Trei

ROGVAIV

De ce s-a scurs pe streasina casei, pe langa burlan?
Si de ce s-a lasat supta de pamant, in final?
Unde a ajuns?
Si ce a patit?
Oare a mai continuat sa-si prelinga consistenta lichida?
A picat din cer, ca ingerii, s-a scurs printre copaci, ca vantul lin, a ajuns pe casa, facand o pauza, precum pasarile calatoare, apoi, lasandu-se purtata de obisnuinta, s-a scurs pe burlane, pana a patruns in gradinita inflorita de lalele.
Exact ca viermii s-a strecurat prinre firele de iarba, si s-a ;asat usor cuprinsa de imbratisarea calda a pamantului.
Si a lasat in urma, ce?
Cupele Rosii ale lalelelor, Oranjul fructelor ude, arzatorul Galben al soarelui, iarba Verde, cerul Albastru, Indigoul norilor asternuti, si fasiile de flori micute, Violet, ce inconjoara parca tot peisajul.
Toate aceastea concentrate intr-o simpla, unica forma. Curcubeul.

Atunci

Hraneste spiritul trist, nu-l lasa singur.
Nu-i da voie sa se deshidrateze.
Se va usca, si va muri.
Toarna-i seva pe brate, lasa vena sa pulseze.
Alina-i clipa mortii, si astfel va ramane in viata.
Vrei sa faci asta?
Pentru tine...pentru voi.
Tii minte?
Candva erati doi.
Acum a mai ramas doar senzatia unei amintiri.
Tu o poti da viata amintirii, o poti face sa devina din nou reala.
Poti transforma nisipul din clepsidra in apa, astfel timpul nu va sta niciodata in loc.
Cursul unui rau se termina atunci cand acesta se varsa in mare, asa cum viata unui om de incheie dupa ce si-a terminat cursul.
Ineaca marea, prelungeste albia raului, numai n-o lasa sa moara.
Stii ca o vei avea pe constiinta, care desi purtata de orgoliu, este curatata de iubire.

LACRIMI

Un pic din sentimentul cristalizat al existentei inimii.
Un exces de materie lichida in trup.
O scurgere a rezervorului iubirii.
Exteriorizarea tristetii.
Alungarea stresului.
Eliminarea negrului din suflet.
Chemarea compasiunii...
De fapt ce sunt ele?
De se se varsa ele?
Pentru ce, sau pentru cine?
Ca roua diminetii, ca ploaia de vara, curg pe obraz...iar singurul element comun intre aceste fenomene este rezultatul lor.
Lacrimile, precum roua, astern in urma lor racoarea sufleteasca, iar asemanandu-le cu ploile de vara, varsarea lor alunga negrul. Un prosop colorat aruncat spre mare...
Lacrimile sunt ude; sarate.
Ele tind sa fie turnate in singuratate.
Sau in compania altor astfel de picaturi.
Ele nu duc spre nepasare.
Ba mai mult, spre apropiere.
Daca pana si cerul plange, eu de ce nu am voie sa o fac?