6 noiembrie 2011

A te indragosti...in cateva randuri [XXIII]

Acum tot ceea ce credea ea incepe sa se schimbe, si devine din ce in ce mai greu sa accepte tot ce spune, face, arata sau vrea el. Pur si simplu se straduieste sa inteleaga, reuseste intr-un fel sa accepte, si desi plange si vrea sa schimbe ceva, o parte din ea vrea sa creada ca nu este nimic altfel, si ca pur si simplu se maturizeaza...alaturi de el.

Mai bine

http://www.youtube.com/watch?v=KaasJ44O5lI&ob=av2e


A trecut foarte mult timp, in care am facut extrem de multe lucruri, insa au zburat toate repede, cum nici nu-mi puteam imagina ca se va intampla. Acum, dupa aproape un an, ma intreb daca nu cumva am avut eu prea multe ezitari, sau pur si simplu nu se intamplasera destule. Cu toate astea, niciodata nu se intampla destule, si intotdeauna am nevoie de mai mult...Poate este uman, sau poate imi este specific mie, insa nu vreau...As putea, bineinteles, imi doresc si nu vreau. Nici eu nu inteleg uneori tot ce-mi trece prin gand, si culmea e ca nici altii nu o fac.
Discutand despre asta, vorbind, ajungand sa-mi dau seama ca si altii au aceleasi intrebari nerezolvate, ca si mine, si ca de fapt acei altii nu le pot rezolva din acelasi motiv ca si mine -pur si simplu nu vor-
Atunci de ce sa ma gandesc eu la asta, cand pana si viata vine de la sine.

Apoi, vine clasica intrebare: eu ce fac? Raspunsul meu este simplu, insa nu este de-ajuns pentru ceilalti: traiesc. Nu ca mi-ar pasa foarte mult ce vor sau nu, insa mai intervine un lucru aici; lipsa optiunilor, incapacitatea de a a lege...definitia perfecta pentru situatia in care ma aflu...incapacitatea de a alege...
Cine m-ar crede pe mine ca imi place sa scriu? Sau ca-mi place sa pictez, desi nu ma pricep? Sau sa coafez? Sau sa ma ocup de masini? Oricine ma crede nu poate face nimic pentru a-i multumii pe ceilalti, pentru ca Doamne, sunt asa greu de convins.
Poate ca intr-un final o sa dau cu banul si o sa ma aleg cu fata lui buna, sau poate nu.

In cealalta privinta, nu are cine sa stie ca este foarte greu sa te afli in pielea unui om indecis, care stie ce vrea si in acelasi timp da rateuri si greseste pe zi ce trece mai mult. Desi nu vreau niciodata, chiar nu am cum sa fac altfel si nici mai mult sau mai putin.

Abia peste atat timp am descoperit diferentele, care se dizolva, oricum in toate lucrurile care ne unesc. Chiar nu vreau sa mai aud fraze lungi care incep cu "NU", si nici propozitii telegrafice care se termina cu "poate...". Vreau certitudine, am nevoie de siguranta, de puterea pe care nu am avut-o niciodata de partea mea...am nevoie de tine, asa cum stiam eu ca esti, asa cum am vrut intotdeauna sa fii; nu pentru mine, in prima faza, dar acum, cand imi permit si ma lasa inima sa o fac, o cer pentru mine!

Respectul de sine, si autoaprecierea sunt tot acolo; a te subestima poate fi o arma uneori, mai grav fiind atunci cand o folosesti impotriva ta. Insa acum totul revine la normal, incet, incet, ma regasesc in tot ce-am stiut inainte ca voi deveni, si este favorabil pentru mine, pentru noi, si pentru ceilalti.

General vorbind, totul merge din bine in si mai bine, insa inevitabil totul se imparte in bucati, si analizandu-le pe fiecare, se schimba putin entuziasmul. Nu si pentru mine. Eu pot oricand sa plec.

15 august 2011

[nu] iti pare rau, nu ?

Poate ca este un pas important pentru un om sa recunoasca faptul ca a gresit, si sa-ti ceara iertare. Dureros este, insa, cand cineva isi cere iertare in fata ta din obligatie, pe acel ton semi-flegmatic in speranta ca nu o sa mai plangi umil si sacaietor.


Am noroc ca e cineva acolo care ma inveseleste mereu.

