Cauta...

5 iulie 2009

Printesa si cavalerul...

Pentru ca beau apa plata dintr-un pahar de Jack Daniel si nu am altceva mai bun de facut decat sa stau pe net sau sa citesc [ceea ce voi face, probabil, mai incolo], m-am gandit sa scriu o povestioara, pe care am inventat-o intr-o zi cu soare, in care trebuia sa il adorm pe Matei. Cum lui ii place sa vorbesc mult si prost, pentru ca lucrurile astea il obosesc si automat, il adorm, am creat o mica...abureala. Nu am un titlu mai bun...:D

Printesa si cavalerul?

O fata frumoasa, printesa peste Regatul Otto, traia in castelul ei, pe Dealul Rinoh, deal ce avea inaltimea de 800m. La fiecare 100m, dealul era inconjurat de paznici, astfel incat nimeni sa nu poata sa ajunga la palat, si mai ales, la Printesa. Printesa Ilona era o fata frumoasa, de 19 ani, o floare care abia isi desfacea petalele, tanara, bruneta, cu parul in bucle, sani rotunzi si coapse puternice, maini fragede, si o privire atat de patrunzatoare, cu ochii verzi ca smaraldul, cruda inca si cu suflet trist. Trista pentru ca Regele Gorak, tatal sau, om bun si sufletist, nu o lasa sa iasa din curtea regala, nu ii dadea voie sa viziteze Regatul...Regele considera ca frumusetea ei este mult prea pretioasa pentru oamenii de rand, slujitorii lui, care traiau la poalele dealului.
Printesa era foarte trista...ea nu se indragostise niciodata, nu stia cum arata barbatii din regatul ei, nu cunostea lumea, nu-si vazuse niciodata pamanturile, si nu statuse de vorba cu vreun supus al ei...Desigur, fata avea o educatie selecta, tatal ei avand grija ca ea sa invete carte, sa citeasca pe marii filosofi si sa cunoasca harta Pamantului, cele intamplate in istorie si gramatica limbii romane.
Intr-o seara, fata i-a marturisit doicii ei, Maria, ca ar dori sa-si cunoasca meleagurile, sa alerge prin padurile ce inconjoara dealul si sa cunoasca oamenii ce ii vor deveni candva, slujitori. Astfel, Ilona a planuit sa fure haine de slujitoare si sa se strecoare in afara Palatului, mintind paznicii ca se duce sa cumpere merinde printesei. Cum Regele Gorak vroia ca fetei lui sa nu-i lipseasca nimic, a indeplinit imediat dorinta Ilonei, trimitand o trasura pentru slujitoare. Aceasta a luat-o pe doica si au pornit spre regat...Cand au trecut de portile ce inchideau gardul care inconjura dealul, Printesa a zambit, intindzand buzele ei rosii ca sangele de taur, cum nu o mai facuse de mult. Doica a simtit imediat bucuria fetei, astfel incat a poruncit trasurii sa opreasca. Ilona s-a oprit la o taraba pentru a cumpara merindele dupa care se presupunea ca este trimisa. Acolo, privirea ei s-a ciocnit de doi ochi negri, acoperiti putin de pletele negre si buclate ale vanzatorului, un barbat cu adevarat frumos, primul astfel de tanar pe care il vazuse pana atunci. Privirea lui s-a oprit in momentul in care tatal sau l-a strigat.
-Rares! Vino, baiete! Mama ta te asteapta! Raman eu la taraba, fugi!
Printesa ramasese uluita la auzul numelui...
-Domnisoara, va pot ajuta cu ceva?
-Nu, multumesc...Doar..nimic... spuse fata.
Apoi doica a cumparat la intamplare cateva kilograme din fiecare fruct din piata, si s-a intors impreuna cu Ilona la Palat.
Seara, fata nu a coborat la masa, pretinzand ca ii este rau. Dar ea nu se putea gandi decat la o anumita persoana... Si repeta mereu acelasi nume...Rares... Dupa ce s-a servit masa, doica a urcat in camera printesei...aceasta plangea si suspina, iar batrana nu stia cum sa faca sa o potoleasca...Atunci Ilona nu a mai putut.
-Nu mai pot, doica, nu mai pot.
-Of, fata mea, dar ce s-a intamplat, draga? Nu ar trebui sa tresari de fericire?
-De ce, doica? Viata asta asa amara...
-Draga mea, dar ce s-a intamplat asa rau?
-Astazi...astazi...
-Nu mai plange si spune, floare de colt mica...
-Astazi am intalnit un baiat, unul superb, si nu imi pot lua gandul de la el
-Asta era? Astea se duc si vin ca pasarile calatoare.
-De-ar fi numai asta...
-Dar?
-Eu nu am prieteni, doica. Eu nu stiu cum este sa vorbesti cu cineva despre viata, eu mi-am ingropat intreaga viata in carti si manuscrise...
-Of, a venit si momentul asta...
-Despre ce vorbesti?
-Fata mea, culca-te, si maine dimineata vei avea o viziune total diferita. Ai sa vezi.
