31 martie 2009

Leapsa-Ce te-a marcat?

Nu am mai scris de o săptămâna şi ceva, aşa că ar trbui să mă pun pe treabă...
Am primit o leapşă de la worsak în care trebuie să povestesc frumuşel ce m-a motivat pe mine in viaţă, marcat sau chestii de genul...Păi să incep:

În primul rând, familia. Eh...familia.Cei care mi-au fost alături când m-am născut şi probabil nu îmi vor mai fi alături când voi muri... Cred că sunt cele mai influenţabile persoane din viaţa mea. Şi sunt sigură că sunt singurele pentru care mi-aş schimba comportamentul (desigur, nu e cazul, nu mi-ar cere asta). Îi iubesc pe ai mei, şi îi respect pentru faptul că au avut răbdare cu mine, şi o sa aibă in continuare, sunt sigură de asta. (mă refer la mama şi tata, desigur).

Copil fiind, mi-am petrecut primii ani din viaţă alături de bunicii din partea tatălui meu şi vărul meu. Dintre toţi oamenii din curtea aia, îl ţin minte perfect pe bunicul, care de mult nu mai este printre noi. Dânsul m-a învaţat Tatăl Nostru, alfabetul, diverse jocuri ş.a. Când aveam vreo 5-6 ani s-a stins din viaţă, dar va rămâne mereu o persoană specială pentru mine, astfel încât pot spune că m-a iniţiat in această lume. M-a învăţat lucrurile elementare pentru un copil şi nu o să uit niciodată aceste fapte...

Pe la grădiniţă, într-o vacanţă mi-am rupt clavicula dreaptă. Nu a fost deloc bine, am renunţat la înot. Tot din acest motiv, în clasa a 5-a nu m-am dus la basket... Asta e...Chestia asta m-a marcat destul de negativ, dar trece...

Când eram mică, nu prea eram cu muzica...În general ascultam formaţii ca Holograf, Talisman, Abba şi Shakira. În fine, de câţiva ani incoace mi-am dezvoltat propriul stil şi normal că mi-am ales genurile de muzică de care am fost atrasă.

Apoi, prietenii. Nu ştiu ce m-aş face fără ei. Sunt cei care m-au învaţat majoritatea tâmpeniilor pe care le ştiu, dar tot ei m-au scos din anumite situaţii. Mă sprijină şi mă ajută când am nevoie...Le mulţumesc cu ocazia asta.

Prin iarna lui 2008 am avut şi metatarsiana stângă fisurata, în consecinţă am stat cu piciorul ţn ghips. Acum râd de momentele în care mergeam cu ajutorul cârjelor , dar nu îmi doresc să repet experienţa.

Să nu uit de animalele pe care le-am avut pe parcursul vieţii. Moartea unora dintre ele m-au marcat pe viaţă, dar amintirile pe care le am alături de "micuţii mei" mă fac să zâmbesc în orice moment.

Azi m-a marcat ceva într-un mod foarte frumos, nu pot să scriu despre ce e vorba, că o să creadă lumea că m-am îndrăgostit, deşi nu e asta...

În încheiere, aş spune că toate momentele petrecute alături de persoanele dragi mie m-au marcat într-un mod pozitiv, şi viaţa însăşi, pentru că nimic nu este mai frumos pe lume decât să ştii să trăiesti!

19 martie 2009

Moment de nervi:)



