Leapsa-poveste

Am primit o leapsa de la alexxutzu, in care trebuie sa scriu o poveste care sa contina cuvintele: spirite, fantastic, tacere, noapte, suspin, lumanari, voci, mana moarta, ochi rosii, inima, licantropie. Poveste suna cam asa:



Rares statea singur intr-o camera intunecoasa, in care se aflau niste obiecte stranii, aruncate pe acolo la inatmplare. El nu atia ce camera este aceea, sedea pur si simplu intr-un fotoliu vechi si ris de sobolani, si privea fix spre peretele din fata lui, imaginandu-si restul camerei: in spatele lui usa, o bucata de lemn slefuit, batut in doua trei cuie ruginite; in stanga lui o vitrina, care se balanganea la orice miscare, un tablou acoperit, pe care nimeni, niciodata nu a avut curiozitatea de a-l privi; in dreapta lui se afla un maldar de chestii vechi, prontre care o bata, o toaleta veche, pe care erau puse iste carti, iar usile ei erau pe jumatate rupte si scartaiau cand se miscau. Tot in acelasi loc exista un radio antic, ce tot mormaia ceva pe inelesul nimanui. Dar el privea in fata, spre semineul din perete; avea impresia ca acele flacari ii ard toate sperantele, visele si pacatele pe care le avea...
Prietenii lui, cei cu care venise in aceasta excursie, planuiau un sfarsit de saptamana gozav. zera vineri seara, iar la parterul casei, ce avea un singur etaj pe care se aflau trei camere, o baie si micuta incapere in care se afla Rares, era o atmosfera placuta, cum nu mai fusese de multi ani.
Proprietarii casei erau plecati, lasandu-i pe cei sase tineri ce le ocupau casa -Rares, Andrei, Delia, Bogdan, Mirela si Ioana- sa se distreze si sa petreaca zilele de vineri, sambata si duminica intr-o armonie perfecta.
Ioana era putin ingrijorata de lipsa lui Rares, asa ca a plecat in cautarea lui, lasandu-i pe restul sa vorbeasca si sa faca planuri pentru cele doua zile urmatoare.
-Ce faci aici? Te simti bine?
-Nu am nimic, lasa-ma!
-Raresm stiu ca nu vrei sa te afli aici, dar din moment ce esti cu noi, de ce nu incerci sa te destinzi putin?
-Nu te ascult! Inceteaza! Vocea ta ma oboseste...
-Sti ceva? Am venit aici sa ma simt bine alaturi de tine si prietenii nostri! Toate chestiile tale legate de spirite si duhuri ce ne bantuie ma seaca! Esti atat de...
-...AM SPUS SA MA LASI! TACI SI PLEACA! PLEACA!!!
Ioana iese nervoasa din camaruta si il vede pe Bogdan pe hol. Se opreste langa el si se asterne o tacere cumplita. Deja se lasase noaptea, si pe geam se vedea doar luna. Era luna plina, una superba, ce parea din alte lumi fantastice...
-Nu zici nimic, nu?
-...
-Ce a patit Rares? Ai vorbit cu el?
-Nu stiu, Bogdane...este ciudat si se comporta foarte neobisnuit...
-Hai jos, nu te mai lasa afectata de ce spune el...Doar il stim cu totii.
Jos era o zarva totala, Mirela si Delia il ascultau pe Andrei povestind o intamplare din liceu, iar intreruperea pe care au produs-o Ioana si Bogdan l-a iritat cateva momente pe Andrei. Mirela si Delia s-au dus la culcare, deoarece dupa drumul parcurs se simteau foarte obosite.
-Am ramas doar noi...
-Si acum?
-Nu stiu, poate ne povesteste Andrei ceva...fetele pareau destul de incantate..
-Ha ha, foarte dragut, Ioana, mersi! Eu ma duc la culcare, cu voi doi nu o scot la capat..Dar Rares?
