Parfum etern...

O padure...atat putea vedea in fata ochilor. Multi copaci, care mai de care mai infloriti...Atatea parfumuri combinate...Dar unul singur ii putea patrundea fosele nazale pana in adancul sufletului. Si se lasa purtat de acel parfum imbietor.
Nici nu stia unde se duce, desi parfumul acela parca-i contura trupul. Ametit, lasat purtat de mireasma-n vant, a ajuns intr-un luminis plin de maci rosii. Erau multe, frumoase, parfumate, insa niciuna ca cea pe care o cauta...
Lasandu-se purtat de parfum, si-a continuat drumul printre copaci...Nici nu se gandea cum va iesi din padure, nici nu-i pasa de asta...Si astfel a mai patruns intr-un luminis...Ghiocei...Multi, mici, firavi, inocenti. Si acolo erau multe, insa parfumul niciuneia dintre ele nu se contopea cu aroma care-l ametea de atata timp.
Si-a continuat drumul...La un moment dat, s-a oprit brusc. Vantul batea, iar florile incepeau sa cada din pomi una cate una, ca o ploaie de vara...densa si racoroasa. Tragand aer in piept, i-a simtit parfumul de parca ar fi fost langa el. Ajuns intr-un loc intunecat, acoperit de o stanca crapata, si-a camuflat simturile in miile de lalele negre din jur...Si acolo a simtit cel mai intens esenta ei...Cu mana stanga a rupt cateva lalele, iar cu mana dreapta si-a sters singura lacrima care i se scursese de mult timp incoace...S-a apropiat de ea, simtind cum inima ii bate astfel unui parasutist. Ajuns in spatele ei, a tras aer in piept mai intens ca niciodata, cu o dorinta arzatoare de a-i simti parfumul, a strans-o in brate si...a vazut-o evaporandu-se...A ramas doar cu senzatia unui miros special, care s-a evaporat in bataia vantului...