Oamenii sunt rai.
Astazi m-a sunat cea mai buna prietena a mea;
Plangea.
Mi-a spus ca nu mai poate...
De ce nu mai poate?
Din cauza oamenilor.
Exista prea putini oameni buni pe lume...
Nu foarte multi inteleg ceea ce vreau sa spun.
Dar o groaza critica;
Si judeca.
Si nu se gandesc la sentimentele acelor persoane pe care le ranesc.
Dar se dau destepti.
Isi dau cu parerea in momente foarte nepotrivite.
Mi-a murit un caine de la tara.
Merita oare? Nu nu merita.
Celalalt caine e pe moarte.
Nu vreau sa moara.
Pe 17 iulie face 3 ani;
E labrador cu lup.
Imi place sa ma joc cu el
Motanul meu de la tara a murit.
Il vreau inapoi;
Il aveam de 6 ani.
Azi am aflat...
Si acum plang...
De ce plang?
Vreau sa ma opresc.
Nu pot, ii vreau inapoi pe aia micii.
Am aflat o veste proasta azi.
Prietena mea nu e bine deloc;
Din niciun punct de vedere.
Si ce pot sa fac?
Vreau sa fac ceva..
Maine am meditatii
Nu stiu sa imi fac tema...
Asta e...
Vreau sa ma vad cu Simona
Trebuie sa o iau in brate si sa ii spun ca sunt alaturi de ea orice ar fi
Simt nevoia sa fac asta
Vreau sa ajung la tara cat mai repede;
Vreau sa il mai vad pe Max macar o data;
Nu am chef de scoala
Am nevoie de aer
De o plimbare lunga
Vreau sa ma opresc din scris
Nu pot
Sau poate nu vreau
Dar totusi, vreau
Sau nu.
Azi am fost ranita
M-am si distrat, dar...
Si mai e ceva
De fapt, coneva
S-a schimbat mult;
Nu mai e acelasi.
Eu mai sunt?
Eh,nu...dar trece
Lumea barfestem foarte mult
Lumea barfeste prost
Nu au ce face!
Sunt nervoasa
Tremur
Doar pisa pe care o ascult ma linisteste acum.
Faptul e consumat
Aseara un prieten era suparat
Voia sa plece de acasa
Nu l-am lasat
I-am spus ca nu e bine, l-am sfatuit sa stea cuminte
Asta a facut
Oare am facut bine?
Vreau sa citesc o carte.
Am deschis-o si nu am curaj sa o incep
Si o sa-mi puna nota pe ea...
Ah, iar mi-am uitat pin-ul de la telefon!
Azi mi-am dat seama de ceva
Nu, de mai multe
Nu conteaza de ce anume.
Si tot azi am mai realizat un fapt...
Nu ma pot opri din scris;
Scriu aberatii
Tot ce imi trece prin minte
imi vine sa rad..
De ce mi se pare amuzant?
Vreau sa invat sa cant la pian
Nu o sa fac asta nicodata
Vreau sa sar cu parasuta
Poate asta o sa fac...
Take me down to the Paradise city where the grass is green and the girls are pretty
Mda, foarte dragut
Cred ca o sa inebunesc
Sau nu
Faptul este consumat
Esti un mare cretin!
Nu stiu cum sa reactionez acum
De asta scriu toate astea
Nu o sa le pun cap la cap
Ocupa timp...
O sa fiu mereu cu tine!
La dracu, ce am?
Dar ce n-am?
As vrea sa pun punct, dar mai am...
E cam frig afara
Nu imi place vremea asta
Imi place ploaia, cea de vara
Ma linisteste
Vreau sa am o casa langa o sina de tren
Sa aud noaptea cum trece trenul, zgomotul ala e genial
Vreau sa iau o pauza
Am chef de o limonada
Simt ca am nevoie de o schimbare
Dar ce schimbare?
Mai scriu mult?
Am cunoscut o persoana geniala
Mi-e dor de vara-mea
I-am spus Simonei sa nu mai aibe incredere in oricine
Nu e bine sa ai incredere oarba
Te poti insela...
Trebuie sa imi dau seama cum sa rezolv problema asta
Sa nu uit sa nu ma mai dau cu parfumul asta ca ma ia ameteala de la el
Ce tampenie
Cat pot sa aberez
Si inca nu e tot
Imi plac buburuzele
Au buline...
Imi trec prea multe tampenii prin minte
Nu am mai ascultat de ceva vremeMatsyaho
Si nici Pendulum
Ce e cu mine?
Ce chestii ciudate
Maine am latina
Ma rog, oarecum azi
Doamne-ajuta!
Si meditatiile alea...
Oare mi-a expirat abonamentul?
Trebuie sa imi cumpar un mouse, asta nu mai merge bine.
Am nevoie de un basket, sa ma solicit la maxim
Poate atunci o sa dorm si eu adanc
Si nu ma visez urat
In ultima vreme visez
Foarte mult
Eu nu visam;
Si am si vise urate...
Ma asteapta o zi lunga
Acum inchei
Mai am putin
Nici nu mai vreau sa scriu
Mouse idiot!
Noapte buna!
Si...o zi buna!
:)

A smile is the most beautiful thing that someone ever gave me!

