Ea inca nu stie ce este bine, si ce este rau. Nu stie cum sa se comporte in preajma lui, sau daca ar trebui sa faca asta intr-un anumit fel. S-ar preface? Probabil ca da...Desi naturaletea si felul ei de a fi, uneori, depasesc limitele, considera ca este mai bine sa fie sincera si sa spuna ce simte, in loc sa raneasca mai tarziu, ascunzandu-si gandurile, cum obisnuia sa faca inainte. Este iubirea asa? Sau nu este iubirea reala, reciproca si intensa?
va urma...
Niciodata, dar absolut niciodata nu am inteles de ce trebuie sa se intample astfel de lucruri, de ce trebuie sa existe pe Pamant, de ce nu merge totul bine de la A la Z, si de ce trebuie sa ma fac neinteleasa absolut de fiecare data cand vreau sa dreg lucrurile.
Daca as vrea sa fac rau cuiva, sa-mi bat joc de un lucru, sa ranesc o persoana, as putea sa ma chinui zile, saptamani intregi, si tot nu as reusi, in schimb in situatiile opuse, cand vreau sa fac bine, sa arat ca pretuiesc, sa aduc fericire, veselie, bucurie, eforturile devin inutile si da, gresesc.
Se spune ca "a gresi e omeneste"...Daca as fi caine, sarpe, extraterestru, sobolan, o taratura pe sub pamant, sau o creatura fictiva, as gresi exat in acelasi mod in care gresesc si acum. Nu este o presupunere, sunt convinsa de asta!
Este povestea unui unic diamant, foarte pretios si extrem de cautat. Un mester tanar, neexperimentat, l-a gasit. Tanar diamant, stralucitor, usor de slefuit, fin, si totusi dur, in acelasi timp. Incercand din rasputeri sa-i contureze formele, a realizat ca nu este demn de alta treaba. Astfel, diamantul a fost preluat de un mester mai timid, fara imaginatie, care nu reusea sa gaseasca o forma potrivita frumoasei pietre. L-a lasat asa dur, urat, si fara stralucire. Diamantul a stat mult timp, pana cand si-a mai facut curaj un om. A incercat o perioada lunga de timp, retus dupa retus, simtea cum ajunge aproape de perfectiune, iar diamantul incepea usor, usor, sa straluceasca. O greseala si toata munca lui s-a naruit, pretioasa piatra ajungand pe mainile cui nu trebuie...Un mester plin de sine, sigur ca face treaba buna, insa diamantul parca nu voia sa arate raza de stralucire in fata mainilor acestuia. Asa a dat inca unul peste el. Unul care a vazut dincolo de fata rigida a diamantului, insa neavand curajul sa lucreze, nu a putut sa-i dea stralucirea de care avea nevoie. Mesterul ce a urmat nu a putut pur si simplu sa recunoasca adevarata calitate a diamantului, nu l-a pretuit, s-a grabit sa-l lucreze, si l-a pierdut. Pana cand...diamantul a fost descoperit de un simplu muritor, om ce nu stia sa lucreze cu piatra pretioasa, nu stia ce inseamna sa realizezi cu adevarat ca tine in palme o adevarata comoara. Insa, toate lucrurile de care avea nevoie pentru a face piatra sa straluceasca, se aflau acolo, in mainile sale. Subtil, diamantul a stralucit pentru el, indepartandu-si singur, printr-o taina pe care nici nu stia ca o detine, duritatea de la suprafata. Astfel, mesterul si-a dat seama ca slefuind putin diamantul, cu grija, protejandu-i sensibilitatile, ii poate da o stralucire orbitoare...
Povestea se termina in momentul in care mesterul, cuprins de emotie, patruns de sclipirea diamantului, il strange la piept, si o fata-l cuprinde in brate. Iubirea lor, parca traita de la inceputurile lumii, e mai puternica decat fata diamantului neprelucrat.
Diamantul, acum slefuit, straluceste, in interior mai intens ca insusi Soarele. Razele lui sclipitoare, doar mesterului i se arata. El este demn. Ea? O bijuterie.
Iubirea pare a fi sentimentul suprem ce te duce spre infinit, inseamna sa-ti traiesti viata dupa ticaitul ceasului ce iti bate in piept si te tine in viata.
Cand iubesti nu te gandesti daca ceea ce faci este bine sau rau, pur si simplu iti lasi sentimentele sa te conduca intr-o lume a ta, in care doar impreuna cu persoana dorita poti supravietui, te poti simti viu si implinit.
Acest sentiment puternic te cuprinde si nu iti mai da drumul, te urmareste precum o umbra, si te inconjoara cu mireasma trupului persoanei iubite zi de zi, ora de ora, clipa de clipa. Este ca atunci cand il vad pe el...si tresar; vorbeste cu mine si negresit, rosesc; ma ia de mana, si simtindu-i rasuflarea amutesc, iar cand buzele noastre se contopesc intr-un singur sarut, cateva clipe si lumile noastre devin comune, sentimentele ni le daruim reciproc, iar gandurile se suprapun in mii de vise.
Catullus spunea "Urasc si iubesc. Cum vine asta, poate ma intrebi". Aceste doua sentimente reprezinta mai degraba multe stari adunate la un loc si impartasite catre o persoana. A uri pe cineva nu este ceva rau, iar contrastul intre iubire si ura este atat de puternic, de intens, incat intervine o a treia stare, indiferenta.
Multi ar spune ca iubirea si ura sunt precum cei doi poli, si ca un om nu poate ubi si uri in acelasi timp si sub acelasi raport, dar eu sunt de alta parere. De ce nu ai putea iubi pe cineva, si in acelasi timp sa urasti acea persoana? Chesterton spunea ca "Iubirea inseamna sa iubesti ceea ce iti este antipatic; altfel, nu este o virtute". Eu prefer sa sustin ca opusul iubirii esre indiferenta...acel sentiment intens care alterneaza intre cele doua ce il framanta pe Catullus.
A iubi inseamna a trai, deoarece fara dragoste, fara afectiunea acordata unei persoane, nu poti trai, nu te poti simti implinit.
Viata este un tunel, din care poti scapa urmarind luminita din capatul lui. Dar de ce ar vrea sa scape cineva din tunelul vietii? Este simplu. Nimeni nu ar dori sa rataceasca acolo, ci doar sa strabata tunelul, sa ajunga fericit in capat si sa simta ca a trait. Dar, in acest tunel numit viata, trebuie sa fie prezenta si iubirea. Eu imi imaginez iubirea ca un labirint, unul ce are milioane de cai pe care sa ratacesti...
Si cum ar fi sa hoinaresti singur prin acel labirint? Pentru asta trebuie sa existe acea persoana care sa te indrume, sa-ti fie alaturi, o persoana cu ajutorul careia sa iesi din drumurile incrucisate, si sa urmaresti in continuare luminita.
Asa este iubirea...Un tot unitart alcatuit din ganduri, trairi, sentimente, imrpesii, pareri, adunate si impartasite celui drag, care iti este mereu aproape, te iubeste si are grija de tine.
Iubirea se traieste in doi, iar doi este suma dintre doua suflete ratacite, ce isi gasesc locul in aceeasi multime, care din vida devine ticsita...
[eseu scris in clasa a IX-a-2008]
Oamenii vin...si pleaca.
Eu raman.
Eu sunt om.
Deci oamenii raman.
Deci eu vin si plec.
Noi ce facem?
...traim.