8 iunie 2011

A te indragosti...in cateva randuri [XXII]


Ea inca nu stie ce este bine, si ce este rau. Nu stie cum sa se comporte in preajma lui, sau daca ar trebui sa faca asta intr-un anumit fel. S-ar preface? Probabil ca da...Desi naturaletea si felul ei de a fi, uneori, depasesc limitele, considera ca este mai bine sa fie sincera si sa spuna ce simte, in loc sa raneasca mai tarziu, ascunzandu-si gandurile, cum obisnuia sa faca inainte. Este iubirea asa? Sau nu este iubirea reala, reciproca si intensa?

30 mai 2011

15 minute!?

Era doar ideea ca voiam sa...doar 15
Si pur si simplu as fi mers pana acolo doar pentru 15 minute, nu as fi ezitat vreo clipa sau ceva. Nu, eu chiar voiam asta. Chiar voiam acele 15 minute, atat! 15 minute!! In aceasta dupa-amiaza frumoasa si insorita, aveam si eu nevoie de 15 minute.
Asta e, nu se poate, nu se poate...Pana la urma n-ar trebui sa ma intristez, pana maine mai e putin...Adica...doar asa am zis si ieri, nu?

23 mai 2011

Prea fara titlu

Niciodata, dar absolut niciodata nu am inteles de ce trebuie sa se intample astfel de lucruri, de ce trebuie sa existe pe Pamant, de ce nu merge totul bine de la A la Z, si de ce trebuie sa ma fac neinteleasa absolut de fiecare data cand vreau sa dreg lucrurile.
Daca as vrea sa fac rau cuiva, sa-mi bat joc de un lucru, sa ranesc o persoana, as putea sa ma chinui zile, saptamani intregi, si tot nu as reusi, in schimb in situatiile opuse, cand vreau sa fac bine, sa arat ca pretuiesc, sa aduc fericire, veselie, bucurie, eforturile devin inutile si da, gresesc.
Se spune ca "a gresi e omeneste"...Daca as fi caine, sarpe, extraterestru, sobolan, o taratura pe sub pamant, sau o creatura fictiva, as gresi exat in acelasi mod in care gresesc si acum. Nu este o presupunere, sunt convinsa de asta!




4 aprilie 2011

De ce suna el? De ce nu...el?



Suna telefonul. Se uita la ecran, casca plictisita...Stia deja ca e el. Nu are chef, nu are chef de el, de fapt. Insa asteapta in continuare. La baie. Se dezbraca, isi pune sutienul pe masina de spalat, se uita in oglinda. Nu-i place. In cada...bule, arome, apa calda, nu fierbinte, caci nu-i place; intra, se aseaza pe spate, regleaza dusul pe jet, isi spala parul si se da cu gel de dus pe tot corpul. Simte cum se atinge singura; are pielea aspra. Iese, isi pune prosopul pe ea, se uita in oglinda, capul sus. Aude telefonul, stie ca e el...nu are chef. O framanta, o macina, doreste sa...Isi da cu crema, pe fata, pe corp, pe maini, isi pune un tricou pe ea si isi aranjeaza parul. Ii place, e lung, frumos, ii sta bine.
Vrea sa iasa in oras, da...asta isi doreste, sa se plimbe singura, sa nu mai stea in casa, ii place sa se plimbe. Isi usuca parul...Nu a mai facut asta de mult, il aranjeaza, se machiaza cum stie ea mai frumos, se da cu ruj pe buze; nu s-a mai dat de mult cu ruj, ii place, se simte...ea.
Se imbraca lejer, frumos, se incalta cu sandalele de vara, zambeste in oglinda si-si spune ca ii place. Aude telefonul sunand, stie ca este el. Nu au mai vorbit, dar nu are starea necesara. Ii inchide, dandu-i sms si spunandu-i ca are foarte multa treaba...
Iese pe strada, lumea ii zambeste, se simte ea. Se plimba, isi cumpara inghetata, si asteapta...Pomi infloriti, cer senin si soare calduros...O zi frumoasa. Telefonul in geanta, suna. Crede ca e el...Desi are nevoie, prefera sa nu raspunda. Isi scoate bateria de la telefon pentru jumatate de ora. Niciun mesaj. Usurare?
Pe seara, ajunge in sfarsit acasa. In fata blocului, suna telefonul. Tresare, stie ca e el. Ii bate inima din ce in ce mai tare, zambeste, si raspunde. Intre timp, urca in lift:
-Alo? Esti acasa?
-Sunt in...
coboara din lift, iar la usa ei este el, abatut, cu un buchet de lalele negre si o cutie cu toarte in mana dreapta; o ia in brate, o saruta, ii spune cat de ingrijorat a fost, ii cere iertare si ii reaminteste cat de mult o iubeste.
El...s-a ocupat toata dupa-amiaza de pregatirea surprizei...Ea...a inteles

22 martie 2011

Diamant [ne]slefuit...