18 martie 2009

Un weekend frumos, o saptamana placuta

Astazi este miercuri, ziua de mijloc a saptamanii lucratoare si deja m-am plictisit. Vreau sa vina vacanta de vara, am nevoie de o pauza...
Weekend-ul trecut am fost in excursie, pentru doua zile am uitat de viata de Bucuresti, m-am eliberat de probleme si am respirat adanc niste aer de Olanesti. Si fost un weekend genial, de la bancuri, rau de masina si apfelsaft, la mancare nasoala, farse la telefon si sarituri prin balcon. Ei bine, asta a fost sambata mea, plina de vizite prin toate locurile in care mai fusesem deja de 3-4 ori: Manastirea Horezu, Pestera Muierii, Manastirea Polovragi.
Duminica a fost grozav, ne-am plimbat o leaca prin oras,
am fost si la izvoarele cu apa, cica sanatoasa...Apa aceea mirosea a oua, fiecare izvor avea minim 30 substante chimice necunoscute, si nu stiu ce om ar putea rezista cu apa aia, desi se fac tratamente pe baza ei.
Dupa ce am plecat din Olanesti, am ajuns in Rm. Valcea, am vizitat si Casa memoriala a lui Anton Pann, desigur, nu am mai intrat ca o vasusem deja:)).
Apoi ne-am plimbat in voie prin mall, apoi am fost cu Stefan, Serban si Ioana il Bila, si ne-am cumparat inghetata la cutie, lingurite de unica folosinta si bomboane cu rom. Eram singurii oameni care amncau inghetata strada din cutie, si de bomboanele alea ce sa mai spun, le ador.

Zilele astea au fost foarte misto, mi s-au intamplat atat de multe, printre care am dat de o melodie foarte tare, T.I. si Justin Timberlake-Dead and Gone. Nu stiu daca e veche, noua, sau chestii de genul, dar imi place. :)

16 martie 2009

Leapsa-poveste

Am primit o leapsa de la alexxutzu, in care trebuie sa scriu o poveste care sa contina cuvintele: spirite, fantastic, tacere, noapte, suspin, lumanari, voci, mana moarta, ochi rosii, inima, licantropie. Poveste suna cam asa:



Rares statea singur intr-o camera intunecoasa, in care se aflau niste obiecte stranii, aruncate pe acolo la inatmplare. El nu atia ce camera este aceea, sedea pur si simplu intr-un fotoliu vechi si ris de sobolani, si privea fix spre peretele din fata lui, imaginandu-si restul camerei: in spatele lui usa, o bucata de lemn slefuit, batut in doua trei cuie ruginite; in stanga lui o vitrina, care se balanganea la orice miscare, un tablou acoperit, pe care nimeni, niciodata nu a avut curiozitatea de a-l privi; in dreapta lui se afla un maldar de chestii vechi, prontre care o bata, o toaleta veche, pe care erau puse iste carti, iar usile ei erau pe jumatate rupte si scartaiau cand se miscau. Tot in acelasi loc exista un radio antic, ce tot mormaia ceva pe inelesul nimanui. Dar el privea in fata, spre semineul din perete; avea impresia ca acele flacari ii ard toate sperantele, visele si pacatele pe care le avea...
Prietenii lui, cei cu care venise in aceasta excursie, planuiau un sfarsit de saptamana gozav. zera vineri seara, iar la parterul casei, ce avea un singur etaj pe care se aflau trei camere, o baie si micuta incapere in care se afla Rares, era o atmosfera placuta, cum nu mai fusese de multi ani.
Proprietarii casei erau plecati, lasandu-i pe cei sase tineri ce le ocupau casa -Rares, Andrei, Delia, Bogdan, Mirela si Ioana- sa se distreze si sa petreaca zilele de vineri, sambata si duminica intr-o armonie perfecta.
Ioana era putin ingrijorata de lipsa lui Rares, asa ca a plecat in cautarea lui, lasandu-i pe restul sa vorbeasca si sa faca planuri pentru cele doua zile urmatoare.
-Ce faci aici? Te simti bine?
-Nu am nimic, lasa-ma!
-Raresm stiu ca nu vrei sa te afli aici, dar din moment ce esti cu noi, de ce nu incerci sa te destinzi putin?
-Nu te ascult! Inceteaza! Vocea ta ma oboseste...
-Sti ceva? Am venit aici sa ma simt bine alaturi de tine si prietenii nostri! Toate chestiile tale legate de spirite si duhuri ce ne bantuie ma seaca! Esti atat de...
-...AM SPUS SA MA LASI! TACI SI PLEACA! PLEACA!!!
Ioana iese nervoasa din camaruta si il vede pe Bogdan pe hol. Se opreste langa el si se asterne o tacere cumplita. Deja se lasase noaptea, si pe geam se vedea doar luna. Era luna plina, una superba, ce parea din alte lumi fantastice...
-Nu zici nimic, nu?
-...
-Ce a patit Rares? Ai vorbit cu el?
-Nu stiu, Bogdane...este ciudat si se comporta foarte neobisnuit...
-Hai jos, nu te mai lasa afectata de ce spune el...Doar il stim cu totii.
Jos era o zarva totala, Mirela si Delia il ascultau pe Andrei povestind o intamplare din liceu, iar intreruperea pe care au produs-o Ioana si Bogdan l-a iritat cateva momente pe Andrei. Mirela si Delia s-au dus la culcare, deoarece dupa drumul parcurs se simteau foarte obosite.
-Am ramas doar noi...
-Si acum?
-Nu stiu, poate ne povesteste Andrei ceva...fetele pareau destul de incantate..
-Ha ha, foarte dragut, Ioana, mersi! Eu ma duc la culcare, cu voi doi nu o scot la capat..Dar Rares?
-Am vorbit eu cu el....E in camaruta aia ciudata, sta si mai scoate cate un suspin, privind spre semineu.
-Noapte buna! Sa ai grija de fete...
-Vezi cum ai tu grija de Ioana, poate te mananca Rares!
-Hei, baieti, incetati! Radem, glumim, dar nu ma bagati pe mine la mijloc... Si vedeti ca voi dormiti impreuna, asa ca...
-...ce? Hau ca am plecat. Bogdane, tu unde vrei sa dormi? Pe jos sau sub pat?
-La margine, frate, la margine...
La parter au ramas doar Bogdan si Ioana. Era trecut de mult de miezul noptii si ei nu aveau somn...In intuneric se vedea o umbra...
-Ce faceti aici?
-Ai aparut si tu, in sfarsit...Stam si ne rugam de somn sa vina.
-Rares, ai ochii fosrte rosii. Ce ai patit, iubitule?
-Cred ca am stat cam mult cu ochii spre foc, nimic grav.
-Ne culcam?
-Da, stand in fotoliul ala am obosit si mai rau.
-Noapte buna, porumbeilor!
In camera mare a ramas doar Bogdan, singur, reflectand la numai el stie ce. Toata casa dormea, doar el sedea pe canapea. Peste cateva secunde, l-a trecut un fior pe sira spinarii si s-a ridicat. Indreptandu-se spre iesirea din camera, i s-a parut ca aude niste voci; voci ce l-au indreptat spre bucata de lemn slefuita, pe care a deschis-o usor , sa nu ii trezeasca pe ceilalti. Intra si vede fotoliul, care era intors cu spatele spre usa. Aude cum trosneste lemnul in semineu si da un mic ocol din priviri camerei. Nici nu ajunge sa roteasca prea mult ochii, caci zareste acel tablou acoperit. Se indreapta spre el, si atinge bucata de matase ce acoperea pictura. O tragem dar aceasta nu vrea sa descopere lucrarea . Parea ca ceva o tine. nu a insistat, nu ii statea in fire.Se hotaraste sa se duca langa Andrei sa se culce. Vocile inca nu ii lasau mintea in pace. Ajuns in fata camerei, vede lumina din baie aprinsa, si simte ca ceva il inteapa in inima. Se tranteste in pat, iar Andrei schiteaza un sunet de nemultumire.