-Am vorbit eu cu el....E in camaruta aia ciudata, sta si mai scoate cate un suspin, privind spre semineu.
-Noapte buna! Sa ai grija de fete...
-Vezi cum ai tu grija de Ioana, poate te mananca Rares!
-Hei, baieti, incetati! Radem, glumim, dar nu ma bagati pe mine la mijloc... Si vedeti ca voi dormiti impreuna, asa ca...
-...ce? Hau ca am plecat. Bogdane, tu unde vrei sa dormi? Pe jos sau sub pat?
-La margine, frate, la margine...
La parter au ramas doar Bogdan si Ioana. Era trecut de mult de miezul noptii si ei nu aveau somn...In intuneric se vedea o umbra...
-Ce faceti aici?
-Ai aparut si tu, in sfarsit...Stam si ne rugam de somn sa vina.
-Rares, ai ochii fosrte rosii. Ce ai patit, iubitule?
-Cred ca am stat cam mult cu ochii spre foc, nimic grav.
-Ne culcam?
-Da, stand in fotoliul ala am obosit si mai rau.
-Noapte buna, porumbeilor!
In camera mare a ramas doar Bogdan, singur, reflectand la numai el stie ce. Toata casa dormea, doar el sedea pe canapea. Peste cateva secunde, l-a trecut un fior pe sira spinarii si s-a ridicat. Indreptandu-se spre iesirea din camera, i s-a parut ca aude niste voci; voci ce l-au indreptat spre bucata de lemn slefuita, pe care a deschis-o usor , sa nu ii trezeasca pe ceilalti. Intra si vede fotoliul, care era intors cu spatele spre usa. Aude cum trosneste lemnul in semineu si da un mic ocol din priviri camerei. Nici nu ajunge sa roteasca prea mult ochii, caci zareste acel tablou acoperit. Se indreapta spre el, si atinge bucata de matase ce acoperea pictura. O tragem dar aceasta nu vrea sa descopere lucrarea . Parea ca ceva o tine. nu a insistat, nu ii statea in fire.Se hotaraste sa se duca langa Andrei sa se culce. Vocile inca nu ii lasau mintea in pace. Ajuns in fata camerei, vede lumina din baie aprinsa, si simte ca ceva il inteapa in inima. Se tranteste in pat, iar Andrei schiteaza un sunet de nemultumire.
Peste noapte, in casa a fost liniste, iar sambata dimineata, Rares a fost primul care s-a trezit, si a pregatit micul dejun pentru ceilalti. Dupa micul dejun, cele doua farfurii ale Deliei si Mirelei erau neatinse, la fel ca scaunele, ceaiul sau servetelele.
Cei patru care au mancat s-au simtit putin ciudat, dar Andrei parea cel mai afectat. Acesta urca pana in camera fetelor, si speriat se intoarce inapoi in bucatarie.
-Ce ai patit? Bai, ce ai? Esti alb ca varul.
-Bogdan are dreptate..Ce ai mai?
-NU! Delia...Mirela..Ioana! Unde este Ioana?
-Nu stiu...Bogdan, tu stii ceva de ea? S-a ridicat dupa ce ai plecat tu...
-Veniti amandoi incoace...
Cei trei au urcat in camera fetelor, urmandu-l pe Andrei, carem inspaimantat le arata camera. Se lasa tacerea. In camera era ca dupa razboi. Cearceafuri sfasaiate, perdele rupte, hainele lor imprastiate peste tot, sange improscat pe pereti si de lustra era...era atarnata o...o...mana moarta...
-Andrei, ce se intampla? Ce e asta?!
-Nu stiuk, Bogdane, nu stiu! Asta am gasit! Nu se poate...Unde sunt fetele? Rares, zi ceva!
-Asta este...etse...nu se poate...mana...Deliei
-AAAAAAAAAAAAAA!!!! Nuuuuu!
-Ioana, stai! Calmeaza-te, iubito, te rog! Faceti ceva!
