Doar o drogată

Zilele astea, că tot am fost la ţară, unde PC oha, am scris de mână nişte povestioare. Prima dintre ele este următoarea:

Acum mă simt bine. Întreabă-mă şi o să spun că totul merge strună. Încă mai stau aici, unde iarba este permanent verde, parcă nu îmbătrâneşte în timp, şi nimeni nu o udă, nimeni nu o tunde, nimeni nu face nimic în legătură cu asta. Dar eu, cu un gust amar îmi spun: "o să trec şi peste asta!" Deja m-am obişnuit cu oamenii ăştia îmbrăcaţi în halate verzi. Trec mereu pe lângă mine şi mă întreabă cum mă simt. Ce să le spun? Adevărul? Este evident! Cine s-ar simţi bine într-un spital de nebuni? Refuz să cred că locul meu este aici, alături de rătăciţii ăştia.
M-am pierdut în speranţe. Şi asta s-a întâmplat numai din vina mea. Nu voiam să fie aşa, dar iată că acţiunile mele funeste m-au adus în pragul nebuniei. Eram doar o copilă, atât de inocentă şi fericită. Dar aceste tentaţii m-au atras către necunoscut, unul foarte nemilos, care a profitat de vulnerabilitatea mea.
S-a întâmplat cu mulţi ani în urmă, nici nu mai ştiu exact unde sau cum. Dar am căzut pradă tentaţiei. Prima oară nu simţi nimic, pur şi simplu îţi intră în sânge, şi te pătrunde până în cele mai îndepărtate puncte ale gândirii, halucinezi şi îţi uiţi mintea undeva departe...Dar următoarea dată devine plăcut...
Şi aşa am prins gustul. Ajungeam foarte uşor într-o stare euforică. Cel mai îngrozitor moment era acela în care reveneam cu picioarele pe Pământ. Eram în lumea reală, dar îmi doream foarte mult să mă întorc la starea de extaz.
Am dus-o aşa ani întregi, ajunsesem jalnică, dar gustul desăvârşit al plăcerii îmi provoca poftă. Şi ei erau la fel de slabi ca mine. Nimeni nu ar fi putut spune "Nu!". Ţin minte cum stăteam în cerc, şi râdeam unii de alţii, ne provocam la fel şi fel de întreceri. Eram un grup mic. Cinci, mai exact. Dar eram de nedespărţit. Ne-am fi dat viaţa unul pentru altul.
Două fete şi trei băieţi. Eram cei mai buni prieteni. Dar ea, o persoană atât de drăgiţă şi inocetnă. a vrut mai mult. Şi când un om obţine ceva, simte nevoia de mai mult. Aşa a făcut ea...Moartea ei ne-a terifiat. Am plâns ore în şirlângă mormântul ei, şi am jurat împreună cu băieţii că nu o să lăsăm să ni se întâmple asta. Dar jurămintele sunt greu de respectat, iar soarta nu cruţă pe nimeni. Doi dintre ei şi-au pierdut viaţa, tot din cauza dorinţei de extaz absolut. Rămăseserăm doi. Ăşângeam unul pe umărul celuilalt, îngroziţi de soarta rudă ce avea să ne aştepte.
Eu una eram mai tare, mă abţineam, dar el era altfel, întotdeauna a fost diferit de mine. Eram speciali unul pentru altul. M-a învăţat să iubesc şi să fiu iubită, mi-a dăruit momente de neuitat. Dar nu a mai rezistat . Pur şi simplu, voia să scape de ea, de "târfa aia nenorocită", cum îi spunea el...de viaţă. Şi a făcut-o!
Am fost distrusă, ajunsesem să mă înjosesc pentru un gram de plăcere. Am hotărât brusc că trebuie să fac ceva. Şi aşa am ajuns aici, un loc cumplit din care vreau să scap! Medicii spun că sunt vindecată...
Abia aştept să ies şi să trag din nou!