Peste noapte, in casa a fost liniste, iar sambata dimineata, Rares a fost primul care s-a trezit, si a pregatit micul dejun pentru ceilalti. Dupa micul dejun, cele doua farfurii ale Deliei si Mirelei erau neatinse, la fel ca scaunele, ceaiul sau servetelele.
Cei patru care au mancat s-au simtit putin ciudat, dar Andrei parea cel mai afectat. Acesta urca pana in camera fetelor, si speriat se intoarce inapoi in bucatarie.
-Ce ai patit? Bai, ce ai? Esti alb ca varul.
-Bogdan are dreptate..Ce ai mai?
-NU! Delia...Mirela..Ioana! Unde este Ioana?
-Nu stiu...Bogdan, tu stii ceva de ea? S-a ridicat dupa ce ai plecat tu...
-Veniti amandoi incoace...
Cei trei au urcat in camera fetelor, urmandu-l pe Andrei, carem inspaimantat le arata camera. Se lasa tacerea. In camera era ca dupa razboi. Cearceafuri sfasaiate, perdele rupte, hainele lor imprastiate peste tot, sange improscat pe pereti si de lustra era...era atarnata o...o...mana moarta...
-Andrei, ce se intampla? Ce e asta?!
-Nu stiuk, Bogdane, nu stiu! Asta am gasit! Nu se poate...Unde sunt fetele? Rares, zi ceva!
-Asta este...etse...nu se poate...mana...Deliei
-AAAAAAAAAAAAAA!!!! Nuuuuu!
-Ioana, stai! Calmeaza-te, iubito, te rog! Faceti ceva!
-U-unde sunt? ce-ce s-a intamplat cu ele? C-ce s-a intamplat c-cu ele? C-ce este c-cu mana a-a-aceasta?
-Ioana, ascul...
-...Rares, taci! Asa ceva nu se poate intampla...
-Bai, eu asta am gasit cand am intrat, nu...nu inteleg...
-Bogdan?
-Nu stiu, Ioana, nu stiu...
Toate acestea li se pareau imposibile...Erau socati..ioana il tinea strans pe Rares, Bogdan nu zicea nimic,, iar Andrei mormaia ceva ce nu intelegea nimeni. Era fantastic, inimaginabil. Mana Deliei atarna de lustra, era vanata si plina de sange...
Singurul lucru de care erau sogur toti era acela ca fetele erau moarte, si nu puteau realiza cum de nu au auzit nimic, niciun strigat de ajutor...Bogdan isi aminteste de lumina de la baie, si le spune si celorlalti. Tinandu-se unul de altul, se indreapta spre capatul coridorului si deschid usa de la baie. In cada se afla trupul Mirelei, intr-o balta de sange, iar capul era pus in chiucveta. Fata Mirelei nu mai axista, se observa doar carnea, crestata de un cutit, iar in frunte avea infipt un cutit de bucatarie.
Pe oglinda era scris un mesaj destul de indescifrabil, dar Bogdan a reusit sa-l citeasca. In momentul in care l-a pronuntat, a simtit aceeasi intepatura in inima pe care o simtise cu o seara inainte. Pe oglinda scria "COLTII CE VA VOR STRAPUNGE VOR LASA URME MULT MAI MARI DECAT VA PUTETI IMAGINA!".
Aceasta zi de sambata a fost ingrozitoare pentru cei patru. Dupa ce au observat ca sunt la sute de kilometri de civilizatie, ca firele de la telefon sunt taiate di ca bagajele lor au disparut, s-au agitat si mai mult, si au hotarat ca cel mai indicat este sa astepte masina ce urma sa ii ia duminica seara.
Andrei era distrus de moartea celor doua...Abia acum isi dadea seama ca le iubea atat de mult...Ca nu putea trai fara ele. A hotarat sa-si puna capat zilelor. Pe marginea prapastiei, gandindu-se la decizia lui, a avut o ezitare...voia sa se intoarca inapoi, dar doi ochi rosii l-au impins spre murire...
Bogdan si Ioana se leganau in balansoar. Rares a venit niste chipsuri si s-a asezat langa ei. Au stat asa cateva ore, fara sa spuna nimic.
-Baieti, pe unde o fi Andrei?
-Chiara sa, pe unde o umbla?
-Nu stiu, eu si Ioana stam aici de ceva timp si nu a trecut prin zona...Tu l-ai vazut, Rares?
-Nu...
-Daca a patit ceva?
-Calmeaza-te, iubito, o sa apara el...
Andrei nu a mai aparut. Cei trei stateau in bucatarie, pregatiti de culcare...
Erau distrusi de disparitia prietenilor lor.
S-a lasat noaptea si s-au culcat. Noaptea aceea a fost atat de apasatoare pentru Ioana, gandindu-se ca ea poate pati acelasi lucru ca restul...Sa moara! Nu putea sa doarma. Se uita spre Rares si vede doi ochi rosii.Pareau sintomele de licantropie...Rares era agitat si...Bogdan aude un urlet si da buzna in camera cuplului.
-Rares! Trezeste-te!
-Poftim? Ce ai frate?
-Unde e Ioana?
-Ce? Poate e la baie...De unde vrei sa stiu eu?
-Tu nu ai auzit?Ioana a tipat. S-a auzit perfect! DIn camera asta.
-Poftim?
-Rares, ce ai? De ce te uiti asa?
-Bogdane, ai ochii rosii...Ma sperii! Uite...ai oglinda in spate...
Bogdan se uita in olinda si isi vede ochii rosii. Dar se uita mai atent si...ochii aceea nu erau ai lui...