Este povestea unui unic diamant, foarte pretios si extrem de cautat. Un mester tanar, neexperimentat, l-a gasit. Tanar diamant, stralucitor, usor de slefuit, fin, si totusi dur, in acelasi timp. Incercand din rasputeri sa-i contureze formele, a realizat ca nu este demn de alta treaba. Astfel, diamantul a fost preluat de un mester mai timid, fara imaginatie, care nu reusea sa gaseasca o forma potrivita frumoasei pietre. L-a lasat asa dur, urat, si fara stralucire. Diamantul a stat mult timp, pana cand si-a mai facut curaj un om. A incercat o perioada lunga de timp, retus dupa retus, simtea cum ajunge aproape de perfectiune, iar diamantul incepea usor, usor, sa straluceasca. O greseala si toata munca lui s-a naruit, pretioasa piatra ajungand pe mainile cui nu trebuie...Un mester plin de sine, sigur ca face treaba buna, insa diamantul parca nu voia sa arate raza de stralucire in fata mainilor acestuia. Asa a dat inca unul peste el. Unul care a vazut dincolo de fata rigida a diamantului, insa neavand curajul sa lucreze, nu a putut sa-i dea stralucirea de care avea nevoie. Mesterul ce a urmat nu a putut pur si simplu sa recunoasca adevarata calitate a diamantului, nu l-a pretuit, s-a grabit sa-l lucreze, si l-a pierdut. Pana cand...diamantul a fost descoperit de un simplu muritor, om ce nu stia sa lucreze cu piatra pretioasa, nu stia ce inseamna sa realizezi cu adevarat ca tine in palme o adevarata comoara. Insa, toate lucrurile de care avea nevoie pentru a face piatra sa straluceasca, se aflau acolo, in mainile sale. Subtil, diamantul a stralucit pentru el, indepartandu-si singur, printr-o taina pe care nici nu stia ca o detine, duritatea de la suprafata. Astfel, mesterul si-a dat seama ca slefuind putin diamantul, cu grija, protejandu-i sensibilitatile, ii poate da o stralucire orbitoare...
Povestea se termina in momentul in care mesterul, cuprins de emotie, patruns de sclipirea diamantului, il strange la piept, si o fata-l cuprinde in brate. Iubirea lor, parca traita de la inceputurile lumii, e mai puternica decat fata diamantului neprelucrat.
Diamantul, acum slefuit, straluceste, in interior mai intens ca insusi Soarele. Razele lui sclipitoare, doar mesterului i se arata. El este demn. Ea? O bijuterie.






14 februarie 2011

Iubirea

Iubirea pare a fi sentimentul suprem ce te duce spre infinit, inseamna sa-ti traiesti viata dupa ticaitul ceasului ce iti bate in piept si te tine in viata.
Cand iubesti nu te gandesti daca ceea ce faci este bine sau rau, pur si simplu iti lasi sentimentele sa te conduca intr-o lume a ta, in care doar impreuna cu persoana dorita poti supravietui, te poti simti viu si implinit.
Acest sentiment puternic te cuprinde si nu iti mai da drumul, te urmareste precum o umbra, si te inconjoara cu mireasma trupului persoanei iubite zi de zi, ora de ora, clipa de clipa. Este ca atunci cand il vad pe el...si tresar; vorbeste cu mine si negresit, rosesc; ma ia de mana, si simtindu-i rasuflarea amutesc, iar cand buzele noastre se contopesc intr-un singur sarut, cateva clipe si lumile noastre devin comune, sentimentele ni le daruim reciproc, iar gandurile se suprapun in mii de vise.
Catullus spunea "Urasc si iubesc. Cum vine asta, poate ma intrebi". Aceste doua sentimente reprezinta mai degraba multe stari adunate la un loc si impartasite catre o persoana. A uri pe cineva nu este ceva rau, iar contrastul intre iubire si ura este atat de puternic, de intens, incat intervine o a treia stare, indiferenta.
Multi ar spune ca iubirea si ura sunt precum cei doi poli, si ca un om nu poate ubi si uri in acelasi timp si sub acelasi raport, dar eu sunt de alta parere. De ce nu ai putea iubi pe cineva, si in acelasi timp sa urasti acea persoana? Chesterton spunea ca "Iubirea inseamna sa iubesti ceea ce iti este antipatic; altfel, nu este o virtute". Eu prefer sa sustin ca opusul iubirii esre indiferenta...acel sentiment intens care alterneaza intre cele doua ce il framanta pe Catullus.
A iubi inseamna a trai, deoarece fara dragoste, fara afectiunea acordata unei persoane, nu poti trai, nu te poti simti implinit.
Viata este un tunel, din care poti scapa urmarind luminita din capatul lui. Dar de ce ar vrea sa scape cineva din tunelul vietii? Este simplu. Nimeni nu ar dori sa rataceasca acolo, ci doar sa strabata tunelul, sa ajunga fericit in capat si sa simta ca a trait. Dar, in acest tunel numit viata, trebuie sa fie prezenta si iubirea. Eu imi imaginez iubirea ca un labirint, unul ce are milioane de cai pe care sa ratacesti...
Si cum ar fi sa hoinaresti singur prin acel labirint? Pentru asta trebuie sa existe acea persoana care sa te indrume, sa-ti fie alaturi, o persoana cu ajutorul careia sa iesi din drumurile incrucisate, si sa urmaresti in continuare luminita.
Asa este iubirea...Un tot unitart alcatuit din ganduri, trairi, sentimente, imrpesii, pareri, adunate si impartasite celui drag, care iti este mereu aproape, te iubeste si are grija de tine.
Iubirea se traieste in doi, iar doi este suma dintre doua suflete ratacite, ce isi gasesc locul in aceeasi multime, care din vida devine ticsita...