Dar fata nu simtea nicio schimbare. Trecand saptamanile, incepuse sa slabeasca, sa paleasca in culoare...Regele a chemat pe toti doctorii si vracii din Regat, dar niciunul nu si-a dat seama ce are printesa..nu i s-a gasit nicio boala, niciun diagnostoc...totul parea mult prea ciudat. Printesa, intr-un moment de slabiciune sufleteasca a evadat din nou din curtea palatului, pretinzand ca este o slujitoare. Rares, si el abatut, trist, cu gandul la Ilona, cand a vazut-o, i-a tresarit inima de bucurie. Acestia s-au luat in brate, de parca s-ar fi cunoscut de o viata...Baiatul a dus-o in padure, intr-un luminis de care nu stia nimeni, in afara de el, pentru ca el il facu-se cu ani in urma, doar cu sabia si toporul.
-Ilona...
-Trebuie sa-ti spun ceva.
-Nimic...ochii tai vorbesc singuri.
-Sunt printesa Ilona, fiica Regelui Gorak. Curtea nu stie unde sunt.
-...
-Sunt captiva acolo, nu am voie sa ies si sa-mi vizitez regatul, de la varsta de 10 ani tata mi-a interzis sa parasesc curtea...
-Dar de ce?
-De ce...nu?
Apusul soarelui se apropia, iar cei doi nu mai vroiau sa-si desparta trupurile si sa dezlege imbratisarea permanenta. Fata s-a intors la palat, din nou cu merinde pentru printesa...In acea seara inflorise din nou, canta, isi pieptana buclele mereu, se privea in oglinda si isi saruta tatal pe obraz mai des decat o facea inainte...Doicii ii era frica, deoarece presimtirile ei nu-i vesteau intamolari placute...Si asa s-au vazut cei doi luni intregi, pana ce fata a implinit 20 ani.
In aceeasi zi de mare sarbatoare, cavalerul cel mare al regelui s-a stins, in urma unei lupte cu un urs fioros din padure. Rares a asistat la lupta, ajutandu-l pe cavaler sa infranga ursul, dar din pacate, ghera deja patrunsese prin armura ce invelea inima cavalerului. Rares a jupuit ursul, lasandu-l in padure, si si-a legat plana lui pe umeri. Apoi l-a carat pe cavaler pana la palat, in fata regelui, si a dezvaluit intamplarea in fata consulilor si celorlalti doi cavaleri. Regele, pentru a onora curajul tanarului, l-a numit cavaler principal al Curtii. Atunci Ilona a tresarit de bucurie, si abia daca se putea abtine sa nu sara la gatul lui Rares. Acum el era erou, cavaler al Curtii, si o insotea pe Printesa peste tot, in Curte, pentru a o pazi de eventualele pagube.
La festivitatea implinirii de 20 ani a Ilonei, Regele i-a spus fetei ca ii indeplineste orice dorinta. Aceasta l-a dorit pe Rares, si i0a marturisit tatalui sau ca a plecat in nestirea lui din Curte. Acesta, maniat, a pus Calaul sa o biciuiasca pe doica.
-30 de bice!
-Nu, tata! Doica nu are nicio vina!
-Taci si indura! Asta ii trebuie daca nu stie sa respecte Curtea Regala!
-Tata! Daca doica e biciuita eu imi iau gatul!
Si printesa a scos sabia din teaca lui Rares. Acesta, ferm, i-a smuls-o din maini, lasand-o pe fata cu lacrimi in ochi. Doica a fost biciuita, iar fata s-a refugiat in bratele cavalerului ei.
-Ia-ti mainile de pe fiica mea! Asa ceva nu s-a mai pomenit de cand Cerul si Pamantul! O printesa maritata cu un cavaler al curtii! Cu slujitorul ei! Cum, o fata atat de frumoasa sa se daruiasca tie, biet tanar, umil. Esti baiat bun, nu zic, dar ma tem ca nu voi putea sa te crut!
-Nuuuuu! Tata! Tata!
-Maine la prima ora vei fi executat! Aruncati-l in temnita.
-Tataaaaaa! Nu face asta!
Iar fata, cu lacrimi in ochi, a fost luata de ceilalti doi cavaleri si incuiata in camera ei. Doicii i-a fost permis sa stea cu ea peste noapte, pentru a-i alina durerile sufletesti...Insa nimeni nu stia ca durerea sufleteasca nu o putea alina decat persoana la care tanjeste dragostea printesei...Cand doica a adormit, printesa s-a strecurat in temnita...De fapt, o camera in dedesupturile Palatului, nepazita, deoarece Regele nu obisnuia sa inchida pe nimeni. Fata i s-a daruit in acea noapte trup si suflet, gandindu-se doar ca nu il va mai vedea niciodata pe Rares.
In dimineata urmatoare, Rares nu mai era in temnita, gratiile erau rupte, iar paznicii de pe intregul deal puteau sa jure ca nu au vazut pe nimeni parasind Curtea. Toti gardienii apoi au patruns in Curte, cercetand tot terenul amanuntit. Astfel Rares a putut parasi dealul. Vorbind cu Preotul Ruther, un prieten vechi, dar si cel care ii impartaseste pe toti cei de la Curte, i-a trimis Ilonei o scrisoare.