11 martie 2009

Un zambet ;)


Este miercuri...in coltul din stanga-jos al ecranului imi arata ora 11:33, este un soare atat de placut afara si macaralele din spatele blocului imi zambesc, pe bune.
Nu am mai vazut de mult oameni fericiti, veseli, care sa rada cu adevarat, pana azi de dimineata...M-am trezit la 9, este prima oara cand nu m-am suparat pe telefonul meu ca a sunat, de asemenea este prima oara cand nu inchid alarma si ma culc din nou...M-am uitat in oglinda si...am vazut un om fericit..Mai exact o fata.
Era fericita, ma...zambea, asta era ideea. Nu i-a mai zambit nimeni in ultima vreme, asa ca si-a zambit singura.
Bai, azi daca iar vad oameni tristi innebunesc. Lume stresata de probleme peste probleme, au uitat sa mai multumeasca pentru soare, penntru ploaie, pentru viata in sine...Nuuuu, mai nou viata este un lucru dezamagitor si lumea isi blesteama zilele...
Oamenii uita sa zambeasca! Nu uita sa injure, sa comita crime, violuri, abuzuri fizice sau materiale...Dar uita sa fie fericiti!
Un zambet face cat sute de cuvinte, un zambet poate tine un om in viata, vindeca trupul si mintea...

Aseara eram foarte dezamagita dintr-un motiv anume. Simona m-a sunat si a inceput sa imi cante la telefon "Bad day". De vreo doua zile ascult melodia asta asa, incontinuu. De unde stia ea de ziua mea proasta,sau de faptul ca eu ascultam melodia aia, nu am de unde sa stiu, dar faptul ca a avut tresarirea de a ma suna si de a-mi canta aceasta melodie, cu vocea ei calda,lalaita si pitigaiata [lol:D] m-a faut sa vad partea aia buna a lucrurilor, care se ascundea in spatele geamului meu de la balcon [care s-a spart din cauza vocii ei]...
Bai, adevarul e ca nu e nimic mai placut decat sa ai prieteni, fie ei buni sau rai, frumosi sau urati, destepti sau prosti s.a. Simona se incadreaza in partile pozitive, pe bune.

Ah, sa mentionez...acum vreo 2 minute am iesit pe balcon, si vanzatoarea de la magazinul din spate mi-a facut cu mana, si era tare zambareata. Eu cred ca se poate daca vrei ;) ...

Post scris pentru [D_D]
Vezi, m-am tinut de promisiune:P:))

9 martie 2009

8 martie

Dupa cum spuneam in post-ul precedent, i-am facut o surpria mamei...Apropo, pana la urma am schimbat maruntul ala...Continuand, i-am facut mamei p felicitare dintr-o punga de cadou, am decupat astfel incat sa iasa cum trebuie, am lipit si o fundita pe care am rupt-o de pe alta punga de cadouri...I-am cumparat si o lalea rosie, si le-am pus in mijlocul holului, astfel incat in momentul in care a ajuns acasa, eu fiind afara,i-au sarit in ochi...
Am vrut sa fie ceva special si sincer, desigur original, si desi a iesit cam tipatoare, pentru ca dupa ce ca felicitarea avea dungi rosii, am mai decupat si inimioare din restul de material si le-am lipit in interior, siiii, am folosit si marker rosu pentru a scrie urmatoarea chestie: [:D] :

De ce o felicitare?

Pentru ca esti cea mai buna mama din lume!
Pentru ca niciodata nu ti-am aratat cat de mult te apreciez!
Pentru ca faci ca viata mea sa fie mai usoara, chiar perfecta!
Pentru ca este 8 martie...
Pentru ca este ziua ta...
Pentru ca esti o femeie minunata si o mama unica!
Pentru ca te iubesc!
Pentru ca nu ti-am spus niciodata aceste lucruri!
Pentru ca mi-ai dat viata!
Pentru ca sunt mii de lucruri de scris, sar nu mai am loc!

Si pentru a va face o idee mai completa...




5 martie 2009

Întrebări...



