Iubire interzisa...

Intr-o seara de duminica, Rares privea luna pe fereastra. Se uita foarte atent si parea foarte vrajit de frumusetea ei. Privirea lui adanca parea sa cuprinda lumi intense si nedescoperite, pupilele marindui-se cu fiecare clipire...
A stat asa ore intrgi, reflectandu-si sufletul in sclipirea lunii, alinandu-si tristetea cu gingasia ei, cautand o pustoaica...
Dar el nu stia cine este aceasta fata, de unde este sau cum se numeste...Stia doar ca are cei mai frumosi ochi din lume, si ca ii este interzis sa o priveasca, atinga sau sa vorbeasca cu ea. Parca il si mustra constiinta pentru acea privire pe care si-au adresat-o. Si totusi avea acea dorinta arzatoare de a o revedea, de a o privi in ochi...
Toata seara a stat cocotat pe pervazul de la geamul din camera, stuudiind luna in cel mai mic amanunt, socotindu-i lumina, apreciindu-i caldura...Tot ce facea este sa urmareasca divinul corp cosmic ce ii lumina noptile prea lungi.
A doua zi la scoala, nu i se simtea prezenta, parea foarte absent, distras de ceva anume nu isi putea comasa gandurile si formula o propozitie coerenta. Se gandea doar la privirea ei...
Dupa terminarea orelor, se indrepta spre casa...Pasea parca prin vid, isi numara pasii, dar mereu pierdea sirul...Rares nu dorea decat sa revada acei ochi de jad. In drumul lui este atras de o mare de straie verzi, fluturate de vant...Privind insistent intalneste din nou acele margele de jad, ascunse de un voal de matase.
Pe sub lungile-i sprancene, il privea gingas, iar Rares simtea teama din ochii ei, acea superba fata insotita de niste santinele cu niste imense turbane pe cap... Pustiul era dezamagit, si ajuns acasa, urca in camera lui mica si calsuroasa, si se cocoata la locul lui, pervazul geamului, de unde priveste luna insistent, de parca ar fi vazut-o pentru prima oara...Nu a dormit toata noaptea, meditand la frumusetea saracei fete...
Peste cateva zile, destinul le uneste din nou drumurile, de data asta ea fiind singura, si el mai hotarat ca niciodata sa vorbeasca cu fata ce ii bantuia visele. Se duce spre ea, patrunde prin marea de oameni, si cand ajunge in sfarsit langa ea, artagosul si inganfatul de bunicasu o trage de mana, ceratnd-o pentru faptul ca priveste la straini...
In acea seara era luna plina, iar ea sedea pe malul lacului din oras, singura, plangandu-si de mila, blestemandu-si soarta nenorocita si viata murdara... Invaluita ca de obicei intr-o mare de voaluri leganandu-se in vant, trista si dezamagita de ce0i rezerva viitorul, era hotarata sa-si puna capat zilelor...Asta pana cad...apare el. O priveste in ochi, si se aseaza fix langa ea, fara sa isi apropie trupurile. O mangaie usor pe spate, in semn de prietenie, iar ea, rusinata, se apropie de el, clipeste de doua ori, inchide ochii si il lasa sa o priveasca, in timp ce i se preling lacrimile pe obraz...Rares se intristeaza, si cu delicatete indeparteaza voalul ce ii acoperea fata...Ramane uimit, vazand cea mai suberba fiinta de pe Pamant, cele mai deliate buze, si cei mai fini obraji pe care i-a atins vreo data...O saruta, si se daruiesc unul altuia...
Rares stie acum ca Ilona il iubeste...