Nu...te iubesc!

Unde? Ai plecat fara sa anunti, ai lasat doar miros de tine. Un miros persistent, pe care nici cel mai dur parfum nu-l poate indeparta.
In diminetile in care lumina imi orbeste simturile, trag in piept si esenta ta imi alina fiecare particula stearsa a amintirii tale. Si-mi amintesc cum era cand nu ma trezea doar o sonerie banala, pentru ca vocea ta este cel mai frumos sunet care mi-a patruns vreodata auzul.
Am crezut...am crezut ca va fi pentru totdeauna.
Toate sperantele mor, apoi veninul singuratatii imi intra in sange si simt ca ma sting.
Si imi reamintesc de tine, de cum era.
Gandindu-ma la alinare, deschid ochii si te vad.
Esti aici.
Ai plecat vreodata?
Nu...te iubesc!