Cate lucruri pot face intr-o viata?
Cate lucruri mi-am propus sa fac in viata?
Cate din aceste lucruri le voi realiza intr-un final?
Unde mi-as dori sa mor?
Unde as fi vrut sa ma nasc?
Unde mi-ar fi mai bine decat acasa?
Cu cine mi-ar fi mai bine decat cu persoanele alaturi de care sunt acum?
Cu cine as face toate lucrurile pe care le fac acum cu persoanele de langa mine?
Cu cine mi-as impartasi gandurile pe care le impartasesc acum oamenilor pe care ii cunosc?
De ce nu exista pesti in pesteri?
De ce nu exista oameni care sa spuna ca au o viata perfecta?
De ce animalele nu vorbesc cateodata, iar oamenii nu mai tac?
Cum ar trebui sa reactionez in anumite situatii?
Cum ar trbui sa ma comport cu oamenii pe gare nu ii agreez?
Cum ar trbui sa ma comport cu oamenii care nu am agreeaza?
Cand ar trebui sa le stiu pe toate?
Cand ar trbui sa inteleg ca asa ceva nu este posibil?
Cand o sa reusesc sa invat din greseli?
La ce ar trebui sa ma uit cand nu exista un obiect in fata mea?
La ce persoana sa ma concentrez cand nu vreau sa ascult pe nimeni?
La ce ar trebui sa fac referire cand nu am despre ce sa vorbesc?
Cu ce ar trebui sa ma laud cand nu am nicio realizare?
Cu ce persoana sa vorbesc daca nimeni nu vrea sa vorbeasca cu mine?
Cu ce sa ma imbrac daca afara e soare?
Cui sa ma adresez in aceste situatii?
Cui sa ii spun ce simt, daca nu simt nimic?
Cui sa ii ascult povestile, daca nimeni nu mai traieste ca in povesti?
Despre ce sa scriu in afara de aceste lucruri triste ce ma apasa?Despre ce fenomen al naturii se poate spune ca este cel mai misterios?
Despre ce vorbesc oamenii aceea in soapta?Cu cine sa merg pe strada, daca e innorat si ma paraseste pana si umbra?
Cu cine sa vorbesc, daca sunt doar surzi in jurul meu?
Cu cine sa ma joc, daca nu stiu regulile?

Despre cine se spun atatea lucruri urate?
Despre cine se poate spune ca este cel mai bun om?
Despre cine se pot spune in general, doar lucruri bune?
Cand ar trebui sa incep sa ma schimb?
Cand ar trebui sa ma accepte lumea asa cum sunt?
Cand ar trebui sa se intample atat de multe lucruri?
Cine ar trebui sa ma invete sa iert?
Cine se presupune ca ma va indruma?
Cine vrea sa faca ceva pentru a schimba ceva?
Prin ce metode as reusi eu sa schimb lumea?
Prin ce mod am putea impreuna sa schimbam lumea?
Prin ce mijloc as putea reusi sa conving lumea ca se poate schimba?
Din ce motiv nu face nimeni nimic?
Din ce motiv exista atata rautate?
Din ce motiv oamenii sunt avari, si nu ajuta si persoana de langa?
Pentru ce ma framant eu punandu-mi aceste intrebari?
Pentru ce lupt, stiind ca nu exista premiul cel mare?
Pentru ce ma zbat?
Ce entietate ma face sa scriu acum?
Ce pot face sa conving lumea ca greseste?
Ce o sa se aleaga daca cineva nu face ceva?

Si mai ales, oare exista cineva care imi poate raspunde la aceste intrebari?
Nu, nu exista...Sunt simple intrebari ale caror raspunsuri sunt inexistente...Si daca unele dintre ele ar avea un raspuns, este mai bine ca uneori sa nu il auzi, si sa lasi totul sa curga de la sine.


4 martie 2009

Ce lume trista


O lume imperfecta in care traiesc oameni imperfecti. Oameni a caror ocupatii nu au nicio legatura cu ceea ce le-ar placea sa faca sau ar vrea sa faca...Au o viata monotona, nesatisfacatoare, dar nu vor sa recunoasca.
Ea e putin altfel, are conceptii diferite fata de ceilalti, nu asculta de prea multa lume si nu ii pasa de nimic, nu vrea sa recunoasca, dar nu are ce face. Este o ciudata, cu principii bine conturate, ideile ei despre viata si le concepe din propriile trairi si amintiri, nu asculta povesti, le intelege. Totusi tinde sa creada ca este o persoana buna care nu face rau nimanui, dar greseste. Ei nu au aceeasi parere, o cred o ciudata, o straina care le invadeaza intimitatea. Cand au avut nevoie de ajutor, de cineva caruia sa i se planga, ea era acolo. Si-a ascultat aproape fiecare apropiat, a plans alaturi de oamenii tristi pe care i-a intalnit, a adresat un zambet cand i s-a parut ca ar fi nevoie, a oferit o imbratosare oricui a avut nevoie intr-un moment neplacut, niciodata nu a refuzat sa asculte pe cineva, nu a spus "nu".
Dar cand ea are nevoie de cineva,de un sprijin, de o persoana care sa ii fie alaturi, se napusteste o furtuna peste lumea ei, si o tornada de rautati ii navaleste toate cunostiintele. Cand este trista, viata ei devine pustie ca un desert, nimeni nu o intelege, nu o ajuta, nu ii ridica moralul...
Poate are si ea nevoie de un sfat, de o parere. Dar nu merita, nu? E prea ciudata, prea diferita, si nu are nevoie de sprijin, nu...Se poate descurca singura, e destul de mare, are 16 ani...
De ce dracu trebuie sa traiasca intr-o astfel de lume?!

