani. Şi-a cumpărat o cafea, cu lapte, fara zahăr. Bineînţeles, favorita lui. Alături de cafea şi-a luat şi o ciocolată amăruie, cu mentă.
După o mică plimbare gustoasă, s-a dus în parc. A simţitnevoia de a se da în leagăn. Era foarte obosit. Şi s-a legănat ore în şir. Abia dimineaţă şi-a dat seama că este târziu şi că nu mai are timp.
A luat-o la fuga, şi a ajuns în locul lui favorit, pe terenul de basket. A găsit o minge şi a început să arunce la coş. Dar nu mai avea vlagă. A băut nişte apă de la fântâna de lângă teren şi a plecat.
Îşi dorea să mai facă un singur lucru. Să o vadă pe ea...Să îi mai simtă o singură dată răsuflarea. Ajuns în faţa casei ei, sună la uşă şi o vede acolo,în faţa lui. Nu putea să îi scape privirea, inima îi bătea din ce în ce mai tare. S-a apropiat uşor, a sarutat-o şi...
...Domnul Patrick a murit de cancer...