Pentru ca Ilona era din ce in ce mai slabita si trista, Preotul a venit la ea, sub pretextul spovedaniei, pentru a-i inmana scrisoarea. Aceasta, nerabdatoare, a citit-o cu sufletul la gura, dar i-a si raspuns lui Rares.

-->
Ilona,
Nici nu stiu ce sa scriu, doar sper ca aceasta scrisoare sa ajunga la tine…Te iubesc! Singurul lucru pe care il doresc este sa fim impreuna…Eu plec la fratele meu, in Grove, pentru ca acolo voi fi in siguranta, si peste un timp, voi veni sa te iau, iti jur!
Te iubesc! Al tau pentru totdeauna, Rares



-->
Rares,
Iubirea noastra este mai presus de orice! Te voi astepta toata viata! Jur!
A ta pentru totdeauna,
Ilona.

Luna urmatoare, doica i-a spus Ilonei ca este insarcinata. Avea greturi mereu, ii era rau, lesina, dar in sinea ei se simtea bine, implinita. Desi trista, il astepta pe Rares in fiecare dimineata, seara, in fiecare moment al zilei. Fiindui frica de reactia tatalui sau, Ilona a ascuns sarcina, care era fericit ca fata lui se ingrasa, stia astfel ca este bine si sanatoasa. Cand a implinit 5 luni de sarcina, Ilona a hotarat sa o ia pe doica si sa fuga impreuna, in Grove. Zis si facut. In urma ei a lasat doar o scrisoare.

-->
Tata,
Te iubesc, te respect, si nu o sa uit niciodata ce ai facut pentru mine. Dar locul meu nu este aici, cu tine, ci langa adevarata mea dragoste, Rares. Am luat-o pe doica cu mine, pentru ca ea va trebui sa aiba grija de baietelul caruia ii void a nastere in 4 luni…Ai grija de tine!
Fiica ta,
Ilona.



Ajunsa in Grove, Ilona l-a gasit imediat pe Rares, acesta fiind cunoscut de catre toti oamenii de pe acolo. Cei doi s-au imbratisat ore in sir, iar Rares era atat de fericit ca Ilona ii va darui un copil, incat a organizat o adevarata petrecere acasa la fratele sau, Eusebiu. El era la casa lui, avea o sotie frumoasa si tanara, si impreuna aveau doi copi. Ilona se intelegea foarte bine cu Eusebiu si sotia sa, si era foarte fericita. La Palat lucrurile nu stateau atat de bine.
-Ruther, stii ceva de fata mea? Spune!
-...
-Ruther! Iti dau cat aur vrei.
-Maiestate, este secretul spovedaniei!
-Du-i macar o scrisoare, atat iti cer, nu trebuie sa ma duci la ea!
Peste campuri, rauri si paduri, in frumosul Grove, familia printesei era fericita, pentru ca fiul Ilonei si al lui Rares se nascure. Era un baiat frumos, si nazdravan inca din primele clipe...ii pusesera numele Matei. Nu peste mult timp, preotul a sosit cu scrisoarea.