-U-unde sunt? ce-ce s-a intamplat cu ele? C-ce s-a intamplat c-cu ele? C-ce este c-cu mana a-a-aceasta?
-Ioana, ascul...
-...Rares, taci! Asa ceva nu se poate intampla...
-Bai, eu asta am gasit cand am intrat, nu...nu inteleg...
-Bogdan?
-Nu stiu, Ioana, nu stiu...
Toate acestea li se pareau imposibile...Erau socati..ioana il tinea strans pe Rares, Bogdan nu zicea nimic,, iar Andrei mormaia ceva ce nu intelegea nimeni. Era fantastic, inimaginabil. Mana Deliei atarna de lustra, era vanata si plina de sange...
Singurul lucru de care erau sogur toti era acela ca fetele erau moarte, si nu puteau realiza cum de nu au auzit nimic, niciun strigat de ajutor...Bogdan isi aminteste de lumina de la baie, si le spune si celorlalti. Tinandu-se unul de altul, se indreapta spre capatul coridorului si deschid usa de la baie. In cada se afla trupul Mirelei, intr-o balta de sange, iar capul era pus in chiucveta. Fata Mirelei nu mai axista, se observa doar carnea, crestata de un cutit, iar in frunte avea infipt un cutit de bucatarie.
Pe oglinda era scris un mesaj destul de indescifrabil, dar Bogdan a reusit sa-l citeasca. In momentul in care l-a pronuntat, a simtit aceeasi intepatura in inima pe care o simtise cu o seara inainte. Pe oglinda scria "COLTII CE VA VOR STRAPUNGE VOR LASA URME MULT MAI MARI DECAT VA PUTETI IMAGINA!".
Aceasta zi de sambata a fost ingrozitoare pentru cei patru. Dupa ce au observat ca sunt la sute de kilometri de civilizatie, ca firele de la telefon sunt taiate di ca bagajele lor au disparut, s-au agitat si mai mult, si au hotarat ca cel mai indicat este sa astepte masina ce urma sa ii ia duminica seara.
Andrei era distrus de moartea celor doua...Abia acum isi dadea seama ca le iubea atat de mult...Ca nu putea trai fara ele. A hotarat sa-si puna capat zilelor. Pe marginea prapastiei, gandindu-se la decizia lui, a avut o ezitare...voia sa se intoarca inapoi, dar doi ochi rosii l-au impins spre murire...
Bogdan si Ioana se leganau in balansoar. Rares a venit niste chipsuri si s-a asezat langa ei. Au stat asa cateva ore, fara sa spuna nimic.
-Baieti, pe unde o fi Andrei?
-Chiara sa, pe unde o umbla?
-Nu stiu, eu si Ioana stam aici de ceva timp si nu a trecut prin zona...Tu l-ai vazut, Rares?
-Nu...
-Daca a patit ceva?
-Calmeaza-te, iubito, o sa apara el...
Andrei nu a mai aparut. Cei trei stateau in bucatarie, pregatiti de culcare...
Erau distrusi de disparitia prietenilor lor.
S-a lasat noaptea si s-au culcat. Noaptea aceea a fost atat de apasatoare pentru Ioana, gandindu-se ca ea poate pati acelasi lucru ca restul...Sa moara! Nu putea sa doarma. Se uita spre Rares si vede doi ochi rosii.Pareau sintomele de licantropie...Rares era agitat si...Bogdan aude un urlet si da buzna in camera cuplului.
-Rares! Trezeste-te!
-Poftim? Ce ai frate?
-Unde e Ioana?
-Ce? Poate e la baie...De unde vrei sa stiu eu?
-Tu nu ai auzit?Ioana a tipat. S-a auzit perfect! DIn camera asta.
-Poftim?
-Rares, ce ai? De ce te uiti asa?
-Bogdane, ai ochii rosii...Ma sperii! Uite...ai oglinda in spate...
Bogdan se uita in olinda si isi vede ochii rosii. Dar se uita mai atent si...ochii aceea nu erau ai lui...