1 martie 2009

Iubire interzisa...


Intr-o seara de duminica, Rares privea luna pe fereastra. Se uita foarte atent si parea foarte vrajit de frumusetea ei. Privirea lui adanca parea sa cuprinda lumi intense si nedescoperite, pupilele marindui-se cu fiecare clipire...
A stat asa ore intrgi, reflectandu-si sufletul in sclipirea lunii, alinandu-si tristetea cu gingasia ei, cautand o pustoaica...
Dar el nu stia cine este aceasta fata, de unde este sau cum se numeste...Stia doar ca are cei mai frumosi ochi din lume, si ca ii este interzis sa o priveasca, atinga sau sa vorbeasca cu ea. Parca il si mustra constiinta pentru acea privire pe care si-au adresat-o. Si totusi avea acea dorinta arzatoare de a o revedea, de a o privi in ochi...
Toata seara a stat cocotat pe pervazul de la geamul din camera, stuudiind luna in cel mai mic amanunt, socotindu-i lumina, apreciindu-i caldura...Tot ce facea este sa urmareasca divinul corp cosmic ce ii lumina noptile prea lungi.
A doua zi la scoala, nu i se simtea prezenta, parea foarte absent, distras de ceva anume nu isi putea comasa gandurile si formula o propozitie coerenta. Se gandea doar la privirea ei...
Dupa terminarea orelor, se indrepta spre casa...Pasea parca prin vid, isi numara pasii, dar mereu pierdea sirul...Rares nu dorea decat sa revada acei ochi de jad. In drumul lui este atras de o mare de straie verzi, fluturate de vant...Privind insistent intalneste din nou acele margele de jad, ascunse de un voal de matase.
Pe sub lungile-i sprancene, il privea gingas, iar Rares simtea teama din ochii ei, acea superba fata insotita de niste santinele cu niste imense turbane pe cap... Pustiul era dezamagit, si ajuns acasa, urca in camera lui mica si calsuroasa, si se cocoata la locul lui, pervazul geamului, de unde priveste luna insistent, de parca ar fi vazut-o pentru prima oara...Nu a dormit toata noaptea, meditand la frumusetea saracei fete...
Peste cateva zile, destinul le uneste din nou drumurile, de data asta ea fiind singura, si el mai hotarat ca niciodata sa vorbeasca cu fata ce ii bantuia visele. Se duce spre ea, patrunde prin marea de oameni, si cand ajunge in sfarsit langa ea, artagosul si inganfatul de bunicasu o trage de mana, ceratnd-o pentru faptul ca priveste la straini...
In acea seara era luna plina, iar ea sedea pe malul lacului din oras, singura, plangandu-si de mila, blestemandu-si soarta nenorocita si viata murdara... Invaluita ca de obicei intr-o mare de voaluri leganandu-se in vant, trista si dezamagita de ce0i rezerva viitorul, era hotarata sa-si puna capat zilelor...Asta pana cad...apare el. O priveste in ochi, si se aseaza fix langa ea, fara sa isi apropie trupurile. O mangaie usor pe spate, in semn de prietenie, iar ea, rusinata, se apropie de el, clipeste de doua ori, inchide ochii si il lasa sa o priveasca, in timp ce i se preling lacrimile pe obraz...Rares se intristeaza, si cu delicatete indeparteaza voalul ce ii acoperea fata...Ramane uimit, vazand cea mai suberba fiinta de pe Pamant, cele mai deliate buze, si cei mai fini obraji pe care i-a atins vreo data...O saruta, si se daruiesc unul altuia...
Rares stie acum ca Ilona il iubeste...