-->
Fiica mea,
Regret ca te-am izgonit indirect din regatul meu…As dori nespus de mult sa imi cunosc nepotul. Nu doresc sa iti fac rau, doar ca nu am putut intelege de ce tocmai Rares… Imi pare rau ca ai suferit ani intregi din pricina mea, si ca nu ti-am acordat libertatea de care ai avut nevoie…
Te rog permite-mi sa te vad macar pentru ultimoa oara…
Mult success in viata,
Tati.


-Este bolnav de cancer...
-Tata?
-Da, fiica mea.
-Parinte, trimite de indata vorba. Vreau ca tata sa vina aici, sa ia parte la botez! Iar tu, parinte, vreau sa imi botezi copilasul...
-Dumnezeu sa te aiba in paza, fata mea. Ma intorc cat de repede cu tatal tau.
Nu au trecut 2 saptamani si cei doi au ajuns in Grove. Regele a inceput sa il indrageasca pe Rares, pentru ca era barbat muncitor si se vedea ca o iubeste pe fiica sa. La botezul lui Matei, a avut loc cea mai mare petrecere de pana atunci pe acele meleaguri...Toti prietenii si apropiatii familiei au luat parte. La varsta de trei ani abia, baiatul a inceput sa vorbeasca. Spre fericirea tuturor, care credeau ca saracul este mut, primul sau cuvant a fost "tataie". Regelui i s-a umplut inima de fericire cand baiatul l-a strans in brate si i-a spus mai apoi "tataie, te iubesc!".
Cand baiatul a implinit cinci ani, Regele Gorak s-a stins, strapuns de boala, lasand in urma o familie fericita. Nimeni nu a inteles cum de cancerul lui l-a crutat atat de mult, dar Rares spunea mereu ca Dumnezeu a facut o minune, lasandu-l pe batran sa-si spele pacatele si sa se duca implinit la poarta Raiului.
Cei trei, usor usor si-au cladit propriul camin, traind fericiti alaturi de Eusebiu si familia lui, in Grove, unde cerul era mereu senin, iar frumusetea inflorea pretutindeni.

-->
Sfarsit!

-->

7 comentarii:

worsakeend spunea...

mi-a luat ceva sa o citesc..dar draguta,si "adormibila":P

Anonim spunea...

frumoasa poveste:X
sigur dragutul d matei dormea pe la jumatatea povestii;))









alina

polly spunea...

woesak: pai nu asta era ideea? :)) sa adoarma kidutii :P

anonim: hehe, matei nu a ajuns la sani rotunzi si a adormit:)) :P
ca o paranteza:

alina: am stat si am citit povestea aia
alina: frumos
polly: pe bune?
alina: da
polly: nu cred ca a mai citit-o cineva =)))))))))
alina: ba da
polly: sa intru si eu :)
alina: worsakeend
alina: Blogger worsakeend spunea... mi-a luat ceva sa o citesc..dar draguta,si "adormibila"
alina: adv faza cu adormibila
polly: :)):))
polly: :))))
polly: doar am adormit un copil cu ea
alina: u ii ziceai lui matei....d sanii fetei?
alina: acolo f.tare faza
polly: da:-??
alina: invata si matei
polly: poy oricum el nu intelege
alina: d cate feluri sunt sanii
polly: nici nu stie sa pronunte coapse :)):))

Anonim spunea...

pot sa spun doar ca nu te-ai incurcat la scris :))))

Barbie Blank spunea...

ma adormit si pe mine, da de ce pe saracu vanator/cavaler il chema rares?=)))
e ft geniala povestea
luvv u poolyyyyyyyyyy

polly spunea...

alexxutzu: eh:d am simtit nevoia sa scriiiiu
barbie blank: rares? :D:D:D:D imi place rares! numele:">

Anonim spunea...

acum nu simti nevoia sa bagi ceva nou? :D