Cauta...

13 mai 2014

Crestem


Introducere: urlete si racnete; modul in care pasesti in lume - la figurat.
Semeni cu x si cu y, nimeni nu te asociaza cu tine insuti. Nu ai personalitate, caracter, ci doar un suflet de care habar nu ai.

Cuprins: primele lucruri pe care le faci sunt sa minti si sa imiti. Minti ca iti este foame ca sa fii strans in brate de fiinta cea mai importanta din lume pentru tine. Apoi incepi sa faci ceea ce face si Ea: razi, te gadili, imbratisezi, pupi si o strigi: ma-ma!!! Si te tarasti pe jos ca sa ajungi la ea, plangi si incepi brusc sa razi cand te pune cu caputul la pieptul ei. Ajungi sa te ridici pe propriile picioare. Habar n-ai cat de greu este sa faci asta la douazeci de ani. Dar la aproape doi ani ti se pare o joaca de copil...alergi din colt in colt, cazi in fund si te ridici...Deja ii spui Mama! Si ea iti spune "hopa sus, viata e o lupta, trebuie sa te ridici singurel". Plangi in hohote, dar nu pentru ca stii ce inseamna, ci pentru ca te doare popoul...
Ajungi la gradinita-prima forma de socializare intr-un grup mare...acolo se contureaza caracterul, acolo se formeaza primele prietenii si se incaseaza primele palme date dintr-un fel de rautate.
La scoala deja esti constient ca daca faci rau, trebuie sa-ti para si mai rau...dar asa este? Acolo iti faci prieteni printre cei care stau cu tine in cartier sau aduc sanvisuri bune...
La liceu deja raul pe care il faci se transforma in durere...una reciproca. Pentru ca inveti sa te razbuni. Iar prietenii ti se par cei mai adevarati. Unii chiar asa sunt. Te vor suna si la 30 de ani sa te intrebe ce-ti face copilul si cu ce te mai ocupi... se leaga prietenii de sezon, de durata, sau de tema la mate. Dar se si inoada prietenii de o viata.
Iei bacul si ajungi student. Aici exista grupuri formate inainte sa tii minte numele tuturor. Aici nimeni nu mai este cu nimeni, si nu exista unitate. Fiecare cu a lui... Si parca asa este normal. Grupurile sunt de nedespartit, toti se inteleg intre ei, insa putini tin cu adevarat unii la ceilalti. Este frumos si in acelasi timp, trist. Dar nimeni nu are timp sa se gandeasca la asta: unii sunt indragostiti, altii au servici, altii le au pe ambele...sunt si cu probleme acasa, si cu probleme la cap, sau cu al lor cap afundat in sutele de pagini de curs.
Se termina facultatea, si ne cautam de munca...gasim in mare parte. Din punctul meu de vedere, daca iti doresti cu adevarat sa faci X lucru, se poate.
Logodna?! Nunta. Copil. Familie. Pentru mine asta este cel mai important.

Incheiere: pleci purtat pe brate - la propriu, exact asa cum ai intrat in lumea asta.