Ploaia

Noo, ma uit asa la cer si vad ca o sa ploua...este innorat. Dar nu imi pasa. Ploua de multe saptamani prin Bucurestiul asta si deja m-am obisnuit, si am invatat sa imi placa. Ziua cald de mori, numa bine sa stai in canapea la tv cu un cocktail in mana, dupa-amiaza ploaie, iar seara racoare, numa' bine de iesit p'afara.
Ei bine, imi place ploaia. Si imi ador pelerina de ploaie. Ma simt ca in Harry Potter. Pentru ca in fiecare seara cand ploua, ies pe strada cu pelerina si ma plimb...Imi limpezesc gandurile, ma simt bine, si pe bune, cand ploaia imi atinge pielea parca imi spala pacatele...Tehnic vorbind nu am pacate, dar ca orice om mai calc si eu stramb.
Si astazi sper din tot sufletul sa ploua, pentru ca pelerina mea nu a mai fost udata de cateva zile, si pacatele mele nu au mai fost spalate -cica pentru asta ar trebui sa existe taina spovedaniei, dar nici aia nu am mai implinit-o de ceva vreme-. Asa ca rogu-Te Doamne sa ploua azim pentru ca trebuie sa ma linistesc, singura, pe strazi, cu handsfree-ul in ureche si cu muzica la un nivel relativ scazut.
Ma simt foarte ciudat, si nu m-as opri nicio clipa din scris, dar cred ca o sa ma duc la jurnalul meu, pentru ca ieri am primit o agenda de la doua persoane foarte speciale pentru mine, un cuplu scump si simpatic, doi oameni la care tin, si care mi-au facut saptamana mai buna, vizitandu-ma ieri.
Revenind la ploaie, am nevoie de relaxare, trebuie sa stau intr-un loc izolat, sa uit de toti si de toate, sa uit ca am facut multe persoane sa sufere in ultimul timp, ca am lasat oameni balta, ca m-am pus pe mine o data in viata inaintea celorlalti, si ca m-am dezamagit pe mine insami in privinta unor lucruri. Ploaia imi este prietena...azi, maine si pentru totdeauna...