[eseu scris in clasa a IX-a-2008]

7 februarie 2011

A invata

Oamenii vin...si pleaca.
Eu raman.
Eu sunt om.
Deci oamenii raman.
Deci eu vin si plec.
Noi ce facem?
...traim.

26 ianuarie 2011

Eu, tu si restul lumii...


Prea multe zile proaste, prea putine zile care sunt cu adevarat "ale lor", prea putin timp petrecut in totalitate cu zambetul pe buze, prea multe pareri de rau, prea multe momente de nervozitate, prea multe lucruri in plus...
Multa dragoste, multa pasiune, multa iubire, multe momente dragute, multe lucruri inocente, multe clipe gingase, multe plimbari relaxante, multe mese 'cele mai delicioase', multe promisiuni...desarte, multe vise, multe sperante, multa caldura, mult 'ei'.
Compenseaza? Da? 
Balanta echilibrata? Nu...Atarna in jos...iar iubirea...intotdeauna cica iese la suprafata, invinge, lupta pana la capat si...castiga.
Apoi, nu le mai ramane de facut decat sa aiba incredere...Ai incredere? Pai cate o data da, are, are mai multa incredere decat in propria-i persoana, totusi, uneori se ascunde in spatele unei voci care tremura, si evita sa spuna de ce-i plange sufletul.
Atunci...atunci intervine prietenul ei, care o ridica, mereu...ii da aripi, o motiveaza sa reuseasca sa faca lucruri de care nu era in stare inainte...sau cel putin pe care nu credea ca le va putea face vreodata.
Si cand este el la pamant...Cand se simte ea protectoare si cand incearca ea sa aiba grija de tot...Cand ii arata cat il iubeste, si vrea din tot sufletul ca el sa vada cat de mult il iubeste...Cand...El nu!!! Cand simte cel mai mult iubirea lui? Cum e atunci? Cum e cand nu stie ce nuanta sa aleaga? Cum e cand nici neutrul nu face fata? Atunci da, stie...Stie ca doar iubirea reuseste, doar iubirea se confrunta cu orice...Dar unde e iubirea? Este undeva printre ei... Pentru ca atunci cand se va termina si nu va mai exista 'altii' ca expresie in viata lor, atunci lupta va fi castigata.
Desi uneori ii curg lacrimi, lacrimi calde pe care el le sterge, privind-o in modul acela timid, si grijuliu, pupand-o pe frunte si spunandu-i ca totul va fi bine...Acele lacrimi inutile, pe care le varsa din motive pe caredoar ea le cunoaste, pentru ca el nu vrea. Atunci stie ca vrea sa se termine...Si vrea sa plece. Cand a vrut asta cel mai mult? Cand a gandit la rece; si a realizat ca nu o intereseaza acel "altii", ca 'el' este cel care conteaza, si ca lucrurile importante apartin 'lor'. Insa el...el nu e ca ea. Lui ii pasa; si nu trebuie.